noaptea am timp să mă gândesc la zâmbete pe care încă le mai descopăr
fotografii în care ești tristă
foarte tristă
mă întristez și eu
apoi sufletul mi se umple la loc
pentru că știu că există zâmbete pe care nu le voi mai putea schița niciodată la fel
cu nimeni
&
nici tu
noaptea am timp să fiu recunoscător pentru dușurile făcute pe fugă
sticlele goale
noaptea nu pot pune mâna pe telefon
dar dacă ești bine
poemul meu sărind într-un picior o să te facă
fericită
știu că citești
pot să comunic cu tine printr-un tunel de care nu știe nimeni altcineva
uneori simt că n-aș putea să mă adun să te întreb pur și simplu ce mai faci
acum n-ar mai conta nimic
suntem niște rândunele pe cinste
orice-ar spune gunoierii tâmplarii dresorii trișorii hoții homeleșii jegoșii cerșetorii preoții
//
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu