pun mâna pe bucata mea de cer
bach se trezește
strâng tare și totul se transformă într-o pătură moale
ultimii ani de viață clipesc intermitent
mă clatin și știu că doar dansul ăsta îmi aparține
îmi las aici brațele și ochii
șase nopți
orfeu râde eu nu știu de ce am venit pe pământ
piramidele primul om pe lună
prima fetiță știind drumul către mine
primul hoț ce pleacă cu bijuteriile banii și amintirile
mele
grădina de maci perna mea mare și albastră
vineri, 18 iulie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu