sâmbătă, 24 septembrie 2022

quiz

spune-ne în câteva cuvinte cine știi tu că ești, lasă-i pe ceilalți cu pretențiile și părerile lor, au crescut pe bulevarde mici, cărora le vezi capătul
cum te visezi?
cum vrei să arate ultima zi?
câți prieteni ai?
pe cine poți să suni la 4 dimineața și să știi că răspunde
trece în chenarul de mai jos eșecurile tale
desenează o tobă
lecturile obligatorii sunt doar o distragere
după zidul ăsta ești tu
după ce vezi asta n-o să mai poți da înapoi
ești sigur că vrei?
scrie în câteva cuvinte cum a arătat prima noapte în care ai fost îndrăgostit(ă)
dar prima în care ai înțeles că se termină?
istoria se repetă
istoria se repede la cei slabi
în apele astea își are casa cel mai frumos pește care a trăit vreodată
veți fi prieteni
acum lasă creionul jos
semnează-te
vei fi sunat de un operator într-o zi în care totul va merge prost, foarte prost
nu vei știi despre ce e vorba
dar îți vei aduce aminte repede
te vei lăsa pe spate și vei fi gata de miracol

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nesupusul împărat

glorie nespusului împărat nespusului împărat ă, nesupusului împărat glorie nespusului împărat nesupusului  nesuspusului împărat și oamenilor...