Uneori mă întreb.
Alteori tac.
Alteori.. nu mă mai întreb nimic pentru că știu
Că ei nu au răspunsurile mele;
Sau dacă le au, oricum le țin acolo, departe de mine.
Departe de mine cel de-atunci pe care nu-l mai găsesc decât în vise.
Departe de tine cea de demult pe care mi-o închipui într-o mie de feluri.
(și știi că cifrele mele nu se scriu la fel.)
De când ai plecat, totul mi te arată mai puternică,
Mai curajoasă,
Mai atentă cu viața,
Mai nouă.
Spre exemplu ieri, ți-au crescut din spatele umerilor
Două aripi mari, negre, foarte puternice,
Pe care le purtai atât de natural că ai fi zis
Că stau acolo de-o veșnicie.
(și parcă și veșniciile mi se îmbraca diferit.)
Apoi s-au albit.
Apoi s-au făcut mici.
Tu te-ai ghemuit jos, pe jos.
Nu știu la ce te uitai.
Aș fi vrut să te iau cu mine.
Ba nu.
Aș fi vrut ca tu să ma iei.
Să ma duci unde știi,
Doar să plecam o dată.
Măcar o dată.
În altă zi ți-a mai crescut o pereche de mâini, la fel de frumoase.
Poate mai frumoase,
Poate mai "ale tale"
Aș fi vrut să mă strecor, să nu mă vezi,
Să rămân undeva de unde să nu fiu gonit niciodată.
Dar niciodată.
De fapt mi-aș fi dorit să mă vezi, dar să treci cu vederea
Să treci...să mă treci cu vederea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu