marți, 25 noiembrie 2014

ananghii

vor-beai și parcă te-auzeam poezie de om singur înecat în aspartam 
zbu-ram și-apoi aterizam în stomacul nesfârșit al peștelui de pe cadran
nimeni nu înțelege ce dau atunci când dau ce vreau atunci când vreau ce zic atunci când beau
nu iau cu împrumut iau de tot asta-i viața în caz de potop mai bine-ai face piața
de metale prețioase că urmează frigu-n oase că urmează hoți în case de păpuși mâini pe uși 
purceluși sacrificați ăștia-s liberi ăștia-s frați dezertați ce wați cu pretrecere cu praz voi ce credeați
oare cine să mă vadă dumnezeu pe-autostradă lambadă mansardă mori în cadă 
după masă pe ciment tata e locotenent nu răspund nimic și pierd 
după care-mi pare rău demisia pe birou strânge-i brațul cu-n garou viperele ies din ou nimic nou
omul antic nu știa asta e felia mea și nimeni nu se băga
îmi zice luca-n cartier băiat cu inima de fier de călcat un pompier 
polițist acoperit după toamnă vine iarnă nu vreau să îngheț de frig 
vând totul pe nimic și plec în vise unde-i plin de telefoanele cu fise de fete promise și de declarații scrise 
7 dimineața ne schimbăm fața ca sfinții nu ne iubim părinții iar mă dor dinții 
ca pe ploae nu știu pe unde să scot cămașa minții de pe foaie

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

încă puțin

aștepți să apară ceva ochi de femeie aripi deltaplan zâmbind dimineața tu te întorci acasă plin de sânge după o bătaie la d14 învingător  ar...