barul

nu mai ieșim din casă de un an

am intrat pe o pagină care recrează barmanii

oameni vorbind

o cameră plină jivină trecându-ne lin vama

ploi peste ferestre și ambianța de noapte

muzicuța și îmi pare bine, eu sunt Finn am venit aici să cunosc oeni noi

unu la unu doi la doi capacele se lovesc și abia dacă scot vreun sunet

închid ochii și abia dacă te văd de suflet

muzică din vecini

sunt tot ce mi-aș fi putut imagina

cineva servește băuturi cutremure

iar ambianța de stradă nu ne mai acoperă

un hipopotam vorbește cu fiecare pe rând

ne simțim înțeleși nu ne mai tăiem de pe listă

sunt în cel mai lung somn

cine taie bilete la intrare cine 

orchestrează lumina

stele binoclu pe un pat pe care stăm pe rând

și stând ne vede Dumnezeu

și se deschid flori în sicrie

și barmanii încep să scrie cât se întoarce-un vizitiu

cu cizme piele aurie și rachiu

alo alo imaginea alo nu se mai vede

iar barul iar pahare gheață în pahar

n-am cum să uit cum tot venea el pe la mese

vorbind de cerbi și măcelar

eu nu am vârstă și nu-ți pot vorbi

dar dacă vezi lumina ține-te în spatele ei

și nu te mai gândi la nimic

e noaptea cea mai lungă

ne trezim separat 

o simulare o sticlă în care să ne vedem

o carte ogradă porci mestecând sfârșitul de săptămână

iar eu râd și uit și uit ultimii o sută de ani 

inelarul copilăria suflul întârziat