Pagini

marți, 29 iunie 2010

Cântec către mare

Sunt umbra mea din nevoie de cuvânt,
Sunt un copil plângând.
Plecaţi pe ogoare, nu mai vine
Nici ea, nici el, nici toţi care-au plecat,  
Lăsând în geamantanul vieţii un ac
Să coacă poveşti
Cu finaluri cereşti,
Cu uitări şi creşti,
Cu păsări şi peşti cu care ne hrănim,
Cu apă transformată-n vin....
  
E un an prea lung pentru voi, e o moarte.  
E un an prea lung pentru voi, e o carte.
  
Refrenele se ard la foc de tabără.  
Am o cutie ce învie la răsărit,  
Un şarpe învăţând dânsul de tango..
Un pierde-vară îmbrăcat în haine maro.
  
Stau cu zilele în mormânt,  
Stau cu zilele şi le cânt,
Stau cu zilele în mormânt,
Stau cu zilele şi cuvintele-mi
Se frâng. (x2)  
  
Aş vrea să mă găsiţi...
Şi-aş vrea să vă găsesc,
Aş vrea să nu mă vreau nimic,
Aş vrea din colţul lor, marea nu ştie ce zic!
  
Stau cu braţele desprinse
Într-un surâs acum prea scund.  
Se-ascund faptele bune cu capul în pământ
Şi-ajung în raiuri vopsite de jumătate..Pe cuvânt!
  
Vrei o soartă,
Vrei o nouă hartă. (x4)
  
Hai dă-o p-aia dreptă...(x8)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

#

un om un cântec o sclipire din ochi încă ne putem trezi din somnul cel mai adânc încă putem zbura cu o singură aripă să călărim o stea și să...