Feţe de pernă sting
Focul lăsat aprins
Într-una din odăile mai vechi.
Ea cântă din vioară.
Păsări se scutură de vânt,
Copaci se rup
Şi nou-născuţi cuibul refuză.
Ea cântă din vioară.
Războaie se pornesc
Pentru o cauză ce
Demult nu mai respiră prin culori.
Ea cântă din vioară.
Copiii fug,
Părinţii plâng,
Un ultim gest săruta fruntea goală.
Aşa cum ieri a fost ca azi,
Aşa cum totul pare într-o doară,
Mâinile-o dor, nu spune nimănui.
Şi totuşi,
Se ştiu atât de puţine
Lucruri despre moarte,
Ca şi cum ea
Ar locui undeva
În capul nostru.
Şi totuşi se ştiu
Atât de puţine lucruri
Despre moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu