ruxandra cdpl

tot ce rămâne după sunt cearșafuri și linguri
felii de pâine respirație între-tăiată 
tu ești albastră ții picioarele elegant 
prezinți detașat ca o femeie care a urât dar acum se simte mai bine
trebuie să știi că mie nu-mi pasă de premii 
de cuvinte de poezii nici atât
suntem amândoi la fel de fragili și de singuri 
mirați în așteptare iar tu
nu știu nimic despre inteligența ta 
nu știu dacă vrei să se vadă sau să nu se vadă
vorbești destul de bine sau oricum știi să ieși din situații jenante
nu ca mine
nu știu nimic despre tine și asta mă lasă să scriu 
în dimineața asta m-am regăsit 
nu mai am îndoieli vorbesc ca un om nebun scriu ca un om sănătos
ninu se sinucide în fiecare dimineață eu 
deschid ochii și-i zic cătălina poezia poate fi blândă
vezi sunt nestatornic nespălat nesimțit neputincios
strălucitor 
mă întreb de ce întind mâna atunci când întind mâna 
de ce felicit de ce zâmbesc de ce scriu ca voi și nu ca mine 
de ce nu pot să-mi scriu piesele sau să plec de-acasă
ruxandra băeiții ca noi au nevoie de un ax de care să se țină cu dinții 
textul ăsta se scrie singur sare pe rană ca un delfin întors cu spatele
da, eu m-am întrebat cel puțin de câteva ori ce caut aici ce caut 
și nimeni n-a știut să-mi zică băiete oprește-te 
non-conformismul tău e urât spinteci ca și cum viața ta e pentru totdeauna 
și-o să pierzi de fiecare dată
iartă-mă îmi zisesem c-o să fiu scurt
mi-e rușine de mine
scriu poezii și chiar și aici mă ascund
pentru că mă leg de radu de cdlp de simpatiile voastre nevinovate în loc 
să-ți spun că ești o fată frumoasă și că știu 
că niciodată n-o să fii prietenă cu mine