Îi voi opri din fuga lor.
Măcar cât trece o secundă să măsor un soare, doi,
Să-i scot, să vi-i arăt,
Câteva scoici şi urlete să-nmoi în primăvară,
În culori.
Viori ce dau fiori şi câini ce muşca cărnile cu dinţii lor,
Le sfâşie, le dor,
Le rup şi-apoi cobor,
Cu sfori înfăşurate după nori
Cu corbii-mi călători
Cu cufărul, dar mori.
Te stingi, te arzi, te uşti, căci ploaia nu te udă.
Dar moartea îţi inundă venele şi zilele se îngrozesc.
Şi nopţile se-ascund.
Şi hainele se rup.
Pe scurt, am să te văd de jos cum coşi cu firele pe dos,
Cum dormi pe umărul întors,
Cum scapi tu acele pe jos când ei....
O să uităm, o să-noptăm,
O să uităm, o să-noptăm,
O să-ngropam azi morţile în somn,
O să scurtăm noi drumile ce le căutăm.
Hai să uităm toţi vocile în monocrom,
Să uităm ochii şi mânia,
Să uităm umeri şi menirea,
Vor să se scurgă apele în zori,
Să ne ascundem jos, în pori,
Să nu ne vadă în dolori,
Să nu ne uite inimile-n foi,
Să ne îngroape cum îngropi două comori.
Fără de hărţi.
Fără de cărţi.
De jocul tău să uite răpitori de sorţi.
În palmă ta, săruturi.
În gândul tău stau fluturi, iar
În moartea ta zac milioane,
Suflete ce plâng neterminatele trecuturi.
Timpul tău aşteaptă să îl iei de guler
Şi să-l scuturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu