doamne,
cum mi se pare
că
s-a rupt
undeva
firul
cu lumea.
nu te mai înţelegi
om cu om
nu mai simţi,
decât aşa,
frânturi,
jumătăţi,
nimic.
ieşi,
socializezi,
nimic.
rareori,
bucăţi de idei,
idei de bucăţi de suflet
nimic..nu ştiu
rupt
efectiv
(tot)
ca şi cum s-ar fi supărat dumnezeu
şi-acum nu ne mai putem împăca cu el.
şi-acum nu ne mai putem împăca cu noi.
cad aripile îngerilor, doamne.
n-am plătit să fim în războiul ăsta.
n-am plătit să murim cu mitraliera îndreptată
spre fratele mai mic.
n-am plătit să nu mai ştim cine suntem.
să nu mai ştim cine eşti.
să ne fie frică de propriile mâini.
să tremurăm la roşu, la pălării mari,
la animalele ce ştiu fuga.
ca şi cum s-ar fi supărat dumnezeu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu