ploaia cade

tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada 
tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada tadadada
omul culege omul adună resturi neajusurile orașului urmele lăsate de ea
cu tălpile cu mâinile dimineața rochia ei preferată zâmbetul interminabil nemuritor
n-o să plec niciodată și tremură și plânge și râde și e încă o dată o nouă zi 
facem cumpărături coborâm nori ne spălăm într-o cascadă mare cât un apartament
scriu fericirea în fiecare strofă apoi împachetez totul într-o sticlă ce va pluti
cad pe gânduri 20 noiembrie rinoceri pitici mă sărută pe gât pe umeri 
bat într-o tobă aud clapele încet vaporul ce ne va duce în altă țară 
într-o lume în care fiecare om scrie poezii mănâncă cel mult o dată pe zi
iubesc copaci crânguri cai singuri îi scap din cuști păcălesc hingherii cu un cântec la pian
pielea ta miroase a nesfârșit în sfârșit nu-mi mai e frică de mine
cangrena sfârșitului de lume pistolul cu apă marginea tuturor lucrurilor
iarna e din ce în ce mai aspră motorul inimii mele acelerează toate rotițele mă caută
eu am fugit după tine am străbătut 3 păduri 2 târguri 3 adunări ale păsărilor albastre
o să te găsesc chiar dac-ar trebui să mă transform în șarpe în vânător
alcoolul se răspândește înăuntru mă trezesc cu tine în brațele mele îmi pipăi fiecare venă în parte