De-aş şti să-not mai bine decât ştiu
De-aş şti să văd şi dincolo de ape,
Nu mi-ar mai fi doar cerul singurul păcat.
Din camera de zi răsare-o fată, cu zâmbetul tomnatec şi curat
Din debara răsare alta, ogoare-ntregi s-acopere de vrea cu mâinile-i uşoare de granit
Că n-o să plec de mână cu niciuna.
Eu o să stau aici închis, din baie iar aud,
Răsare altă fată,cu flori în creştet şi-n călcâie zori.
Eu n-am să plec de mână cu niciuna.
Îmi sună ceasul iar şi număr ca un orb
Şi orbii toţi bat la uşile mele.
(Femeile din fiecare cameră nu mă lasă să deschid nimănui.)
"Trei iezi cucuieţi, uşa vieţii descuieţi.."
Şi arde-n fiecare seară câte-o femeie
Şi cartea asta păcătoasă n-o să mai iasă niciodată la tipar
N-ai să sari niciodată de-acolo,
Tu n-ai aripi de apa,
Tu n-ai aripi de aer,
Tu n-ai să sari niciodată de-acolo.
Mă rog ca nu cumva să sară, fără să-ţi spună un cuvânt,
Ea, apa toată-n corpul tău şi să vă înecaţi
Una pe cealaltă.
Şi să vă plângeţi
Una pe cealaltă.
Şi să mă plângeţi, iar eu, îmbătrânit, cunoscând, într-un sfârşit, frigul,
Să caut vinovaţi,
Să caut ticăloşi,
Să caut şi să nu găsesc altceva
În afară
De mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu