e mândru poetul
acum e tată
ochelarii rotunzi îi acoperă fața
fruntea îi e dintr-o dată încrețită și arată și ca un tată dar și ca un bunic
zâmbește absent
la el pe continent e primăvară
din el cad flori albe mici pe pământ și totul se-nmoaie
nu mai există cuvinte sau păreri
ziduri sau altele
iar restaurantele servesc tăieței fără să ai voie să plătești
dau câte-o îmbrățișare
mai cânt ceva în secret
mai ud o alveolă și-o plantă în formă de monstru
un doi trei patru cinci pași pe un covor moale-moale
fericirea e mută ca tine
cad tancurile unul câte unul
domino al fericirii mele târziu dar permanente
te poți obișnui cu orice, mai ales cu răul
atunci de ce să nu ne obișnuim cu binele?
am stat să mă gândesc la întrebarea lui
am înțeles toți că avea dreptate
proiectăm avioane din hârtie și ascultăm muzică
privim totul de pe acoperiș și știm
că asta-i tot
și nu avem nevoie de altceva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu