teren

înapoi la bază
nimeni în casă
nimeni să vadă
nimeni să simtă
ca și cum și sfârșitul ar avea sfârșitul lui 
și iernile s-ar termina în primăvară
și mâinile s-ar găsi unele pe altele
toate drumurile duc în aceeași casă
o căldură pe care o știu deja
și aventuri pe care nu le mai număr
mă uit peste umăr ești tu și îngerii
și inginerii de sunet și băieții de la canalizare
care-mi zic te iei prea-n serios serios
și casc intrând în singur ceas care încă tic-tac
alice culegând nepriceperea
mă întorc cu curaj la cuvintele mele
aici nu e boală și nu e pericol
nu sunt timpi morți sau prietenii pierdute
neputința pălește ca o coajă
necesară impermanentă
pășesc peste 
râd
cu cântece după ureche
și flori în toate direcțiile
și cartiere în care toți suntem prieteni
ne vedem la 14 la romană
la coloseum
în parcare
într-o scară de bloc
într-o curte imensă
suntem aceeași
și tu trebuie să vii cu noi acum

visul anei

dac-aș fi aproape singur pe-o insulă pustie
aș vrea să vii cu mine să mergem la cofetărie
să facem călărie să ridicăm o brutărie
să fim astronauți scafandri exploratori sau crocodili
 
apoi dintr-o mișcare să facem din ocean o mare
din insulă o barcă călătoare
cerul povești să spună și vorbind cu noi
să ne trimită ploi și nuferi și girafe mici
oameni pitici și să adauge
 
acum voi continuați să fiți
creați lumina dinăuntru doar bucurați-vă și cuceriți
tot universul o oglindă ce știe ce voi știți și poate infinite lucruri
 
râdem plecăm călătorind ne-ntoarcem tot mereu la noi
eu știu să cânt iar tu la fel nimic de căutat sau de găsit
și iar astronauți și iar oameni micuți
în buclă împlinim în joc ce am văzut și tu și eu ieșind din vis

seth

era trist în paradis
riduri rochii cor de rouă
ochii lui fugind alături
de privirea ei râzând
satul luminat privește
autobuzul plânsul ocru
trec prin gări portar vorbește
despre-armată dimineața
deschid ochii frig și ea
a rămas unde-am lăsat-o
era de parcă greșisem 
ea plânsese înc-o dată
roșie camera de-acasă
obosit cu gând anume
ce mai aventură tristă
ce rămâne ce rămâne
zile trec vacanțe e-mail 
ton schimbat apoi se-aude
o împușcătură stranie
cad aripi o sută patru
eu în mine mă împătur
ea în ea se-ascunde bine
ani trecând recunoștința
o mimez zâmbind și gândul
am fost frumos și puternic
pe cât am știut atunci
te îmbrățișez aparte
poezii să nu le-arunci

trip m.

muzica e atât de proastă în zilele noastre 
încât pornim pick-up-ul când nu mai știm ce să ne spunem
și stomacul crește a uitare și scârbă și a oricum sunt mai bun decât tine 
oricum nu ești bun de nimic

muzica e ca brățara pe care ai primit-o tu pe 11 septembrie
cadou de la știm noi cine să-ți poarte noroc în loc de verighetă 
că oricum nu te ia nimeni că ești nebună și uneori proastă și uneori 
pasăre și el nu poate să priceapă asta

arcul de triumf când te-ai întors pe jos acasă prin noroi după ce
asta-i trusa de scule pune mâna pe satâr și uită că porcul e animalul lui dumnezeu
cade sânge cad pastile cade apă și praf nu-i nimic
conștiința ne iartă pe toți

Stoned Jesus

călătoria asta cu gust de pământ
cine ştie unde eşti
cine ştie cine
sunt
câte respiraţii mai avem de suportat de-acum

cine ştie ce brichetă o să-mi faci cadou să-mi aprind creierii
ce tutun va exista atunci pentru un piept curat ca o lacrimă
cum vor arăta lacrimile, gurile
cine îmi va scrie mie poezii concurând (cu-ale mele)
cine mă va aştepta în pat spunându-mi acum nu mai eşti singur n-am să-ţi fac capul calendar şi n-am să plec

cine ştie să-mi spună şi mie: dau la schimb
o brichetă