Agaţă-mi de tavan un ametist
Am zis că viaţa-i grea, nu m-aţi crezut, nu m-aţi crescut cum trebuia
Acum suportaţi consecinţele, cerinţele lui Dumnezeu ne dibuie
Nu încercaţi nimic cu versurile astea, s-a decolorat probabil pasta de la pix
În timp ce tu te uiţi cum te fixez cu ochii mă întrebi de radio
Avram Iancu sau aşa ceva, dar ne vedem mâine
Până când mâine e mereu altceva
Ai ceaşca aia cu Crăiasa Zăpezilor?
Zăbrelele mele îmi spun că sunt un ficus ce trebuia îngrijit înainte
Înaintea fiecărei vieţi e o pantă
Florile se duc de fiecare dată îndreptate în sus
Stelele n-au fost nicicând o metaforă.
Nu mă face să mă uit în ochii-nchisi că dac-o să mă pierd te iau cu mine.
Minele-astea se surpă ca o supă de pui
Ce pui înainte de toate?
Ce toarte frumoase.
Ce spasme-n noaptea asta ce nu seamănă c-o alta
Sunt mic şi pân' acum n-am scris niciodată de-adevăratelea.
Acum m-aşez pe pernă macilor ce dorm mereu pe ceva tare şi se plâng apoi
De tot felul de dureri.
Acum întoarce-te,
Şomerii stau în linia-ntâi.
Şansa era la doi păşi mai în spate
Pânzele sus
Fustele se lasă greu
Nu bate niviun vânt
Niciun cuvânt nu e aici pentru că aşa am vrut
Eu.
Mă crezi? Foarte bine. Nu mă crezi? Nici eu.
Lacrimile liniilor de tren se scălda-n umerii
Aia ce seamănă cu -gata, ştiu-.
Da, ştiu că faţa cu chibrituri n-a murit din prima.
Primul gând e mai important decât celălalt.
Nu te mai uita în gura mea când mănânc
Nu te mai uita-n sertare, nu ţin nimic acolo
Nu te mai uita în mădulare, mi-s ochii grei şi mi-s departe.
Un Cer cu care ne-nvelim
Ce chin, ce lacăte, ce lac te macină?
Circul va poposi puţin şi-aici.
Ariciul asta iubeşte ploaia cum n-ai văzut.
Ce vrei de la mine? Nestematele-s pe spatele ceasului.
Ceaşca lui Leonardo di Caprio are cute noi.
Noi ne uităm la tine, frigul
Asta număra în locul degetelor noastre
Furtună asta nu mai dă decât cuvinte de laudă.
Acum să ne-aşezam la masa creaţiei şi să ne rugăm
Pentru iertarea păcatelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu