care mi-am dat foc la pian să mă-ncălzesc și tu crezi c-o să mă faci bine
sunt o pasăre, niciun fel clește nu-mi poate cuprinde aripile
sunt atât de singur încât nu știu de mine
sunt atât de fericit încât n-o uit nicicând pe ea
dup-amiaza și-o cafea, deși n-am băut din ea
dup-amiaza și-un vin roșu, da, ea m-a condus acasă
m-a pupat părintește pe frunte n-am mai văzut-o niciodată
știi cum e? sper că nu. toți cred că soarele răsare-oricum, eu cred că soarele ești tu
și-acum prin noroaie mă văd semăn prăpăd
tot ce-ar trebui să fi trecut în pielea mea de om mărunt pătrunde
nemenajat nederanjat ca un telefon fără fir
reînvăț să respir din inima mea safir
reînveți să scrii scrisori
reînvăț să să fiu artist, pot să fac s-apară flori
luni, 3 noiembrie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu