un bol

dintr-un bol de supă albastru

mănânc și eu

și clara

și o floare de cactus

dintr-un cer albastru subțire 

și un soare care înghite dormitorul

mușcăm și noi și restul

iar când ninge, ninge încet

când iubim, iubim cu încetul

#

fum

far

frig

muzicuță

cutie muzicală

misiune imposibilă

ceai

cer

dezertor târâș

vopsele

pe piele

pe bicicletă asta pe care am cumpărat-o de la

ne-am dat pe la

e frig

e unșpe

insula

denali

the doors

totul pare altfel când

un binoclu

timbre

de tine timp

culpă

apoi

pace

peste orașe

și ape și păduri

ce iluzie

miliarde de oameni suferă în același timp

deschid

uit codul

sunt tot aici

număr stele și posibilități

luni

zăpada acoperă captele oamenilor

oamenii nu spun nimic

zăpada acoperă tot ce mai e în jur

de sub zăpadă se aude ceva

ca un toast

ca o promisiune

în orașe, mașinile de gunoi își fac treaba

străzile sunt spălate cu puțin timp înainte să ne trezim

e inexplicabil cum am ajuns atât de departe

sau cum nu ne dăm seama că totul se întâmplă acum

scot un pachet de cărți dintr-un buzunar care nu e al meu

doi gemeni se aruncă din niște turnuri colorate

asta înseamnă că suntem martorii unui nou început

port ceasul pe mâna dreaptă

port mâna altcuiva

gândurile altcuiva

dar nu le las să iasă afară

numai eu știu și așa va rămâne

până spre seară când încerc să scriu

public tot eu

după ce află, oamenii își deschid larg ferestrele și încep să respire

ziua in care am vrut sa fiu aviator, dar nu am reusit

vântul

soarele

ochii mei

avionul hurducăie ca o mașină de cusut

îmi amintesc cui am dat ultimul buchet de flori 

și doi nasturi aurii care țin de frig, de foame

era rece, așa că m-am acoperit cu ceva

mașina a continuat să zboare de la sine

nu era nimic de văzut afară

și nu se certa nimeni înăuntru

radio-ul era pornit, dar dat la minim

poate cineva a spus ceva important, dar nu mie

multe vise mai încolo, am înțeles

apoi am uitat

am mâncat patru biscuiți întregi, am chemat ploaia

dar ploaia n-a venit

am cerut un răspuns

dar dumnezeu nu s-a oprit deasupra avionului meu

am construit ceva greu vizibil pentru ochi

apoi am coborât peste un lan de grâu

și am stat acolo un timp nedefinit

acum

trăiește

scoate-ți capul din ecran

scoate-ți capul din borcan

trăiește

vorbește

uită

fură

dă înapoi

înoptează acolo unde nu se poate înopta

numără o stea și ceva

sau mai multe

cu colțuri, fără colțuri

ai avut mereu un prieten în literele astea

acum ieși în lume și caută 

sau mai bine lasă-te găsit

ce profesie

ai nevoie doar de o pagină albă

și cuvintele ies singure

își fac dansul lor

și gata

ai fost și-n iad

și acasă

chiar dacă asta, uneori, pare același lucru

și în toate țările în care e liniște

e zece

scoate capul pe geam

apoi piciorul pe ușă

și vezi ce mai e de trăit

dacă nu mai e, fă tu ceva

și ia-i și pe ceilalți cu tine

hai

sunt cu ochii pe voi

#

poem

poezie

vapor

hâr-tie

colaj

fuga spre mai bine împreună cu prietenul tau

încurcături

încurcă-lume

cale

pe cale

flori deschise

picioarele se rotesc singure

ghidaj

dinapoia zidului îmi zâmbește cineva

ești tot eu, zice

ești tot eu, nu-i așa?

ce bine că din poezie nu se pot face bani

pot sa scriu liniștit

de plăcere

de durere

de dor

de fel

carioci cutii corbi

un tetris

o veste

un sol

o vorbă

o noapte

dimineața suntem toți împăcați și vorbim despre îngeri cu îngerii 

#

be kind to others but also with yourself

stay away from people that act sneaky and decieve

not hurting others it's more useful than your momentary truth

eat fruits

hold an umbrela over a snail from the moment he wakes up untill he goes to sleep

be patient

slow your life down

#

there's another way of being

there's another way of doing

there's another way of sitting still

and another postman waiting

and another anchor leading

when the people stop believing people on the hill

keep undoing

paint the painters

see then leave then drink the ocean

there are fish outside the belly drinking all the tea

more s#3

ultimul cor de vulturi

ultimul mar muscat

ultima olimpiada la palat

adevărul 

ultima pasare

ultimul cântec

ultima veste proasta

o curte cu copaci înfloriți

o inima

o arcă

un arc

noi toți fără țintă 

limita e cercu'

lumea într-o coadă de ac

mă prefac ca apoi sa pot răsufla

sunt omul

sunt tot ce poți să-ți imaginezi

deschid flori petala cu petală

trăiesc fiecare vara ca și cum ar fi ultima

și într-un apartament de 4 pe 4

avem un parc de distracții

suntem alții

apoi iar noi

apoi suntem noi

așa cum mă vezi și cum te văd

atât s-a putut

acum ce facem cu asta

și ce vom calari mai departe?

more s#2

într-o zi pleacă cineva

și doare atât de tare că ți se pare

că toți ceilalți vor pleca

vor fugi pe neanunțate

telefonul în furcă

scrisorile la gunoi

când nimeni că noi

de la un televizor în multe culori curg știri

e panica în bucătărie

panica pe casa scării și într-un piept de fluture

cineva vrea să-și ia puterea înapoi

și cu el și noi

și tu

și tu

și ea

și dans și uitare

și somn ca și cum așa toate vor dispărea

dacă aș avea un buton de off l-aș apasa in noaptea asta

ce bine că nu e așa de ușor

un nor un nor

ultimul cântec

liniste-n pântec

rumega

rumega tot ce mai e de rumegat

apoi se curata câmpul

și vor plana sute de păsări peste

cresc flori

copii de țâță 

licurici

și pur și simplu știi c-a trecut

more s#1

a fost o dată ca niciodată ca de n-ar fi nu s-ar povesti

a fost o dată ca niciodată o iubire de mamă și-o iubire de tata

a fost o dată ca niciodată o limită strâmbă și-o limită dreaptă

a fost o dată ca niciodată frica că stă și frica că pleacă

a fost o dată ca niciodată

bagheta ce ține povestea-nodată

călăreț ia-o din loooooc

înghite potop înghite potop

acum suntem bine

și soare rasare și soare ne tine

ia-o din loc

aud teama copilului rămas singur

cineva strigând vreau acasă

toate jucăriile par să spună ceva

dar fetița de cinci ani nu înțelege nimic

doar simte

ca o ruptură

ca un plânset

dar o pasare bate din aripi și se face liniște

valul se întoarce din drum

mama își întoarce privirea

spune: eu nu mai plec

unele promisiuni nu sunt făcute ca să fie încălcate

trebuie sa se facă o bresa și să pricepem

ca suntem în siguranță

călăreț ia-o din loooooc

înghite potop înghite potop

acum suntem bine

și soare rasare și soare ne tine

ia-o din loc

ăsta nu e un basm

viața poate fi și bine

Îți e frica să ieși îți e frica sa ramai

vecinul turc lucreaza la negru

vecinul turc construiește o metropolă

când mama devine singura sursă de orice

dar și mama poate să plece

însă nu pleacă

mama citește

citește

povesti cu balauri

amulete de aur

fericirea pe patru picioare

închide ochii și încearcă să îți imaginezi

pe bune

închide ochii

deschide inima

umbla la coarda aia despre care toți știm că există

ăsta nu e un basm

viața poate fi și bine

Îți e frica să ieși îți e frica sa ramai

vecinul turc lucreaza la negru

vecinul turc construiește o metropolă

vom face ceva din asta și ne vom minuna ca la a opta minune a lumii

sunson

a fost o data că niciodată un împărat

a fost o data că niciodată un ochi curat

un peste 

un vapor

un meșter

un zambet din care pricepi tot

ai fost o data tu

ți-au zis că ai pierdut

c-avem nevoie sa reconstituim

să știm cine-a greșit cine-a furat cine-a lovit

când nu există eu când nu există tu când nu există alții

când tatii-si caută tatii

când căutăm toți nestematii

ne sărutam ca nimeni alții

atunci se uită Dumnezeu la noi

atunci scriu poeziile pe foi

atunci te iert

când anotimp înghite anotimp

când pot să spun exact ce simt

nu mai pun întrebări

de pe poduri mă uit în larg

in tine o poveste in tine o poveste iar 

râzi și taci

taxi și razi și asta mănâncă de 7 ori pe zi

deja vedem - incepi și tu să fii

a place

un loc unde toate au sens

gloanțe pe pernă bilet de adio

o rochie in alb

o arcă un cal

o întoarce acasă

familiar

și s-a făcut liniște 

și eram toți întregi

și era lumină

și toate fetele monedei întoarse spre noi

din nori un mic aviator și multe blocuri de desen

tu dai mereu un semn

și prăjituri și undelemn

și vulpi anapoda poem

eu demn

și pene peste case

și pian și poze arse

cu inima ta de mătase ne facem bine toți

și eram bine

și nu mai era totul despre mine 

sau despre in afara ta

galop potop și haine cu vopsea

și nimeni în afara ta

o mai iertam mă mai ierta și nimeni în afara ta

right bit psyche

ala bala portocala

unde eram când viața trecea

unde eram

și memoria

și lumina

și ecoul

și pauzele 

Venetia

Vezuviu

trei cercuri peste

și eram aproape oameni

într-o supa mare de hoinar

de homar

și-am venit și noi la voi

și-ati venit și voi la noi

și-au venit și ei la noi

și-am venit și voi la noi

și n-am rezolvat nimic

tyrant #2

pot pleca cu coada la spinare cu

semn de întrebare cu

regret și drum spre mare într-o barcă mare mare

știu că doare dar se face

dintr-o dată tot nimic

și refren și pot deasupra de când eram toți mai mici 

și speriat harababura și ajungem tot aici

regele moare

moartea e metafora

viața nu e-n mai multe sensuri

omul tot călătorește căutând doi solzi de peste și plângând în pumni uitare

nu exista adevărul

nu exista sa fiu mai mare

tu vâslește uit oricum

apoi Dumnezeu și uși deschise

bate toba și nu mai e nicio tabără

niciun bilet cu care să zbori unde ți-au zis tie c-o să fie bine

nu exista secrete

aia e

asta-i tot

dar mâine ești altul și înoți altundeva, altundeva, altundeva 

ochi închis

totul devine frumos după ce nu mai e

cer nu mai e

cerc nul

capsule

e târziu și mergem toți acasă să ne gândim cum ar fi fost dacă 

tyrant #1

ce sa va zic, mă, bine-ati venit? bine-ati venit, rău ați nimerit. Io sunt constiinta, am o arcă de-un metru, și-o să vă cam uit pe toți

de unde până unde se-ntinde uitarea

și când o sa-ntelegi că nu se mai întoarce 

pace ție cel care caz

pace soldatului cu arma-ntre buze

mamei plângând

ultimului doctor de pe tera care chiar știe ce face

40 de arginți

4 coli goale

4 colturi

4 călătorii din care nu te-ntorci cu nimic

am pierdut atât deulte c-acum toate mă găsesc

și toate au ceva de reproșat

ca mine-n ziua de paste

că mine înainte să mă fi născut

furia asta da-n clocot și nimeni nu se mai face bine

scrie edit dar nu pe-acolo e ieșirea

spune-ne sau lasa-te calcat

ultimul elefant

ultima poruncă

adam 

trecere la nivel cu calea ferata

nimic nu e de fapt al tău

ești aici pentru o petrecere 

strada paralela cu asta

mănâncă tot

împarte și cu alții

e timp destul

aici

aici câmpul se desparte

un răvaș pe fundul sticlei un sticlete un poștaș

un urmaș un ulcer unde mergem uite ieșirea uscăm hainele apoi uităm 

aici sunt eu cu pistolul între fălci, mestecând carbit și umbre și unde ești tu

în romburi în alge în inimi de iepuri în iarnă octava într-un oftat

aici biscuiții se termină intervin altele un mal înghite o clipă o clipă înghite timpul apoi

timpanul e un instrument șmecher mătușa privește de la patru zâmbind 

când tu te transformi în lei când tu te transformi în ancoră când n-am nasturi de numărat pentru tot plânsul

aici se dau flori cui suferă

aici nu pleacă trenul

aici poți să-ți ceri iertare fără să-ți fie greu

unde ne ducem cu gândul cu capul cu capa pe umeri cu kafka cu vreau

un parc un pont un periplu scurt pe Sena seara

un vapor

o mare de fructe de mare

o mare liniștită

o semilună-n pâine

liniște liniște liniște

oracol mereu orb

durere mereu la timp

arc în așteptare

aici te văd

dacă haiku-urile ar fi lungi

pisu bea apă

se oprește din lipăit

și aud ploaia

și miros norii

știu dragonii pe de rost

și cum se adună stelele împreună noaptea să însoțească oamenii

cânt la un instrument vechi care nu scoate sunete

urc treptele

ud florile

umplu bolurile cu apă și boabe și iubire

mașina spală în rotații perfecte

ronț ronț și alte sunete

când pisicile sunt într-un fightclub doar al lor

și oamenii cumpără pâine și pepeni și gorgone decapitate

păsările decapitate vor învia și vor intra la circ și la teatru

la concerte stăm cu burțile lipite de asfalt

și ne minunăm 

împreună

alo alo/ cobalt

călătorește mântuitorul tot într-un picior

cu o trompetă după ureche numărând

o moarte o viață o săritură în înalt

o faptă o arcă un nechezat așa 

dansăm pe ape dar apa nu ne ia

se ține se ține într-un așa și-așa 

cu bile cu sine cu talpa pe șa

lovește vorbește vopsea

ce preferi, să te iubim cel mai tare și să stăm doar o zi

sau să nu te iubim deloc și să nu fi singur

ca și cum nu le pot avea pe toate

ola ola olala

cu talpa pe șa

nu o poți uita, ea te uită încă

în tristețea ta, încă stai la pândă

dacă va avea aurul la ea timp și-adulmeca

gara bătută de soare care nu mai aștepta 

freamăt fulgi în aprilie 

ploi de la Sfântul Ilie

se-nchide se îngheață se îngheață

dintr-o ceață într-o alta dintr-o ceață într-o alta tu ești neschimbat soldat

ne pierdem din nou în Malta tu și monștrii de sub pat

ala bala pineala tot treptat

înc-o dată peste cale peste portul încuiat

dacă vezi și vezi mai bine

cine vrea să stea la sfat

cine nu mai vrea la start

se rotește neputința într-o baltă pe asfalt

te iubesc am luat și cheia din triunghi și din patrat

să ne facem o gondolă peste sat

și de-acolo muritorii

și de-acolo te-am uitat

eu tu ana zburătorii și marchizul dezlegat

alo 

alo

alo x2

și te vreau să-mi praf de stele

și te iau când pot să tac

sare-ntr-un picior uitarea de cobalt x2

temporizator

temeinic cade limba mare peste capul soldatului fără tată

tu ascunde-te într-o floare carnivoră de mărimea a doi oameni

floare care nu te omoară, doar te ascunde puțin

două monezi și o luptă-n Roma pe viață și pe moarte

12 semne-n zodiac

12 ore-n ceas

12 pumni în stomac

12 ciuperci de dinainte să plouă

o greșeală

o lacrimă

orașul adormit

apoi cu cine vorbim și mai ales de ce

orașul ăsta adormit obrajii tai că de granit

o să mă ierți că m-am pripit

apoi un dans apoi un zid

apoi un vals apoi un vis orașul ăsta adormit

eram toți într-o gondolă și vâsleam înspre nicăieri

e greu să fii om pe lumea asta

și să trebuiască să te prinzi din mers

asta e frumusețea, zici tu, și mai bem o veneție 

și beți așa 

eu în beția ta și-apoi toți în beția tuturor

un gondolier un răpitor un spatiu vid 

olar ogar omid

afară din orașul adormit am înțeles

nu e nimic de înțeles

nu e nimic aici din ce n-am scris

nu e vreun cer și niciun vis

e călătoria aia pe care n-o-ntelegem dar o pășim 

suntem mai mulți decât pare

pianul ne cântă și-n mare

vom descoperi în tăcere

un ochi

cât toate neștiutele 

și nopțile 

și portile-nchise

porniți toți din orașul adormit

odată

odată am mâncat un om

m-a mâncat un om

și ne pierdem unul prin burta altuia

dând cu capul de stele și uși de la pod

de numere de telefoane și jumătăți

fără sa ne spunem nimic în nicio zi

și dacă pare puțin, e pentru că e

dacă toți semănăm 

slujba merge mai departe prin ploaie

și râd motanii ha-ha-ha

cu struguri în bot cu foc cu cuști din clei

unde mi-am pus ochelarii

trecutul și ceea ce unii numesc suflet suplu sunt steagul lăsat la sol simplu 

s-ar obstacole surd separ seva de singurul cuvânt care ne poate aduce mai aproape

salut 

cine taie bilete 

cine strânge în brațe 

cine a obosit de la atâtea repetiții imperfecte

să pună capul aici și să doarmă

ne va trezi cocosul poetul lazar și femeia din piepturi

șinumaieram

și nu mai eram

nici tu nici eu nu mai eram

nici noi nici ei nu mai eram

nici a fost o data nici va fi bine

nici niciodată sau tu mereu faci așa și ne-am pierdut

și dă-i și caută busole și aureole și ușa vecinului care deschide

dar nimic 

dar nimic

și cântă trompeta și nu mai știm dacă suntem la nuntă și am murit

o omidă pe fundul mării

o ocheadă 

o medalie

o singură dată într-un picior

o iubire

un mecanic

olala ce departe mergem cu 

și ne trag toți după ei nu pricepem mai nimic

și ne trag toți după ei cu pliuri de pe la circ

și pasare fiind mă opresc într-un copac

și stau așa un an lumină

și stai și tu

și e liniște 

tot mai liniște

și nu-ți e frică

nici de tine

nici de tine

cuvintele se schimbă în puncte mici

mici

și gata

și dacă mai rămâne ceva e pentru cel ce nu cuvântă

nu așteaptă 

nu lovește 

nu caută

aici nimeni

aici nimeni

nu am niciun mesaj

timp stă în loc

om doarme

un dromader un dromader

unde spre cer

lume în cerc

alunec înăuntru

nu pot descrie nimic din cele ce par a fi

un bărbat întins pe o masă

un fel de familie

un elicopter de buzunar

stelele știu oamenii nu

formează apoi lasa-i așa o vreme

n-am vrut să zic nimic așa că am luat toți peștii și i-am băgat într-o plasă mai mare

în curtea regelui aceleași jocuri de lumini 

aceeași doi în baie de aer

sunt eu sunt visul tau de acum două nopți

am făcut colți și-o să vin peste

și puștile sunt gata

și noi gata să nu mai tragem niciodată

ala bala portocala am greșit am cam greșit

linia gara linia gara înc-un pic

și dacă se face seară și dacă ne facem bine înzecit

să nu vină să ne vadă

am făcut nimic

și e bine

singurătatea are un singur chip

toba bate

oamenii mint sau 

oamenii fac ce pot

compot comport etajul patru

de acolo se vede și strădania și stația de pompieri și noi cântând în cor

și mamele la trap și acadele și favele se văd dar doar dacă te uiți bine

sau dacă închizi un ochi exact atunci când copacul cade

călare călare pentru cine faci toate astea, n-ai auzit că e blocată ușa raiului

nu se mai vând aripi arcuri deltaplan

așa că rămânem toți aici să vedem elefanții

nemișcați fascinați de un cântec pe care nu știm cine l-a scris 

e dimineață 

Dumnezeu își întinde brațele până în cancoon

dă flori în Bagdad

udă florile la noi în grădină

așează hainele pe sârmă fără sârmă fără clești

fără alge fără pești

iar când obosește respiră un pic

preluăm noi

preluăm noi

atât se poate

și sărim

și teroriștii nu mai pot să doarmă noaptea

se apucă de gătit de cusut de cântat și e bine

ambienturi sonore #01

oameni au mâncaaat 

păsările cu tot cu pene cu tot cu arcuri

au înghițiiiit inelele de logodnă

au sărutat buricele femeilor lor

apoi au cântaaat o notă mai sus o notă mai jos

au suflaaat prin trompete

au privit de pe vârfuri o lume mai mare

au legănaaat copiii de țâță

apoi au scris mărunt de mână

au durat portofele pe care le-au cusut și încălzit pe rând

au aruncat un zar trucat

au rumegat iarba de dimineață

au colindat

cerșetorii cer cer cer

cineaștii privesc pe furiș

cerșetorii merg merg merg

deasupra lunii deasupra stelelor

o bucată de unt se topește pe fruntea mea

pisicile cutreieră torc cutreieră

trenurile trec tare torc tare ceas mare care nu ne spune unde ne-am pierdut

portarul zorrrrnăie cheile privește șiret sensul lucrurilor

vulpile nu se arată oamenilor

tancurile tronc tronc vâj

pietrele de mătase opresc războiul

în cana cu ceai Mircea cască construiește un orășel în care nimeni nu rabdă de frig

un român în două pagini

un vuiet o călătorie peste ape

aici ne oprim și nimeni nu mai scoate niciun

poc bum jbang

pistol de jucărie 

tort și cine să trăiască veșnică confuzie cu de ce purtăm costume și ne caricaturizăm

apoi vrem trezire și flori și nori prin care se vede exact

se vede se trage undița pe mal și ne ascundem în corturi butonind

o busolă o barcă un casetofon

e din ce în ce în ce

mai liniște

și îi e din ce în ce în ce mai bine

înconjurat de butoaie chibrite flori ofilite și un animal flamingo care vorbește flamanda modernă

și caută să ia bani cu împrumut

să toarne un film să toarne pe cineva

și să uite cine e

oare

oare ce e poezia dacă nu o mască

dacă nu un cântec

un ochi închis

un vânător întors la viața dreaptă

blândețe, rusule, blândețe

digurile vor fi tot aici iar șerpii se vor mesteca pe sine în liniște

o lopată o lunetă unilateral cu

fumul care iese fără foc

copiii ce se pun în capul rândului

reiau

unu plus unu plus unu un tigru de pluș

unu plus unu copilăria așa zis pierdută așa zis fericită

să fii adult fără să știi

pompier noaptea

sfânt

un singur moment ce le cuprinde pe toate

ce e oare poezia dacă nu o sticlă uitată-n ocean in care cântă peștii 

oamenii își imaginează tot felul de lucru

fac sărituri sparg ouă moi

fac împrumuturi și apoi strigă

n-am fost eu

n-am fost eu

n-am fost eu

n-am fost eu

n-am fost eu

#

e liniște

și toate s-au așezat bine

bi-bi-bine

poemul a rămas neterminat

pescarul cotrobăie în burta peștelui

peștele în burta pescarului

și tot așa rezolvă un cub Rubik supradimensionat

întinzând sfori și acuarele și cărți de tarot

curse pentru păsări curse viteză curse cu bilet dus

nenorocul și ursa mare

florile și nunțile întrerupte la jumătate

ticurile torturile tocurile rimel în cercul gurii

acolo unde ascundem tot ce nu vrem să vadă oamenii

cheia-n contact lumea dorindu-și altceva decât altceva decât altceva decât e

diz #1 a crescut băiatul

ascultandu-l aseară pe oza

atins de o ploaie mare

care-ar fi putut să facă praf tot sistemul de sunet

am înțeles că sinceritatea mă face să tresar

deși fiecare dintre noi am trăit altceva

e posibil ca toată viața să mă întrebe oamenii în autobuz sau pe stradă dacă am nevoie de ajutor

deși de cele mai multe ori nu am

și am obosit să răspund mă descurc, mulțumesc, de câte cinci ori pe zi

dă omului un pește și îl ajuți pentru o zi

dă omului o undiță o undiță o undiță

și va știi ce să facă cu ea

nu e de mirare că încă caut scurtături și că multe dintre ele nu funcționează 

că încerc sa fiu băiat bun de frică

că nu mă va băga nimeni în seamă

că dacă nu mă agit sau dacă nu cer, nu se va alege nimic de mine

se pot spune multe cand nu vrei sa spui ce e de zis

dar dacă n-o să-i placă de mine? oare ce o să creadă și eu ce o să fac atunci? 

și-atunci a crescut voinicul

până la lună, mătrăgună, până la stele, dragele de ele, până la mine și-napoi și-n viața de aici și-n viața de după

și a zburat băiatul cât tot înaltul și toate puștile de plastic

cât abatoarele devenite altceva 

cât amintirile mele cu tine

cât tonurile schimbate în ceva nou

cât o vioară

cât o povară despovărată a crescut băiatul

că nu mai e altul că el și n-o să fie

că asta e ce avem și dacă vedem și dacă nu

daca ar trebui sa vorbesc

dacă ar trebui să vorbesc despre oamenii care au avut pentru mine o vorbă bună, ai fi și tu

am urcat în seara aia într-o barcă în care eram deja

și ca orice om care dă aripi altora zice

stai linistit, că dacă nu eram eu, sigur era altcineva, tu erai la un microfon distanță de a schimba suflete indiferent de mine

altă dată am încercat să-ți spun: hei, fii mai blândă cu tine

probabil văzusem ce-mi fac mie

ăă, de ce recităm, așa, noi cu noi, unii altora, prin cârciumi, poate nu duce nicăieri

dar cine să măsoare

când o singură vorbă bună face valuri

când o singură vorbă bună face saltul

sau e foarte bine, Cristi, continua sa scrii

nu era foarte bine, dar nu m-am mai oprit

și uite-mă și la ce sunt bune telefoanele dacă nu răspunde nimeni

cheia e la tine, zice, e viața ta până la urma

e inutil să citesc asta de pe un ecran când o știu pe dinafară

ce ciudat

pare că am mai trăit asta

că am mai văzut mâna asta, pieptul ăsta

că am mai încălcat regulile o dată

dar vezi, p-aia care taie aripi nici nu-i băgăm în poezii pentru că nu contează

la final rămâne magia și tu ești magia aia

praf de stele lună piele

copilul care te face să-ți bagi gunoiul în buzunar până la primul loc unde să-l atunci

n-aș vrea sa mai demonstrez nimic nimănui dar nu mai știu cum să mă opresc

dar o să mă opresc

recit numai liniști, și râsete mici și n-o să mai aplaude nimeni pentru că nu va mai fi nevoie

mă duc să fac o baie

vezi și tu ce faci

dacă încă respiri

dacă încă știi cum se râde

că mai sunt multe trenuri de luat până la și la și la

și nu oprim în nicio vamă

dum dum

dum dum dumnezeii cui tu scuze că ramai al nimănui

surd cere pe datorie

dă-mi și mie dă-i și lui

să ne rugăm binelui dar nu pentru mult

că dacă vine cineva de la poliție și ne ia și ne bagă într-o dubă fără faruri fără geamuri fără fulgi de ciocolată 

cu ciubotele boțite și cu-n tată des rugându-se la tată

cu o liniște și o ancoră, o pasăre, ultima

unnnt și ceramică 

mic dejun mare deranj cine sare pe baraj cine-aduce farfurii și te-nvață cum să fii

căpitan căpitan cu helancă și turban cu minciuni și cardigan cu conul dar pus cam invers

unde se separă moartea de tot ce trăim pe trepte

care urs care marmotă suntem oameni sub capotă și la fel ca fiecare

poame piscuri perle și pescăruși

poate vine și cenzura sau programe de la ruși

și pahare și pereți și un cuib să fie gata

cu lentoare și măsline și eșarfă peste bot

cine nu-nțelege bine să ne-aducă-n feribot

ce stă numai într-a-ntâia cam în orice anotimp

și ne strigă cu o gură și plâmânii de sub ring

dar noi n-auzim n-auzim nu trăim aici

doar întrecere petrecere cu porci mistreți ce poartă 

mărgele la gât și dintr-o dată totul capătă capătă sens

și parcă toți oamenii seamănă cu mine semăn 

am avut de pus un capăt la un capăt 

o linie dreaptă

un soldat în miniatură

o ștafetă înc-o tură cu mașina ta de scris vise

pentru cine-i la intrare băgat în hainele tale ce îi vin perfect ca ție

cer de la bucătărie porția cea mai mare

se feresc chelnerii scenariștii puriștii băieții triștii

când ajung în hol se pare că-s mai mulți pereți de patru așa că ne mai gândim

când o aripă când un ghimpe când o aripă când un ghimpe când o aripă

în fața

în fața marii suferințe poți face doua lucruri: să te plângi și să disperi sau sa incepi sa traiesti

in fața demonului și in fata ta cu o mie de chipuri, toate la fel

a demonului, in fata mintii care crede că e una cu tine

elefanții pășesc pe lac înainte

omul încă vâslește, apoi înoată 

căutarea e inutilă perfecțiunea e deja aici

eu am ales să trăiesc

vei găsi biletul asta într-o haină peste 20 de ani și îți vei da seama că nu ai trăit 

sau poate vei fi la o petrecere cu toți zeii și pocale și mâncare și iubire pe săturate

zarurile nu au fost aruncate

până la moarte mai avem mulți cai de călărit

și asta o spune cel ce e deja acolo și se bucură

și cel ce tace ascuns

e liniște

oamenii meditează la un concert de jazz al lui maalouf

orezul se servește în boluri tari

și seară se face atunci când se face

mai avem mult dar nu știm așa că ne putem pierde în visul ăsta care nu seamănă cu nimic

în beția continuă a deznădejdei schimbate în râset

în nisip

în apa și-n barca singură

stai pe cursul râului și se va face

liniște

#7

nimic nu durează

nici eu nici tu nici copiii tai

nici rasul dar nici durerea insportsbilă 

nimic e un absolut și noi nu trăim în absolut

nici într-o petrecere continuă nici în vină

nu durează

fac o baie să uit de eu

să uit și mă las tot mai adânc în somn

până când nu mai știu cine e cine 

și uit de invenția numita Dumnezeu

cum e să zici orice și să nu se întâmple nimic 

sau sa nu ajute pe nimeni nici măcar pe tine

bine nici chiar nimeni

nici chiar niciodată

o mână se ridică din gunoaie și țipă și predică și dă de băut

alta iese dintre gunoaie și tace

tace tace tace

o alegi pe care vrei sau pe niciuna

aprinzi o lumânare care se stinge

ne înghit fulgii pentru o vreme

noi înghițim animale vii

am un zoo înăuntru fara gratii și gardieni

și toate se înțeleg între ele

și la prânz și seara și acum le înțeleg și eu și tu și cine-a uitat sa vina și cine n-o să mai vina aproape niciodata

#6

în fiecare noapte am promis c-o să te uit

suntem zece mii de nopți mai încolo sunt mic și rece ca un fulg

te-am căutat prin cafenele pe sub piele și prin case

dar tu fată de mătase te ascunzi, te ascunzi

alung umbre dar degeaba tot cu prada tu cu Praga

unde sa mă rog și cui sa te-aducă mai aproape

care rană care capăt acceptare tu fii tare 

că la capăt tot cu tine împărți vinul și veninul

e greu de spus dacă tu n-o să mă mai recunoști sau eu n-o să mai știu

dimineața strâng petale dup-amiaza crezi că-s viu

tu cui vrei sa scrii scrisori și de ce nu poți să dormi

iar număr acoperișuri iar imaginez cocori

în zori trenurile pleacă fiecare-ncotro

ai avut nevoie de asta ca să poți să faci pe dos

să scoți gloanțele din cai 

să pui bandaje peisaje franjuri arc cu amintirea

să îmi ies din fire iar

cineva mă privește peste umăr

peste umăr mă privește cineva

vreau să-mi spună ea nu vrea

liniștea cu toate cele și cocoșii cu mărgele

gura mea cu gura mea 

laudam toți măcelarii ce se vor reprofila

ba cu pianul ba gradina ba o liniște cu ea

să ne țină între umeri

c-am venit aici cu treabă dar uităm

aici era amintirea

și-aici vrem sa și cantam 

și se termină și gata și totul atât a fost

#5

cum sa scriu despre tine

cu care mana cu care ochi

cu care vână cu care înger deasupra

pe umerii mei cresc tei mari

pe umerii tăi cresc cuvinte tari

e ieftine vorbele și totuși uite-ne aici

un ghem o gheară o culme un un un

untul se întinde mai ușor dimineața sau când e cald sau când ești calm am

mii de variante de supraviețuire și n-o iau pe niciuna

nu mai gândesc

medicamente meditație medic medalii meduză madam mișcare 

când toate se întâlnesc

și ești și tu acolo

bucură-te 

nu e nimic altceva de făcut de înțeles

de la lesă m-am obișnuit sa fiu liber și să nu mai uit orice-ar fi

#4

persever persever

dacă pică cerul dacă

se ia curentul

dacă pleacă

dacă nu-ti mai răspunde la telefon

și dacă încă speri

scrie pentru tine

și dacă n-are rost, tot te-ajută cumva

avan avan

pe cine cerem cer cerem cer

dacă poezia ar fi o minciună tot e o minciună frumoasă

acasă nu ne așteaptă nimeni

pe scenă ne așteaptă oamenii ce paradox

e momentul tău să te simți important măcar cinci minute

e și asta ceva pe bune că e

stai în cadă în apă fierbinte și pregătești un text

ceva înăuntrul tău te pregătește pentru viata 

și exact când primești uralele nu mai ai nevoie de ele 

ce paradox

#3

scrie până nu mai ai genunchi

până trece

până nu mai auzi păreri

scrie dimineața devreme seara târziu

pe muzică fără muzică

cu motiv fara motiv motivul ești tu

tutun turc tunde timid turma 

și pe urmă se întoarce acasă

dar nu la el

dar nu acasă acasă

un fel de casă cu griji sub cască cu griș și pască cu

mereu faci cum vrei tu și nu ne asculți niciodată

ura ucide rușinea la fel vinovăția și ea

umblă ziua-n amiaza mare și pac ow fuck parcă eram bine

de mine se ține un fel de Dumnezeu nu-l ascult

un fel de eu un fel de toți cei dinaintea ta

doamne ce bine-ar fi sa nu mai doară-așa 

să nu mai știu nimic

dar până atunci deschide

ochi inimă ochi

și bucură-te 

#2

dacă ar trebui să vorbesc despre oamenii care au avut pentru mine o vorbă bună, ai fi și tu

am urcat în seara aia într-o barcă în care eram deja

și ca orice om care dă aripi altora zice

stai linistit, că dacă nu eram eu, sigur era altcineva, tu erai la un microfon distanță de a schimba suflete indiferent de mine

altă dată am încercat să-ți spun: hei, fii mai blândă cu tine

probabil văzusem ce-mi fac mie

ăă, de ce recităm, așa, noi cu noi, unii altora, prin cârciumi, poate nu duce nicăieri

dar cine să măsoare

când o singură vorbă bună face valuri

când o singură vorbă bună face saltul

sau e foarte bine, Cristi, continua sa scrii

nu era foarte bine, dar nu m-am mai oprit

și uite-mă și la ce sunt bune telefoanele dacă nu răspunde nimeni

cheia e la tine, zice, e viața ta până la urma

e inutil să citesc asta de pe un ecran când o știu pe dinafară

ce ciudat

pare că am mai trăit asta

că am mai văzut mâna asta, pieptul ăsta

că am mai încălcat regulile o dată

dar vezi, p-aia care taie aripi nici nu-i băgăm în poezii pentru că nu contează

la final rămâne magia și tu ești magia aia

praf de stele lună piele

copilul care te face să-ți bagi gunoiul în buzunar până la primul loc unde să-l atunci

n-aș vrea sa mai demonstrez nimic nimănui dar nu mai știu cum să mă opresc

dar o să mă opresc

recit numai liniști, și râsete mici și n-o să mai aplaude nimeni pentru că nu va mai fi nevoie

mă duc să fac o baie

vezi și tu ce faci

dacă încă respiri

dacă încă știi cum se râde

că mai sunt multe trenuri de luat până la și la și la

și nu oprim în nicio vamă

#1

zice, începuturile sunt grele pentru toată lumea, chiar și pentru mine

am fost pe mare, am fost păpușa de sare

care se topește treaptă cu treaptă

și devine una cu una cu ce iubește 

am deschis o editură când n-aveam ce pune pe masă

mi-a strâns mâna și am înțeles

clasic

Ascult rar muzică clasică. Mereu am ascultat pentru perioade foarte scurte, apoi cu pauze, lungi. Dar un alt motiv pentru care îmi e greu să ascult, e că îmi aduce aminte de Pompilius. Singurul meu prieten care ascultă muzică clasică cu dedicare. M-am supărat tare când Ruxandra, intrând la el în casa, a spus că are senzația că a intrat în casa unei femei bătrâne. Ce știa ea.

L-am sunat, cred, de câteva ori și nu a răspuns. Apoi, pentru că m-am simțit rănit sau din orgoliu sau ambele, nu am mai sunat. Dar sper că ești bine. Chiar dacă speranța e nesănătoasă.

pe țeava de pușcă stă o pasăre în timp ce cântă despre războaie și copiii lăsați singuri

apoi privește în zare

își amână zborul și se uită de foarte aproape în ochii mei

de acum cântă altceva și pușca începe să se miște 

dar n-o să tragă niciodată

așa că pasarea cântă contemplând

dar o să tragă doar o dată, pe lângă țintă

când nu e nimeni în jur

prin ochiul puștii privesc și eu ca printr-un telescop

dar luna nu e mai aproape

apoi plec împreună cu păsările rămase

acolo unde ba e soare, ba plouă

ba e nisip, ba iarbă până la brâu

pe țeava de pușcă stă o pasăre în timp ce cântă pentru sine

dar auzim și noi

și apusul se întinde pe pâine

și somnul pe oase

ca să ne trezim zâmbitori

în același pat moale, moale

cu vedere spre sine

suedez

te îmbrățișez ca un nene suedez îngropat în mult orez

când ești îngropat în paste și zilele par nefaste

te rogi la nedumnezeu să te facă pui de zmeu

chiar dacă erai ateu te-ascundeai in ateneu

să vezi tubele la prânz

și să mesteci macarale când se duce tot la vale

și ne căutăm prin oale

nu ne dăm banii pe țoale

și de nu ne facem mari, tot chemăm doi lăutari

să mai ia ei din amar să aprindă câte-un far

să comande de la bar să plătească cu monezi

să vezi și ce nu mai vezi

când ești îngropat în bere și zilele par de miere

luna ca o fiere stinsă limba ca un vis pe dos

peste toate pune sos

dormi pe jos cu prizonierii cu minerii cu maramă

pe la râu stau muritorii doar că uită cine sunt

pe pământ și nu mai mor nici de vârste nici de dor

nici de sete nici de soare nici de mine sub zăvor

și pun mese lungi afară și petrec și-apoi adorm

cu capete peste mese cu picioare-ncrucișate

cu ciolane-n farfurii cu agata cu agapia cu lumina ta de zi

ce frumos trăiești când știi dar și mai frumos când nu

#9

un' te uiți hai cască ochii

sexul apa apa sexul

Ion Iliescu și pedeapsa

capsa casca mi s-a pus

lună și blana de urs

care vrea în Andromeda

#8

apă să se-nece

omul și odihnă 

arata-i direcția și o să se stingă

muza mult privește mult privește mult

ia stai

calul aștepta afară lângă alți trei patru cai

sticla și o primăvară

și macheta cu un rai

și macheta ne visează

și și tu visai visai

se trezește și e trează

nu mai numără parai

calul aștepta afară juca șah cu Naum

câștiga apoi remiză 

apoi carne în felii

asta-i ultima repriză sper c-o să îți mai revii

dar din nou lua el partida și dolari vreo două mii

#7

încotro ne ducem limba ta cea dulce

încotro ne-ntrecem nu mai vrea să plece

apă rece până la zece

Schubert și sfinții 

copiii cuminții 

v-am plătit eu consumația și vă trimit la București

și ne-a trimis

#6

o săgeată văzută de sus e că o săgeată văzută de jos

dar altfel

așa și lumea, pantofii și misterele nedescoperite

nimic nu e mai bun sau mai rău decât tine

ce e e tot ce e

nu e nevoie să spui adevărul

să dai petreceri

să chemi oaspeții 

#5

cum le-asează viața pe toate fara să știe

cum dormim pe partituri cu bocancii ăia buni

cu echipament de luni

cum dormim fara să știm că dormim

dar le așează un magician 

in forme 

noi le luam și le mâncăm

și la final pricepem

și nu mai e nimic de zis

#4

placentă

plăcintă

tot aia Sinaia sinistru stelar

cu o mână peste stele cu o mână-n buzunar

cu o coală cu o coadă

ulm

un

uliu

meditează spre înțelegere

e noapte

somnul înghite ce mai e

greieri și viori mici

vulpea cu nouă cozi

o găleată cu moloz

o văcuță-n rochie roz

o săgeată

o planetă o cometă

un uliu meditează spre înțelegere 

#3

o floare o povață

e-atât de tristă că e veselă

e-atât de veselă că e tristă

ochii mari mucii-n batistă

taie-i pe toți de pe listă

și asteapta-i într-o gară

cu trei flori la subțioară 

margarete și cornete

ceasuri sparte de perete

adică ceasuri care se pun pe perete sau care-au fost sparte de perete, înțelegi?

da' nu-ntelegea

nu-ntelegeam nici eu

așa ne-am făcut prieteni

așa am trecut puntea

fruntea presupunerile și-acum e doar cald și e liniște 

#2

echilibru nu-nseamnă să stai drept ci să vezi trept

la apus apus

dimineața devreme dimineață devreme

foc pe acoperișuri foc pe acoperișuri

țipete țipete

liniște liniște

luca

și sărim și sare și nu cădem în aceeași poziție

dar vedem doar ce e și nimic altceva

#1

echilibru

echinocțiu

ecaterina

Ecaterina, fă, ne pleacă trenurile din gară

și-l pierdem p-ăla frumos cu epoleții

lasă c-ale tale erau plecate deja

fii și tu mai cumpătată, ce dracu

cumpătată duminica la biserică nu aicea

si-nghițit un pește întreg cu tot cu oase

și-a băut toată apa de la flori

și la cimitir, echilibru, n-avem vreme de pierdut

zice și se schimbă-n pasăre și iese din piepturi

când ne-o fi mai rău așa să ne fie

și leșie și robie și o coală de hârtie să-i scriem o poezie s-o citească la culcare

că cutare și cutare și mortar și solare și portar și amar și

stai, fă, că ne ia potera și iar dormim pe caldarâm și-l supărăm pe antim

da să se mai ducă și-n mă-sa

că nu-mi fiecare zi e duminică

cuștile

erat ergo sum

erat era toamnă și nu-mi mai găseam buzunarele de atâtea păsări

și totul era o apă și totul era o barcă și dormeam la subsol cu măcelarii care și-au împlinit toate dorințele

nu mai despicăm pe nimeni și nu ne mai gândim la nimic

ce frumos e curcubeul în după-amiaza asta

să mergem să culegem câmpurile ca și cum n-ar exista timp

pentru că nici nu există, îmi spune unul mai mic

pentru că nici nu exist, i-o întorc în șoaptă și râde

ești tare amuzant roțile de tren rondurile adăpostuile făcute în grabă

o lume mai multe lumi o culme o cușcă o culme o cușcă deschisă

am fost făcuți să fim liberi

și toți oamenii scot cheile pe care le ținuseră ascunse mai mult în joacă

deschid cuștile și încep să chiuie

hop

hop. penumbră

unde-mi sunt toate scrisorile paltoanele bastoanele și de ce e doar vocea mea la gramofon

într-o lume în care toți căutăm salvatori, fii tu salvamarul

trezește-te din somn, ieși din mașina în care dormi și lasă salvamarul să vină la mal

cu toate sticlele în care e câte-o scrisoare

cu puii de rechini și ilinca visând tare

patru sute patru patru sute m-aude cineva

și după, un moment de liniște 

un zmeu planează în bagdad drept dovadă a lui dumnezeu și iar liniște

și nimeni nu mai trage cu arma nimeni nu se mai învinovățește nimeni nu mai aruncă cu piatra

și începe o ploaie cu picuri mari de-ăia de să te ferești

farurile sus

am venit să te luăm cu noi

farurile sus

iar eu nu răspundeam eram prea speriat prea om prea cu trecutul după mine

și eu râdeau hai cristi suntem noi am venit să te luăm așa cum am promis

ce, credeai că uităm de tine, zice billy cu rânjetul lui pe care nu mi-l mai aminteam

hai, gata, s-a terminat cu suferința, nu mai au cartușe, gata cu războiul

gata cu întrecerile petrecerile acum e liniște

dar eram prea speriat să pricep ceva eram prea speriat să pricep ceva

nana

nanana nana

orașul apusul

ridică semne de întrebare trezește abandonul

cea mai frumoasă zi

de la un radio din vecini se aud complimente

faci o treabă foarte bună se trăiește și pe lună

biscuiți un om un rând până când din când în când

tu visează că nu costă un ochean poștaș polar

tu visează peste bar 

ceasul nu mai știe cine un ecou un imn un mal

orașul apusul

merula

pun puntea pun pumnii

somn gene somn gene 

limbi

limba despicată pianul despicat tata într-o cadă minuni la palat

cine să desfacă ochiu-ndurerat

ce poveste tristă că ne-am amuzat

și lauda și plânsul de milă atrag atenția

și dragostea și moartea locuiesc pe aceeași peliculă 

cu o colivie în care nu mai știm dacă trăia o pasăre

o casă-n care murise cineva, altcineva face prestidigitație prestidigitație la cometă la trompetă

prestidigitație acum că nu mai e nimic de făcut putem să căutăm o pernă și să ne facem că merită

un șarpe își mănâncă coada

un pește își mănâncă solzi

sol sol solzii 

sun sunt sun și nu răspund cred că iar culeg grâu și glume

 

un om de statura ta

un om de statura mea

spune că iar nu mai vrea

pleacă îl vom revedea

jazz-ul mă mai încălzea

un inel o acadea

care-n lume care-n stea

care carte să ne de-a viitorul ascuțit

o pădure, o lovea, pe un braț pe buza ta

semafor articula

te iubesc și te iubea 

liniște mă mai găsea

prin sertare prin sertare locuia 

doar prin sertare

sequoia

sequoia

în timp 

călătorule

întinde o mână

deschide un ochi

mănâncă o lună

ploaia făcută stropi

alice în țara dobândi compuse

în fața ușii în fața ochilor în fața Plopilor

vine vara vin apusurile triste

mecanicii de locomotivă seva răbdare la micul dejun

pe care nu-l mai sar ca pe o coardă de la magazinul de noutăți

sunat limited

visul unei vieți așa cum ai deja

motanii croșetează oamenii clocotesc

când am ajuns la douăzeci de clienți pe zi am clacat

coroniță de flori țânțari monede aproape ieșite din uz

copii îndrăgostiți de blues 

te iau în brațe

doi doi

doi doi doi 

așa să ne-ajute Dumnezeu

dar Dumnezeu nu e la masă 

învață să cânte la trompetă improvizează dar pe barba lui nu pe barba noastră

oaste sute de oameni aruncă crucile crezând că asta îi va face liberi

trebuie să stai acolo dar nu pentru totdeauna

nimic nu trebuie 

uitare și mă arunc în apa cea mai adâncă 

și plâng caii și credeam că mă duc copitele până am văzut că nu plecasem de-acasă

sau din spiral sau din spital momentul de glorie gol

așa că nu mai vreau să pricep să fiu cine știe ce să fiu cine știe ce

nu mai am senzația că-nteleg dar nici că nu merit

așa că-mi fac colibă aici pe creștetul satanei 

ce invenție frumoasă pentru neputința pe care nu o cunoaștem

nu mai am senzația că-nteleg dar nici că nu merit

cine nu prinde e liber să 

la fel și eu când îmi aduc aminte

și-ncep să-mi aduc

ești

ești orbul ești

floarea dintr-o după-amiază ești

cine stă la coadă fără coadă ești

cine nu mai vrea să vadă ești 

respirația ce se repetă pe sine

vara casa de marcat nu vreau să mor neapărat 

peștișorul auriu zice dacă plecăm să plecăm cu toții

cu preoții și pescarii fără plasă 

cu te iubesc hai acasă cu

tot ce poți îngrămădi într-un poem un gând 

pentru cine urmează să se nască mâine

totul invers dar nu pentru mult timp

omul cască prin timpane apoi sare iar în ring

descriu descriu și se deșiră și 

în gări stau mântuitorii predicatorii pentru o bucată de pâine

nu mai știu ce an e dar nu e bine 

nu mai știu ce an e dar nu-i de mine

nu mai știu ce an e dar nu-i de glumă cu 

șuruburi care țin inima corăbii vin

plecasem de la

nu ești informație nu ești un avatar nu ești amintirea și iluziile

o floare evantai sau când îți cereai scuze ca pentru tine

nu putem avea grijă de tot așa că

poștaș cu șapcă 

potop nu pleacă

unde să semnez

jaluzelele și soarele fals la dans cu

role-mprumutate de la tată de la frate de la

de la dungi ușor pe spate de la

suntem prinși în timp și ni se pare că pricepem

uneori pricepem așa că 

ridică ochii la soare miră-te

ploua era semi-întineric 

avea o glugă și-o rochie peste

și mi-a zis că nu e nevoie de nimic în plus

dar oamenii sunt oameni și 

apoi m-a atins pe umăr ca și cum mai văzuse asta

și din noaptea aia s-a făcut zi

și așa a rămas

apoi, după o vreme s-a făcut noapte și am dus și asta

apoi iar zi și nu mai era acolo dar eram noi

un fel de a spune noi 

scriam pe sărite ne mâncăm cozile și șopteam numai în urechea dreaptă

tata era și el liniștit și nimic nu mai cerea să fie reparat așa că ne-am odihnit

am pescuit am recunoscut iubirea pe care am inghitit-o în șir

care ne înghite și ne dă de băut

untul soarele și stelele împădurite deja 

indiferent ce zi e sau cine pune întrebări în buclă 

apoi uită apoi uit apoi punct apoi apoi 

cine vine după noi cercul se închide iar

iar lumina dintre boli o servim de unii singuri cu o lingură mai mare care are brațul drept

pedale

nori de ploaie se îndoaie iar e noapte vrem să scriem

umplem plicuri burți de păsări pentru ce nu poa' să fie

cimitir deces uitare moara cu noroc la gram

o ducem destul de bine nu-l mai căutăm pe fram

și nici el pe noi asemeni ceaiul nu se mai răcește 

grâu din pâine vin din apă grâu din grâu pește din pește

din oraș ieșim cu barca și ce dacă intră hoții

nu mai au ce să ne fure am pierdut deja cu toții

la paris nu merg taxiuri în costume scumpe iarna

scânduri scene oase cranii o fantomă la perete

au de învățat din asta lasă timp să treacă-n sine

iar e bine iar beție iar cu gândul pe la cine

nu se termină ocara orzul și trompa pe cale

trandafirii sunt tot una stelele-s universale

nu e de văzut nimica scot bastonul dintre vămi

punem muzică la pick-up scoatem capul dintre pălmi

#5

am o vecină despre care cred că face videochat

pereții sunt subțiri

imaginația nu

într-o seară îi băteau în ușă trei bărbați

în altă seară trei polițiști

n-a deschis

poate nu era acasă

#4

copil compune realități dintr-o pălărie cu gauri și fluturi care ies din mare

o să stăm aici un an întreg

o să plecăm schimbați

și niciun prag nu va fi prea mare

și zmeele zboară pe rând

oamenii zboară când uită că sunt oameni

libertatea e un construct la fel ca timpul

tot timpul

viața la oraș e un joc ciudat al oamenilor mari

și nu mare le fu mirarea când văzură curtea plină de coji de struguri, gutui și umbrele în miniatură

în care parte a poveștii te regăsești

aia în care toată lumea câștigă sau aia în care uităm totul

tortul și artificiile

as fi vrut să-ți ceri scuze și tu nu ai mai răspuns la telefon la scrisori gramofon 

asta-i situația

sunt 

simt

sarea

marea e aceeași și când nu te uiți în direcția ei

dacă arunc sticla asta pe mare și o găsești 

să știi că sunt deja în drum spre tine

prin mulțime dau norii la o parte cu mâinile

scot trestiile din vis și vin

fără cuvinte într-un dans mai mare decât fiecare separat

iar tu la fel lași sticle în oceane

pentru bărbați și toate ale lor

ferești decor cu ochi și cu mâinile goale

și iar privești în dreptul lor

fiecare pe mare

în trafic mesaje scrisori

uit destinatar uit linii uit sfori

și încetez să scriu

de luni de zile doar vâslesc pe mare

sticle dispar apar dispar din nou

vâslesc sau ceva mă vâslește mai tare

și toate articolele sunt ecou

care se stinge foarte-ncet

deja s-au stins și-am și uitat cum începea poemul

suntem cu toții fericiți în trenul rămas tot timpul ăsta-n gară 

câțiva mai bem spunem povestea

și adormin în burți de porumbel

el uită că e porumbel și ne ține pe toți în el

retras la mal retras în el

oamenii nu mai știu că-i om

iar el nu știe că e porumbel

#3

gustul pufeleților îmi amintește de

eram mai mic decât o boabă de mazăre

decât o boabă de piper

mai mic decât turnul Eiffel în imaginația unui băiat de opt ani

și totuși câtă mirare cât râset până la urechi

demontam electronice muzicuțe și îmi plăcea să câștig la jocuri

desenam case și ai mei aveau deja planuri mari

am crescut și-au mai apărut câteva culori

și griji și nuanțe de gri

dar cât o boabă de mazăre cât o boabă de piper n-a plecat

nici pe mare nici după soare

#2

mirosul micilor venea din direcția 

vii deseară la film?

te duc pe cadru

sau în cadilac-ul de la tata dacă mi-l dau ăștia de la spălătorie

nu-mi plac filmele și oricum ți-am zis că mă mărit la vară

facem masă mare cu petale și trompe de elefanți

vin Io și te iau la opt

n-auzi mă că nu vin

cartierul mirosea a mici și a viață bună

a dezamăgire a turcia

n-a mai mers nici el la film

nu s-a mai făcut nici nuntă nici lăutari

nici lăutari nici ciorbă de burtă

castanii cresc încet, foarte încet

la fel și noi oamenii

#1

Îmi amintesc ultima dată când am fost la restaurant că 

calamari calcar calcă cu

piciorul stâng peste piciorul drept peste piciorul drept peste piciorul drept

cocoșul cantă

pe cine mai răstignim azi

calamari calcar calcă cu 

uitare cu

om mare cu

oroare cu

într-o cameră cât asta apune soarele

greșeala nu există

poruncile sunt orientative

calamari calcar calcă cu

dacă se termină totul azi sunt fericită

trag plapuma peste mănânc două cutii de înghețată 

cam asta e

calamari calcar calcă cu

v-am dat gratis restaurantul ăsta

dar v-ați îngrijorat

câmpurile și nu v-ați odihnit

calamari calcar calcă cu

#3

sub apă e viața frumoasă

nu-ți cere nimeni să fii altcineva

cuplu culpabil culcă-te pe-o ureche

aveam șapte ani și-mi plăcea la mare

mă cheamă fane și stau în fața unei cutii muzicale și mă gândesc la mama

nu mai știu câți ani de câte ori mi se schimbă culoarea pielii

într-un sărut se va termina lumea

apocalipsa un băț de chibrit în care suflii singur

hai la mulți ani

și stelele din buzunar și tot ce vinzi tu la bazar

și soare adormind amar

și far și flori și flori și far

mă numesc uitare 

nu mă mai doare

nu există greșeală, zicea

toate consecințele au avut loc deja

apoi din corpul lui a început să crească o floare de mărimea unei balene bătrâne

prin pavaj prin blocuri prin haine și molii

nu e nevoie de mai mult

gândesc mărunt

dar sunt aici 

#2

o pasăre peste vrea să ajungă acasă

anotimpuri se înghit unul pe altul una pe alta

dumnezeu e femeie și câine și străzile după ce plouă

ne plac farsele de-asta stăm la oraș de-asta ne doare

o cheie care să deschidă toate ușile poate poate vezi ce e dincolo

poate se desface ocheanul tavanul

și după ce vezi că nu e nimic acolo încep să scrii în codul moise 

cele zece rugăminți pe care nu le-aude nimeni

peeetale nu le-aude nimeni

de fiecare dată când clipesc undeva începe să ningă

de fiecare dată când clipesc cineva scapă de înec

de fiecare dată când dansez

tu și bufetul suedez

te iubesc dar nu știu cum să parchez cu spatele fratele

și-apoi se face liniște 

și liniște sunt și liniște ești 

#1

ochii tăi cu cer deasupra ochii mei de dedesubt

eu ocheanul tu milupa limba scrie peste trup

cer anapoda cu lupa peste suflu peste cap hala radical ferestre fragmente și cadru spart

mă voi apuca de-un plâns să cuprindă tot orașul

șuieră o să te duc ducele și măcelarul contemplând la primul fulg

suntem gemeni in oceanul ochii tai sunt ochii mei

anar amar anagrama

moară șofran gară catran iarbă meltean gheară borcan pară decan bară golan hartă biban calcă uman

dur girofar strada cu har intro vulgar ramă nepal

dacă aștepți toți vom veni cu bagaje la noi cu sticle de bere și jar peste miere cu sare ulcele și zar 

pitici sincopați cu linia de zgură o lume ce-adună în ea și balena și sfinxul și vela și gâtul de taur o baie cu tavanul jos cu centaur la coadă cu coadă eram dinainte

răspunsul silabe la praga plăcinte părinte cu cizme în mâini o să plouă în fugă prin săli prea târziu niciodată

cu ochii la pradă ochean o să cadă și orbi pot să vadă departe indicii în carte culori peste toate e an nou e soare e somn e scrisoare e poșta cutare cutare

spectacol oracol pistol ecumen sunați la intrare goblen grijă mare la pază la bază victoria visează de fel

din ren ne privește privim doar cu frică întins pe pământul lopata cuvântul avere ca untul plecat înainte prin frig prin uitare apoi o să vină momentul când uiți amintiri și rugină

îmbină curaj cu fosfor și neghină așteaptă complotul separă se-nchină urme de sulf mandolină și latră și lume soroc armă mimă

pe după prelată zăvor cinemă așa se arată așa ne arată închid doar un ochi că să mă pot vedea

barul

nu mai ieșim din casă de un an

am intrat pe o pagină care recrează barmanii

oameni vorbind

o cameră plină jivină trecându-ne lin vama

ploi peste ferestre și ambianța de noapte

muzicuța și îmi pare bine, eu sunt Finn am venit aici să cunosc oeni noi

unu la unu doi la doi capacele se lovesc și abia dacă scot vreun sunet

închid ochii și abia dacă te văd de suflet

muzică din vecini

sunt tot ce mi-aș fi putut imagina

cineva servește băuturi cutremure

iar ambianța de stradă nu ne mai acoperă

un hipopotam vorbește cu fiecare pe rând

ne simțim înțeleși nu ne mai tăiem de pe listă

sunt în cel mai lung somn

cine taie bilete la intrare cine 

orchestrează lumina

stele binoclu pe un pat pe care stăm pe rând

și stând ne vede Dumnezeu

și se deschid flori în sicrie

și barmanii încep să scrie cât se întoarce-un vizitiu

cu cizme piele aurie și rachiu

alo alo imaginea alo nu se mai vede

iar barul iar pahare gheață în pahar

n-am cum să uit cum tot venea el pe la mese

vorbind de cerbi și măcelar

eu nu am vârstă și nu-ți pot vorbi

dar dacă vezi lumina ține-te în spatele ei

și nu te mai gândi la nimic

e noaptea cea mai lungă

ne trezim separat 

o simulare o sticlă în care să ne vedem

o carte ogradă porci mestecând sfârșitul de săptămână

iar eu râd și uit și uit ultimii o sută de ani 

inelarul copilăria suflul întârziat

în vara când ne-am tot hrănit

stelele își caută lumi în care să se-așeze când

un crocodil micuț deschide

un ochi cât să ne vadă-un pic

apoi cu zâmbet-mozambic

face gogoși pe piept pitic

e dimineață liniștit

pe străzi doar noi doar străzi

pe noi ne știu mecanicii de tren si zic

că vor să stăm cu ei câteva zile

să ne arate lumea sau să vedem lumea noi prin ei

veneția-i un oraș micuț cu apă oameni și condei ulei picant mese pe care să pășești

acasă e acasă și soare răsare de trei ori pe zi

în ochi te văd în ochi mă știi

timp bate bate timp fâșii

desene noi pe coridor se coc cireșe într-un pom cât altul face flori mai mari decât un cap de om râzând

casca trompetele prin pom că l-au gasit pe ibrahim

casca pisicile de fel cresc trandafiri cu clopoțel

la radio ne-auzim tot noi

în vizită doi porumbei

ai nostri parca sau ai ei

se plimbă pe la ecuador și-apoi vin li se face dor

hrană ești tu hrană sunt eu

nu fura soare prometeu el știe că e soare mai mereu

o pară iar se face măr un măr crește în fiecare om

din vara când ne-am tot hrănit cu apă și cu sâmburi

cu diamante fără să lovim

cu gramofon pișcoturi și cu vin

cu mult prea plin și-a mai rămas pentru vecinii noștri contrabas

pentru cine ne strigă pe la porți

pentru un litru de compot 

pentru când pare c-am zis tot 

tu pregatesti micul dejun eu am adus o supernovă

nu mai fi ințeleaptă tu

ți-a spus cineva din paris deși părea că nu l-am mai găsit

și nici nu ne-am mai amintit

de vara când ne-am tot hrănit cu nimburi

cu pește crud cu apă tare iar

eu fericit recit de pe malul marii mele ce, cred, dintr-un pahar s-a tot mărit

și-acum adăpostește tot ce poate înota 

în toamna când ne-am tot hrănit plăcinte calde și iubit

ea, lăsată-n fața casei noastre dintr-o mașina uriașă

uriașă uriașă

cu un bilețel pe care cineva scria

iubește și e de ajuns

toți au ajuns și sunt intregi

la iarnă o să te-nțelegi

la primavară să plantezi iarbă lalele și dovezi

și să iubești

atât mai are omul de făcut

în rest e totul pus la locul lui

spuneau păsări cântând pitit din vara când ne-am tot hrănit

cu fiecare dintre noi cu ploi cu începuturi noi

atât mai are omul de făcut

teleportorii

teleportorii fanfaronii

iar scriu așa și nu-nțelege nimeni

bine, aproape

bine, înțelege

eram la culegeri sau la ce te legeni

viața e greu și-un clișeu și mortar

doar dacă uiți voal de scafandru peste

dar dacă tot trăim trăim regal

servesc struguri și dans și promisiuni care se țin

nu trebuia da' dacă e să ne vedem de cele ce

că iar ne cad ochii pe jos și schimbăm a treia

ă, andreea

ă, mai bine nasturi la ikea

ne vedem pe seară eu ieșiri de fiară

gelu zbiară și închid

mă sună de la partid

închide tu

ba tu

ba tu

că ne găsesc extra tereștrii număru'

n-avem nici acte nici caju

umbrele spune-mi cum vrei tu

închid acum, ok?

dar ea era cu ei

sau eu eram cabina telefonică din clei și ozn parcat cu numele lu' ta-su-n spate să știe el când se întâmplă toate

zi, vii sau duc stelele astea înapoi neambalate?

și-a-nchis

ce nu

obsedați de ce nu avem, zice andrei scoțând capul din butoiul cu bere

azi iepurele de pălărie demisionează

doar pentru cateva seri să bea ceva să-l ceară înapoi cu bis

v-am zis că mă întorc

cu spatele și plec white black green yellow little fellow

brooklyn n-a fost să fie nici mai multe pe-o felie

dacă nu te mulțumești cu ce ai pâine și ceai n-o să mai ai nici tot ce n-ai 

capul pe linia de tramway nu e de glumă cu polipii tăi în mai mai bine bagi vitamine și nu dai

cu toate de margini de colțuri

paltoane și glonțul recunoaște-mă

iisus 

cizme 

ce nu pricepem

ce nu auzim

ce rămâne

măcar în poezie

macar în poezie să ne mai găsim strălucirea

felinarele ochii închiși săruturile scurte

aș mai putea să enumăr 

revolver întretăiat gura păsării făcută om

dar mai bine măcar acolo 

dacă viața o floare moartă pe care refuz încă să o scot la aer

dar doar uneori că suntem totuși toți aici, nu?

mărturisim mărșăluim falsificăm

dar uneori suntem ok te duc eu acasă îți dau eu niște bani

la frigiderul cu te iubesc de nu mai pot să mor io e coadă 

câte unii vând orice pentru o motocicletă

stai liniștită și eu as vinde pedalez

trăiesc înecul de-a-ndoaselea

e ok așa cum e dacă atâta e atât avem ca sigla de la mercedes și urmele de la tren

mă opresc că să dea bine hai poate ne mai vedem

tristețe găsim toți nu mă mai întrista și tu

nu știu ce fac de când cu regulile astea noi

eram boxer dădeam în nori acum salvez de la înec

mai bine mă opresc un pic și nu mai trec

prin cadru că iar trebuie să reluăm și sunt obosiți actorii ăștia și nici n-am mâncat și oricum s-a mai făcut fantoma de la opera, nu?

și se face liniște

bă o liniște de poți s-ascuți în ea orice

pe cer ceva frumos dar nu ne mai uităm acum

pe fund sunt pești balon și fum pardon acum ziceam că plec plic peste buzele alea și deschid și nu era niciun secret era de-ajuns să fii viu

there's something with this world

there's something with this world

something we can not catch but only see if we stop trying

said the deadly ill

said the one who got punched in the face

and the reunited family making paintings out of ashes fethers and ink

there's something to this world said the widdow

i keep flowing in this imperfect boat

eating fish that reappears untouched

there are a few stars on our way back home

lies we give no atention to

who's fighting

who's dreaming

who's silent

words and hunters are going to sleep

it's time now

it was always time

for the awaken eyes of the so called full of sins

burying what's left from the others and singing lullabies

cu felul în care

nu sunt împăcat cu felul în care merg

asta e sursa problemelor mele

adicția e doar un simptom

lipsa prietenilor un altul

rușinea vinovăția vina pusă în afara de furie

că n-am ales eu și nu pot schimba asta

mi-a zis maria: scrie, scrie despre asta

iar eu scrisesem despre familie

că și cum eu sunt vinovați pentru asta

cineva trebuie sa fie vinovat

sau dumnezeu dar dumnezeu e prea departe

la fel ca prietenii de pe internet

e suficient daca e sincer

cum s-a lipit poezia de mine

trecutul de mine

așa mă protejez, dar în jur e furtună

tavanul e prea jos iar prin tavan nu se vede cerul

m-aș uita oriunde numai acolo unde doare nu

asta e tot

nici măcar eu nu mai pot să arunc cu ouă stricate