joi, 19 februarie 2015

e o furtună în oraș

aș vrea să scriu o poezie din care să-nțelegi că și eu sufăr la fel ca tine toți poeții-s treji
cauți o schimbare începi să alergi către sufletul tău care încă doare 
albastru și înțelept ca apa de mare care nu caută să dețină ci caută să ne țină 
până acolo unde oricât ne-am dori nu mai putem minții inima își leapădă zimții
și clovnii ca mine se pot cuminții în zilele de-aprilie-n care miroși a vanilie
nimeni nu știe cine-a ales asta pentru amândoi iau microfonul și îmi amintesc de noi între milioane de foi 
asta fac cei noi aduc ploi care îi spală și-apoi se murdăresc înapoi 
pentru oamenii din stradă sau poate pur și simplu nu sunt în stare să fiu cum vor ei să mă vadă
sirene și copoi pe urmele noastre ne teleportăm pe insula pe care totul-se-poate 
dacă n-aș fi fost atât de pozitiv nu aș fi umplut cu sete fiecare negativ instinctiv intuitiv
abraziv pentru unii cald pentru alții îmi duc crucea de hârtie la tipar să vadă frații literații 
știi că suntem bine amândoi ești medicamentul meu pentru timpurile noi nu știu cât mă voi ține fericit așa că încep să-ți recit
poezia se rotește-n cap ca-ntr-un joc în care mă demontez în mii de rânduri dominouri murdare
ce rost are și pentru ce luptăm toți ce rost are și pentru ce luptăm toți ce rost are și pentru ce luptăm toți
oare cât o să aștepți oare cât o să plângi pentru pereți culoare planșelor din dormitoare
o-ntrebare mare ar trebui să ne macine capul cum fac să dau celuilalt din ce am, nu?
împărăție împărăție nu te-am înțeles niciodată a noastră vină să fie 
împărăție împărăție las-o măcar pe ea să trăiască prin tine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

funeralii

cerc închis într-un apartament ce seamănă cu o cameră de hotel pe același palier cu tine, îngerul tău păzitor și alți câțiva pieteni preg...