Aș vrea ca viața mea să fie un șirag plin cu mărgele
Pe care să le dăruiesc celei ce cere infinit.
Pe care să le dau în începuturile mele
Lui Cronos, regelui cumplit.
Aș vrea ca fiecare să simbolizeze-un început.
Mereu nou, dar mereu același.
Cu-mbrățișări, săruturi, foi de dud,
Care să se repete.
Șiragul să n-aibă sfârșit,
Să nu îmbătrânească.
Pentru că începuturi noi iși vor dori cu toții
Ce vor da de coastă.
De coasta rupta din Adam, de șarpe,
De trupul gol și nepătat,
De cap strivit
Și-apoi de plata celor necurate.
Atunci doar să le dau singurul meu șirag, să îl împartă,
Să ia din el un început
Și să continue să trăiască
În ceea ce s-a dat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu