totul lăsat la-ntâmplare ca o după-masă proastă
timpul ticăie și capul se apleacă peste prut
ochiul meu și mâna fetei ca o după-masă proastă vor s-o ia de la-nceput
totul ca o ciocârlie somn sinapse amandine
cinesunt nu știu să spun
au închis tutungeria sfinxul casa de nebuni
până unde ne începem circul cere două zile
peste rochia albastră peste așteptareavine
știu nu par dar pierd în file
tot ce alții-ar știi să ia
șiiisusnumămaiține
minte că-i doar voia mea
joi, 24 iulie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu