Coloane, rânduri, zeci de rânduri de borcane,
Legate la ochi,
La gură,
Legate la mâinile doamnei Smaranda
Care se trezeşte în fiecare noapte cu gândul la răposatul ei soţ
Despre care cărţilor nu li s-a spus nimic încă.
Coloane, rânduri, zeci de rânduri de oameni legaţi,
Unii de sufletele celorlalţi - ieşim în stradă
Privind pe un ecran imens mâinile
Domnului D., desigur, soţul doamnei Smaranda,
Cum se transformă în nişte flori culese
Cu de-amănuntul.
Şi cât mă tem de noapte, strigă Smaranda.
Şi cât mă tem de noapte, strigă domnul D.
Eu adorm mereu pe partea dreaptă, spre icoane.
Eu îmi spun mereu rugăciunea.
Domnul D. şi doamna Smaranda sunt orbi.
Se întâlnesc, când şi când, la un colţ de stradă,
La o răscruce de drumuri, cu-pâine-şi-cele-de-trebuinţă.
Poate mâine vor pune mâna pe coletul ce le va schimbă viaţa.
Lentilele salvatoare înaintează zi de zi,
Asemeni unei caracatiţe bolnave...
Şi cât mă tem de moarte, strigă Smaranda.
Domnul D. n-a mai rezistat până la sfârşitul
poemului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu