Painkiller

văd totul cu claritatea unei insecte
acum, mai mult ca niciodată (cu plapuma peste genunchi)
ştiu că rândurile mele nu înseamnă nimic
violul se va întâmpla şi mâine, puţin peste ora zece, iar oraşul va continua să trăiască

eu îmi voi alina durerile şi-atât
sunt ale mele numai ale mele/ nu le va atinge nimeni altcineva

apă potabilă
viaţă potabilă
singura cameră care mă mai suportă, e baia
n-aş şti să numesc nici măcar două motive
maturitatea ascunsă /-
acul înfipt acolo unde trebuie

e lumină, dar lumina asta nu ajunge la mine

număr șiragul ţinându-mi ochii la o distanţă considerabilă
o mângâi aşa cum ai mângâia cleştii bătrâni ai unui rac care-ţi spune că în sfârşit
are posibilitatea să moară