Suntem singuri.
O singurătate plăcută, unică, spunem noi.
În ape ce sunt numai ale noastre.
Cu peşti ce sunt dispuşi să te treacă de pe un mal pe altul
Cât ai clipi.
Pe două voci vom ajunge pe pământurile
Marilor descoperitori.
Vest, vest,
Jos, cât se poate de jos.
Nu te feri, nu ne feri,
Nu ne scobi în palme, tu,
Cel ce trăieşti sub noi cu minţile cuminţi.
Fii bun şi dă-ne să dormim
Şi-o să-ţi cântăm din ce mai ştim.
Fii bun şi dă-ne să visăm
Şi-o să-ţi dansăm ce se cunoaşte pe la noi.
În numai cinci zile, iubita mea îmi recită într-o franceză perfectă
Despre hârtiile lui Cantemir, balenele eşuate,
Despre îndârjirea căutătorilor
Şi despre iubirea pe care numai ea mi-o poartă.
În numai cinci bătăi de cord,
Toţi am văzut mersul pe apă.
Unul cutremurat ţinea să-şi facă cât mai multe cruci,
Un altul se ştergea la ochi,
Altul cu pietre de la moară arunca.
De secetă nu s-a aflat nimic.
Cel mic, venit de la oraş, va sta în pod citind
Despre lebede mici sosite tocmai de la cel
Cu care se-nţelege mai puţin.
De secetă nu s-a aflat
Încă
Nimic.
Corpuri imaculate fug
Prin curţi de alb
Ce s-au uitat
Cu coada ochiului la timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu