Pe ger cumplit l-am observat.
Cumva pitit, înfrigurat,
Aproape de teatrul uitat
De tinerii actori
De spectatori..
Era, cum să vă spun, mișcat.
De schimbul ce s-a petrecut în lipsa lui,
De faptul că și arta s-a privatizat...
Că niciun bătranel nu se mai întreba
Dacă-i moral, ori dacă-i drept, ori..
Dar iarna a trecut și am sperat
Să fi lipsit numai în seara de Ajun,
Sa fi plecat unde ar fi știut
Departe de oraș,
De brut,
De tot ce a păzit cu-atata strășnicie.
În primavara ce-a urmat,
N-a disparut.
Era acolo priponit,
Parcă și mai încrezator, și mai determinat.
În vara tot la fel.
Așa ca n-am mai suportat.
Mi-am luat inima-n dinți ca în proverbul de la sat
Și am pășit spre el.
Probabil te întrebi, îmi spuse cu glasu-i ciudat,
De ce îți muști din timpul tău să stai de vorba cu-n străin
Ce nu atrage niciun privitor,
Dar bine, fie!
Îmi era dat să mă conving.
Era pe cât se poate de real.
Străinul nostru matinal,
Purtând fular, mănuși și la subraț o pălărie,
Era lipsit de darul cel mai scump.
(Pe-această cale rog să fiu iertat..
Dar pietonul nostru n-avea cap.)
Atunci la ce mai porți fular?
E, după cum ar spune mulți, irațional,
De-adreptul comic.
E tragic, domnul meu poet, scoțând moneda dintr-un buzunar.
Poftiți!
De socotiți ca va e milă și doriți să mă schimbați,
Să mă înlocuiți,
Să stați un anotimp aici,
Să numarați câți vin cu fiecare zi mai triști,
Nu trebuie decât să aruncați.
Înțelegeam abia atunci de ce nota mereu pe-un ziar
Cifre asurzitoare, întristat.
El singur le facea bilanț.
Inexplicabil - dezinteresat.
El conducea oraș al carui nume se scria cu stropi de-Asfalt.
"Ai sa-ți pierzi capul într-o zi, Jerard.
Visezi prea mult, necontrolat."
"Și l-am pierdut.", a zis.
"Nici până azi nu l-am aflat."
"Adevarat?"
Într-o lume în care fiecare concurează cu celalalt
În a se trezi mai devreme,
Cât mai devreme,
(Tot mai devreme,)
Jerard iubea să viseze...
"Mare păcat!...Mare păcat!..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu