Ar trebui să ştiţi, dintr-o raţiune care-mi scapă,
Îi semănaţi sau ea
Seamănă tot mai mult cu voi.
Ştiţi povestea picăturilor ce au fost uitate de zâmbet?
Amănuntele constituiau jocul nostru prefrat, pe care, însă,
Nu ni s-a mai dat niciun brevet.
De ce?
Pe ce punem pariu că n-o să te ridici?
Şi am rămas fără să-ntreb.
Şi dacă ne vom arunca acum,
Ne mai rămân, cam câte vieţi?
Numărătoarea o pierdeam mereu,
Noroc c-aveam câte un carneţel în care ne notam
Tot câte-o moarte ce ne-ntâmpina
Cu foi de rouă tremurând.
Le alegeam pe loc de multe ori,
Sau, alteori, ne orientam după un calendar
Cu câţiva ani mai vechi.
Mi-aduc şi-acum aminte, 2000.
Cum poţi?
Poate aşa se face că a dispărut..
Şi dacă te salvez acum,
Cum o să pot, cum o să poţi?
(Ma tem ca într-o zi
Să nu ne uite şi pe noi.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu