Adorm pe paturi puse-n ape,
Pe valuri ca într-un sicriu
Şi te visez în fiecare noapte,
În haine largi de maroniu.
Te văd trezindu-te din nemişcarea ta,
Te văd trezindu-te din letargia mare,
Încerc să scap o dimineaţă la predare,
Mă las purtat în găuri de canal.
Ei te cunosc şi poate
Te vor slăvi în madrigal,
Tu, trecător cu veşmântul aparte
Şi cu surâsul glacial.
În tot acest timp rupt de "nu se poate",
În tot acest avânt ce-ţi spun,
Vom fi ca fruzele ce cad când ploaia-i moarte,
Lângă sticluţe cu parfumul lin.
Nu vor mai ştii ce-a fost şi de departe,
Cum te târăşti fără să ştii atât de mult,
Voi ţine sus al nostru steag din mere coapte,
Cu preţul vieţii unui şnur prea scurt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu