Pagini

Se afișează postările cu eticheta others. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta others. Afișați toate postările

miercuri, 7 noiembrie 2012

Trecerea

Adormisem cu inima strânsă, deloc împacat cu mine, cu gând la toate momentele rămase nerezolvate, la toate umbrele pe care credeam c-o sa le port - o povară fără capăt. Înainte însă, înainte ca toată aventura omului mare să fi început, fusesem un copil. Unul fragil, asemeni oiţei din cutia micului prinţ. Un copil, sprijinit ca şi-acum, fără ruşine, în două bucăți de metal ce aveau să-mi spună: „nu te lăsăm să cazi; tu nu trebuie să cazi, iar noi vom avea grijă de asta.” Aşa cum mai târziu, la şcoală, profesorii aveau mare grijă să scriu propoziţii scurte, cât mai exacte. Pesemne ştiau că va veni şi momentul ăsta. Abia dacă puteam lovi o minge cum se cuvine. Totuşi, asta nu mă oprea din a-mi face noi şi noi prieteni în apropiere de pod, acolo unde viaţa părea de asemenea să se fi oprit.  Mă întrebam în mod constant dacă nu cumva există mai multe cutii, mai mulţi copii asemeni prietenului meu cu părul de aur.

Aglomeraţia a fost, pentru mine, încă de-atunci, semnul unei lumi noi. A unei alte lumi, liniştite, care mă aştepta nu numai pe mine, ci şi pe ei. Câte-o astfel de lume mică, anume, ca un glob de cristal în care ninsoarea nu răneşte pe nimeni. I-am lovit pe toţi, fără oprire. Pe unii i-am doborât eu. Alţii se loveau singuri văzându-mă, făcându-mi cale liberă să plec mai departe. Culmea, în fiece moment, cele două tije de metal, cele două prietene ale mele, îşi ţinuseră promisiunea.
Un hol mare, ultimii oameni cu care-a trebuit să mă lupt şi două lifturi cu uşi argintii, uşor strălucitoare. L-am ales pe cel mai mare. Nu din lăcomie. Mi-am spus, pur şi simplu, că în el mi-ar fi fost mai lesne să intru. Am simţit că pericolul e mai mic sau, pur şi simplu, că ceea ce avea să urmeze se afla chiar acolo. Am închis cu greu cele două uşi. Am apăsat butonul deasupra căruia stătea cifra şapte. Etajul şapte, ultimul. Am sărit afară fără să privesc prea atent. Acoperişul acela mi s-a părut, pentru trei secunde, un univers suspendat. Poate punctul din care timpul avea să curgă altfel. Din cu totul alte motive.
O alunecare lină, fără să-mi fie frică, într-o apă albastră, foarte curată. Am atins uşor solul cu picioarele şi m-am ridicat înapoi, vrând să ajung la suprafață. Pe fundul acelei ape noi se afla lumea şi toţi oamenii pe care-i părăsisem cu câteva minute în urmă. Nu avusesem timp să mă bucur. Am înaintat repede. O dată ajuns, am văzut scris cu litere frumoase, albe, numele lui Niccolo Paganini, un om cu care mai avusesem de-a face. Mi-am spus atunci că aşa trebuie să arate o astfel de lume nouă. În visul meu se prea poate să fi fost împânzită de muzicieni. Nişte fiinţe nicidecum ciudate, ci mai degrabă nişte copii ce poartă şi ei o cutie albă la subraţ.

Am ajuns astfel, fără să-mi dau prea bine seama, într-o secundă numai, din apă, într-o cameră nouă, frumoasă, slab luminată, în care, în mod cu totul surprinzător, nu mă aflam singur. Un bărbat fragil (măi-măi să se destrame sub ochii mei) îmi dădea câteva direcţii referitoare la singurul său prieten. Un înaripat care avea mare nevoie de ajutorul meu. Mi-a spus să-l iau încet - ca pe un copil, mi-am zis eu în gând - şi mi-a mai spus să nu mă sperii, prietenul lui era în regulă. Dormeau, deci, atunci când am ajuns eu. Eram încă ud. Mi-am scuturat mâinile pe ziarul de pe măsuţă, asemeni câinelui fericit, întors acasă. Nu ştiu dacă aici era „acasă”. Aici era nouă casă. A doua casă, după cea aproape de pod, pe când eram şi eu la fel de fragil ca şi omuleţul aflat în pături. Unde se afla noua lui casă? Probabil, foarte aproape.

Nu era totul perfect, aşa cum, poate, vă închipuiţi. N-am uitat de oamenii ce, cu doar câtva timp înainte mă alergau, cu gând rău. Mi-am spus că, prin cine ştie ce mijloace (deşi îi văzusem pe fundul apei), m-ar putea găsi, chiar şi-acolo. Ceva-mi spunea că n-ar putea da buzna în casa bărbatului. Probabil, eram preventiv, încercând în același timp să mă obişnuiesc cu nouă casă. Eu, firicelul plăpând, ajunsesem în lumea aceea nouă alături de Paganini şi cei doi noi prieteni. Cel mai probabil acum aş fi putut lovi cu putere orice minge, oricât de mare. Până să mă bucur, am auzit câteva cuvinte pe care de asemenea la ştiam. Ele aveau să fie sfârşitul visului.



Înger îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu,
Totdeauna fii cu mine şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,
Eu sunt slab, tu fă-mă tare,
Totdeauna mă-nsoţeşte şi de rele mă păzeşte.

Amin

vineri, 14 septembrie 2012

Lansare SONI - Andrei RUSE, la SibiuBookFest 2012


Vineri, 21 septembrie, la ora 18.00, în cadrul Tîrgului de Carte „SibiuBookFest", ediţia a IV-a (Piaţa Mare - spaţiul dedicat evenimentelor), va avea loc lansarea romanului Soni de Andrei Ruse, ediţia a III a revăzută, apărut de curînd în colecţia „Ego. Proză" a editurii Polirom (coordonator Lucian Dan Teodorovici).

Prezintă: Andrei Terian, Radu Vancu

Fragmente în lectura autorului

***

Soni, un roman contemporan despre decădere şi iluminare, sex şi droguri şi care naşte întrebări incomode, este disponibil şi în ediţie digitală.

Povestea Soniei, o tînără de douăzeci şi şase de ani care află că are cancer la stomac şi numai o jumătate de an de trăit, ne conduce către înţelegerea sensului şi a libertăţii omului într-o societate urbană tot mai agitată, lipsită de sentimente şi plină de artificial. Dincolo de ritmul de cavalcadă nebunească spre moarte şi de bravada dureroasă, perfect justificată de circumstanţe, Soni are puritate şi un romantism cu care tinerii vor rezona întotdeauna. Căci, după cum spune personajul principal, „nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cît mai tîrziu posibil".

duminică, 2 septembrie 2012

Duelul Viorilor - Septembrie 2012

12 septembrie - Galaţi, Teatrul Dramatic "Fani Tardini"
13 septembrie - Iaşi, Sala Filarmonicii
16 septembrie - Bacău, Ateneu
17 septembrie - Piteşti, Casa de Cultură a Sindicatelor
19 septembrie - Bucureşti, Sala Radio
20 septembrie - Ploieşti, Sala Filarmonicii
22 septembrie - Sibiu, Sala Thalia
23 septembrie - Timişoara, Sala Capitol
25 septembrie - Cluj Napoca, Opera Maghiară

Toate concertele încep la ora 19.00.
 Detalii: http://duelulviorilor.ro


luni, 27 august 2012

Laboratorul Gender Image


Ce s-a schimbat în imaginea femeilor şi bărbaţilor de azi? Cum ne influenţează imaginile promovate de media? Ce modele aţi promova voi?

GENUL/GENDER ţine de atributele şi activităţile pe care o societate le consideră adecvate pentru femei, respectiv bărbaţi. De aceea, Laboratorul de gen sunteţi chiar voi.

Prin acest concurs, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen – A.L.E.G.. vă provoacă să experimentaţi răspunsuri creative şi originale la întrebările de mai sus. Ce înţelegeţi voi prin feminin şi masculin?

Trimiteţi fotografiile sau caricaturile realizate de voi pe aleg_romania@yahoo.com până pe 15.09.2012. Lucrările câştigătoare vor fi premiate si expuse in cadrul Festivalului Egalitătii de Gen şi Book Fest 2012, între 21 şi 23 septembrie.

vineri, 13 iulie 2012

Povestirea ta, publicată la Humanitas




Florin Piersic Jr:

„Sunt ani buni de când vreau să public o carte cu scurte povestiri scrise de români. Am discutat cu editura Humanitas despre acest proiect colectiv. Îl putem face. Dacă ai o povestire (ficțiune sau realitate) pe care vrei să o vezi publicată, trimite-mi-o la adresa piersicjr@gmail.com cu mențiunea (la subject) PENTRU PROIECTUL FICȚIUNI REALE. Îmi rezerv dreptul de a alege povestirile care vor intra în acest volum. Evident, aici nu vorbim de bani. Birocrația ar deveni mult prea încâlcită în cazul în care editura ar fi nevoită să-i mulțumească pe toți deopotrivă. Cei care vor rămâne în acest proiect vor semna un contract prin care cedează editurii drepturile de autor. Singura garanție pe care pot să ți-o dau este că această carte va apărea sub îngrijirea mea. Povestirea poate conține între 3500 și 10.000 de semne (cu tot cu spații).
Dacă ești de acord cu tot ce am spus mai sus și vrei cu adevărat să-mi trimiți o povestire scrisă de tine, asigură-te că în mailul trimis ai atașat povestirea, și nu uita să menționezi numele tău, adresa fizică și eventual un număr de telefon.

Please share, guyz. Oricine poate participa. Proiectul rămâne deschis pentru cel puțin șase luni. Deocamdată, un termen-limită de trimitere a unei povestiri este 1 ianuarie 2013."


https://www.facebook.com/groups/366117403460275/

luni, 18 iunie 2012

CAPTIFS - un horror simbolist | La buticul cu filme și cărți




Primul text publicat „LA BUTICUL CU FILME ȘI CĂRȚI” - Țin să mulțumesc Adinei Chitu pentru încredere și, nu în ultimul rând pentru eforturile sale excepționale!


CAPTIFS sau „PRETEXTUL” - un film extraordinar, un horror așa cum numai francezii știu să-mpletească!

#

pe marginea lacului din capul meu  stau două rațe de casă au nume și îndatoriri  locul lor de care să aibă grijă  sâmbăta ies pe câmp și vân...