si totul e bine

azi învăţ mersul pe vârfuri  

mersul de mână

mersul într-un picior

mersul pe sârmă

ba nu

totul e bine

  

azi învăţ adunarea atomilor într-un pumn

cord.

bum la puterea a patra

alergăm

pulsul se ridică în două picioare

îşi ia lumea-n cap

pleacă la Vatra Dornei

  

nu ştiu să mă port cu fetiţele adevărate

mircea culege flori mici şi galbene

mama pregăteşte micul dejun

maria învaţă despre cum se foloseşte evantaiul

azi nu mai bat clopotele

mintea îmi zboară undeva la Miercurea-Ciuc

şi totul e bine

  

respir adânc

într-o cameră patru pe patru greşelile se fac mult mai greu

măsurăm un unghi de nouăzeci

şi cinci de grade şi totul  

e bine

  

iubim şi totul  

e bine

ne e frică şi totul  

e bine

Şi nimeni nu e gata

să jucăm un joc, unul nou

astăzi eşti un oraş foarte mare

trebuie să cunoşti totul despre tine

eşti gata?

spune-mi, care e treaba cu lămpile care filează în fiecare seară

de ce ninge doar după ora şapte şi de ce

nu le schimbă nimeni.  

"s-a întâmplat ceva în lume."

atât.  

ne legăm şireturile şi "poţi să te-aşezi"

  

astăzi sunt un oraş foarte mare

trebuie să cunosc totul despre mine

sunt gata.  

îţi spun care e treaba cu mine.  

pune-mi o votcă, încă o votcă, încă una.  

stai liniştită, e o poezie, nu pot

să beau atât de mult.

nu pot să uit atât de puţin.  

nu pot să cred că nimeni nu ne loveşte

peste degete.

  

suntem un oraş foarte mare

şi nimeni nu e gata pentru una ca asta.

trebuie să cunoşti totul despre tine

trebuie sau nu trebuie, am nevoie de apa şi de ploaie,  

de cât mai puţin frig şi de o mână foarte frumoasă care să fie, întâmplător, acolo

şi asta nu pentru că ne plac clişeele.  

şi asta nu pentru că ne plac poeziile altora.  

şi asta nu pentru că te

'mperatura camerei se împarte între mine

şi un cer plin de stele cu patru colţuri.

fetish

din loc în loc stai tu

undeva aproape de mijlocul camerei -turceşte- şi citeşti

azi soarele n-a venit şi e totuşi atât de multă lumină.  

azi e primăvară, doar azi.

  

din loc în loc stai tu.  

am să-ţi dau să încalţi şosete groase, cât mai groase

apoi am să-mi spun "nu,nu,nu"

apoi ai să treci la cealaltă pagină.  

  

din loc în loc stai tu.  

undeva în cartea asta găsisem un biscuite

îmi iubesc ţara, îţi iubesc mâinile,

îţi iubesc părul apoi ai să treci la cealaltă pagină.  

  

cărţile nu se mai fac aşa cum se făceau pe vremuri

copacii sunt tăiaţi cu mult mai multă grijă

şi în cantităţi

cât mai mici.  

altfel o să ne întoarcem la tuburi  

la zile de marţi şi de miercuri  

o să-ncurcăm dosarele

o să încurcăm bunul mers al păsărilor spre neştiinţă.  

Dar asta

mi-aş fi dorit un corp de femeie

un corp în care să stăm eu şi tu

un corp de care să nu ne fie ruşine

un corp, alt corp, care să nu ne amintească

de nimic

o voce, altă voce care să nu ne amintească

de nimic.

  

ţin o mână de-asupra noastră.

ţi o carte deasupra capetelor să nu ne plouă

undeva în pădure e o mică bisericuţă, din lemn  

aş vrea să stau acolo fără să simt vreo clipă că nu acolo

mi-e locul.  

fără să am lucruri pentru care să-mi pară rău,  

dar asta nu se poate

fără să am mâini pentru care să-mi pâră rău,  

dar asta nu se poate  

fără să am gânduri de care să-mi pâră rău,  

dar asta nu se poate

Descântec

După ochii îngerilor, înăuntru,  

Stau oraşe goale.  

Fără locuitori, fără viaţă, fără patimi, fără dorinţi  

Casele în formă de copaci

Copacii în formă de case

Plouă, podul se rupe

O lumină verde, o pădure spintecată de la călcâi

Conacul e neschimbat

Ce n-aş da să nu fi cunoscut ceasul  

Ce n-aş da să nu fi cunoscut ceaiul de rozmarin  

Pe cripte scriem "Fericirea-i uşoară, ca-o-pană-de-nescunoscut"

Am privirea obosită ca după un război cu mine.

Câte crime s-au întâmplat în lipsă mea, iubito?

Câţi cocoşi n-au mai cântat a doua zi, dimineaţa?

Întrebări fără răspuns

Răspunsuri fără noimă.

Nu se pot pierde îngerii la jocurile de noroc

Arunc o monedă la întâmplare.  

Piramide din ciocolată  

Cineva-mi vorbeşte de pelvis şi cutia craniană.  

Eu, plicticos, îi vorbesc despre umerii Eleonorei şi alte nume care n-au existat niciodată.

Iubire din iubire

Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat...

Opt-şi-încă ceva

Cu burţile goale scriem ca ultimii nebuni de pe lumea asta ce-a dispărut o dată cu şosetele-până-la-genunchi

Opt-şi-încă-ceva

Cea mai urâtă beznă e aia-n care nu ştii cine-ţi ţine mâinile peste ochi şi zice "Ghici cine-i!"

Dar peste ochii mei nu pune nimeni mâinile

Ordine de sus.

Întrebarea aia cu de-ce sau cu sensu-vieţii

Fiecare cu muntele lui

S-o luăm pe scurtătură

Încă n-am aflat cine-mi toarnă somn în pahare

Încă n-am aflat cine opreşte îngerii la poarta sufletului meu şi-i trimite-napoi

La porţile altor suflete.  

Dă-mi vocală aia, e-ntre cărţi.  

Azi furăm tablouri cu zerouri multe pe rama de jos

Le facem praf şi pulbere cât ai zice "loveşte"

Cât ai zice obrazul-celălalt.  

Nu-cred-că-mă-mai-poţi-lovi-o-dată.  

Dă-mi o ţigare. Nu tu. Reggae-sau-altceva.

Cum e să nu găseşti drumul spre casă.  

Ştii povestea aia cu copiii arşi în cuptor şi firimiturile de pâine?

Şi ce dacă?!

777

Nu e nimic aici

"Io de fapt voiam să zic altceva"

Memorialu' durerii

Memorialu' Dunării cu spume la gură

Caii nu mor niciodată-ntru totul.  

  

Albastre ne sunt mâinile.

Pune-ţi poeziile la uscat.  

Pune-ţi caietele la uscat.  

Verde. Drum de ţară. "Copilăria moare şi ea  

La un moment dat."

  

Când şi unde ne va găsi sfârşitul.  

A-ţi păsa, ci nu a fi

A muri puţin, doar puţin

A fi fost altul decât eşti  

Dispariţia totală vine într-o zi de duminică.  

  

Am noroi pe tălpile dinapoi.  

Nu e nimic aici

Nimeni nu vrea să moară pentru că toţi  

Vrem să schimbăm lumea de pe nişte paturi de spital ajustabile,  

De la o telecomandă cu bateriile "pe gata".

Alt cânt

Desigur că citesc, ca-n totodeauna,

Desigur că-mi înnod în palme nostalgia.

Nu te găsesc în cărţi, te caut în viaţă,

Nu te găsesc în viaţă, dar te caut în noi.  

  

Într-una dimineaţă ca aceea

Cu soarele strângând din ochi orbit parcă de altul soare,  

(Trezit din somnul ce-acum s-a dus,)

Am să te văd cu ochiul blând din stânga

Şi am să îmi liniştesc minciunile ce mi s-au spus.

  

De când eşti tu aici şi stai 'ntr-o dungă,

De când şi pentru când mă răsplăteşti?

În niciuna din vieţile acestea,

Ce le trăiesc plângând de mila celuia de-i zici povestitor,

Nu te-am văzut atât de plină.  

Nu te-am văzut deloc şi-acuma mor.

  

N-o să te chem, sau poate...

Oricum ţi-am strecurat în buzunar mănunchiul.

Dac-ai să scotocesti, găseşti acolo cheia cu care să deschizi.  

Şi înăuntru, de-ai ştii să mă coborî pe braţe,  

Am să mă recunosc învins.

Câştigător în luptă-n care

Capcana cea mai gravă (singur) mi-am întins.

  

Vor recunoaşte - asta-i mână ta, cea care scrie,

Dar tu vei fi departe, peste zări.

Cântând într-un picior contemplă-mi aurora,

Nu s-a greşit nimic, am să te-aştept cu flori.

  

Nu s-a greşit nimic, am să te-aştept cu ochii,

Aleargă cal albastru pe sub pori.

Deschide-mi poartă şi mă lasă

Să stau la braţul de care mi-e dor.

bemol 2

Credeam că dac-o s-avem un volum în câteva librării din Bucureşti, Timişoara, poate Cluj şi,

în fine, aici, în subterană,  

lumea o să fie altfel pentru noi.  

  

Credeam că dac-o să avem fiecare câte un volum de buzunar  

din care să citim evaziv câte ceva,

lumea o să fie altfel pentru noi.  

  

"buzunare în care ne-am pierdut mâinile/până la cot."  

poţi să iei ce vrei tu din poemele mele

poţi să le tăi felii şi să le-alungi prin oraş sub ochii uimiţi ai oamenilor singuri.

  

"te recunosc/eşti la fel de ratat că şi mine"

şi-o să mâncăm grâu şi gem de la maică-ta  

şi-o să ne înfundăm vată în urechi să nu ne audă nimeni.  

  

Şi-o să se ducă dracului literatura română -

un picior de plai, o gură de rai,  

cad zidurile lui Manole şi Ana nu mai vrea să iasă de-acolo.  

  

Păşim desculţi prin zăpadă,

ţipăm pacea mondială întorcând foaia pe cealaltă parte -  

iarna păsările mor împăcate!

Zar din Zar se face Raiul

Coloane, rânduri, zeci de rânduri de borcane,  

Legate la ochi,  

La gură,  

Legate la mâinile doamnei Smaranda  

Care se trezeşte în fiecare noapte cu gândul la răposatul ei soţ  

Despre care cărţilor nu li s-a spus nimic încă.  

  

Coloane, rânduri, zeci de rânduri de oameni legaţi,  

Unii de sufletele celorlalţi - ieşim în stradă  

Privind pe un ecran imens mâinile

Domnului D., desigur, soţul doamnei Smaranda,

Cum se transformă în nişte flori culese

Cu de-amănuntul.  

  

Şi cât mă tem de noapte, strigă Smaranda.

Şi cât mă tem de noapte, strigă domnul D.  

Eu adorm mereu pe partea dreaptă, spre icoane.  

Eu îmi spun mereu rugăciunea.  

Domnul D. şi doamna Smaranda sunt orbi.

Se întâlnesc, când şi când, la un colţ de stradă,

La o răscruce de drumuri, cu-pâine-şi-cele-de-trebuinţă.

Poate mâine vor pune mâna pe coletul ce le va schimbă viaţa.  

Lentilele salvatoare înaintează zi de zi,  

Asemeni unei caracatiţe bolnave...

  

Şi cât mă tem de moarte, strigă Smaranda.

Domnul D. n-a mai rezistat până la sfârşitul

poemului.

Ţine-ţi lacrimile înăuntru..

Un început de pasăre

Un început de bob de mazăre

O călătorie pregătitoare pentru călătoria cu trenul

Vagonul următor

Sufletul următor

Cuvântul următor

Eu vin din ţara clapelor de pian şi stau aici o zi şi jumătate

Tu vii din ţara viorilor nemărturisite şi stai pe punctul de a adormi..

Un început de lume, ziua a şaptea,  

Să ne odihnim sufletele pe marginea poeziilor scrise pe timp de ploaie

O călătorie

Vagonul

Eu vin din ţara clapelor de pian

Tu din ţara viorilor nemărturisite...

Zece

Am decăzut scriind, citind apoi, mecanic,

Numai poeziile dinăuntrul capului meu.

Am uitat-o pe A. în negura prezentului,

Pentru că şi prezentul are negurile sale.  

  

Am lăsat braţele să cadă moarte ochind

Numai vocale şi consoane ieşind din degetele mele.  

Am uitat spinările scheletice de îndrăgostiţi

În sertarul faptelor bune pentru că da, deţin şi un astfel de sertăraş.

  

Femeie, nefemeie, suntem unul misterul altuia

Nu mai pot să cunosc marea şi dragostea adevărată

Fluturii şi femeile neîncepute încă.

  

Ai venit când nu trebuie

Am venit când n-ar fi trebuit să vin  

Niciodată...

"Ochiul cere lumină"

Cifra şapte n-a fost

Şi nu va fi niciodată

O cifră ca oricare alta

Păsări sau Peşti

Cer sau ceva-ce-seamănă-cu-marea

Doar că nu te-nghite-atât de repede.

  

Astăzi războiul se duce pe obrazul drept

Suntem în siguranţă.  

Azi n-o să se înece nimeni.

Ulciorul-nu-merge-de-multe-ori-la-apă.

Poezia nu merge de multe ori la sufletele oamenilor.

Ochiul care minte a plecat într-o expediţie dincolo.

Mâna care strânge alte mâini a rămas undeva la uşile Teatrului Naţional

  

Străzile se golesc asemeni unei scrumiere din sticlă.  

Adevăr-sau-Provocare, Karpov-sau-IBM,  

Aripi-sau-Masa-de-Prânz

Iubire-sau-Altceva

Te-vreau-înapoi-sau-Să-nu-te-mai-văd-niciodată.

Uitarea s-a prăbuşit demult

Arca asta va pleca singură.  

Însemnul noii lumi va fi pe frunţile tuturor.  

  

Pe fruntea mea vei fi tu.

Vei creşte flori, multe flori...

Altpoemdesprefemeilecarescriu

Femeile scriu concomitent.  

Diferenţa dintre femeia pe care o citesc şi femeia pe care

Nu o citesc, e una de nuanţă.  

Trecut, prezent, viitor, sună ceasul, trezeşte-te,  

Nu mai scrie cu-atâtea virgule.

Nu mai fuma.  

Nu mai fura inima nimănui.  

Nu mai pot trăi cu neputinţele poeziilor mele.  

Pe nimeni nu interesează încălzirea globală şi coapsele iubitelor lui Şerban.  

  

Închei aici, la jumătate,  

În speranţa ca nimeni,

(Dar absolut nimeni,)  

Să nu ia poemul ăsta ca pe ceva de viaţă

Şi de moarte.  

De bun în gospodărie.  

De bun înainte de culcare.  

De bun la telefon.  

Dumnezeule!...nu vreau să supăr pe nimeni şi totuşi o fac.

Nu vreau să pun matematica înainte de toate.  

T.V.

ursuleţii polari se întâlnesc în fiecare seară, pe furiş,  

discutând în folosul umanităţii.  

vântul pune tot mai mult în pericol sufletele oamenilor mici.

un profesor universitar -între noi fie vorba, foarte simpatic-  

şi-a ucis iubita, şi ea, foarte frumoasă, după ce aceasta i-a lăsat

o scrisoare amplă despre relaţia lor şi neajunsurile universale.  

mistic, lucid, ţine o predică despre nevinovăţie.  

eu încerc a nu aluneca în groapa comună, deşi pare-se,

cel puţin de această dată,  

nimeni nu râvneşte la şansele mele.

  

undeva în Munţii Parâng, soarele ia prânzul liniştit,  

gândindu-se la noi isprăvi pentru zilele următoare.

diez 3

Într-o dimineaţă ca asta, cu nori în care se suflă ca într-o vată pe băţ

Într-o dimineaţă ca asta în care femeile uşoare ca o până de uliu se întorc la casele lor mai odihnite ca niciodată

N-o să mai citeşti poemele astea afurisite.  

Păsările mor, cuvintele mele sunt o otravă pentru suflet şi-o binecuvântare pentru trup.  

Cumpără-mi un joben şi trimite-mă la dracu! 

Mi-ai lăsat medicamentele pe noptieră, iar lângă ele un bilet: "Vezi, trimite şi tu scrisoarea aia!"

"Când mi-oi vedea ceafa!", răspund şi mă închid înapoi, înăuntru.  

Într-o dimineaţă ca asta o să-mi vărs sufletul şi cheaguri verzi vor umple baia şi toate celelalte camere.  

N-am plătit chiria aşa că nu mă vor îngropa în pământ.  

Nici nu mă vor arde.

Nici nu-şi vor aminti de mine.  

De tine..ce să mai vorbim...

  

Era să uit, caută sub pernă.

Am lăsat acolo ceva

Pentru tine.  

Pentru viitor, pentru trecut,pentru amintirea noastră, a tuturora.

diez 2

Îi plăceau portocalele mai mult decât îi plăcea de Dumnezeu,  

Poetul german Bertolt Brecht,

Maşinile de epocă,  

Fumul nesfârşit al ţigărilor de foi

Sau orice bărbat născut o dată cu mine.  

  

Îmi amintesc rafturile, bucătăria cu deschidere la balcon,  

Scaunele veşnice ale lui Ionesco,

Andrieş-sau-aşa-ceva şi mintea mea învăţând să urască.

Îl simţeam, dintr-o dată, suflându-mi în ceafă ca un viscol, iar ea, stând acolo,  

Departe de mine, cu un fel de neputinţă în faţa zeului.  

  

Apoi, cu mici atingeri, am adormit.

Acolo s-a frânt o poezie şi câteva vieţi, numai ale mele.  

  

Mi-a spus că s-a trezit şi nu mai eram acolo.  

A ieşit în hol, aşteptându-mă.  

Eram vizavi.

M-a găsit T. la câteva ore după, am zâmbit,  

Televizorul mi-a zâmbit înapoi.

  

"Nu mai plânge, femeie,  

Că-mi cad mâinile şi nu ştiu altceva decât să scriu!"

  

Aş vrea să-nchei vorbind de nişte aripi

Ce se lovesc la fiecare ticăit al prietenului meu fără casă.

Dar cineva îmi şterge cu-n prosop nou  

Toate puterile./"Nu mai plânge, femeie,  

Că-mi cad mâinile şi nu ştiu altceva decât să cer!"

diez 1

Am vrut să-ţi citesc poemul ăla despre starea vremii a lui Herciu

Şi încă unul -nu ştiu despre ce

Despre iubire - un fel de iubire comună, melancolică,  

Exact ca atunci când te doare stomacul şi n-ai nimic în frigider

Şi nici în inimă.  

  

Încerc să fiu cel mai bun om din viaţa mea  

Şi-o dau în bară, iremediabil, în fiecare dimineaţă.  

Nu, dimineţile nu pot fi salvate şi nu,  

Nu poţi face nimic pentru asta.  

  

Dacă m-ai vedea cum alerg, numai pe frig, numai noaptea,  

Ca o cenuşăreasă aproape de momentul morţii.  

Toate poveştile se amestecă.  

Pentru că n-o să pot niciodată să nasc un copil,  

Să-l cresc, să-l alăptez, să-i cânt, să-i construiesc oraşe-tablou.  

Pentru că se vor usca, vor plânge cu lacrimile morţii,  

Se vor clătina în fiecare clipă, iar eu

Iar eu nu voi putea decât să-mi pun mâinile la frunte.  

  

Cum să-ţi cer să mă ierţi,

Să mă ierţi  

Şi să nu mai greşesc niciodată în viaţa asta,  

Strâns legată de tine?

Croşetă

Mă tot sfârşesc de două mii de poezii

Şi moartea-mi râde-n nas şi creşte ca o grădină-undelemn

Ce semn să-mi fi lăsat pe umeri şi pe gât, pe spate  

Şi sărut cu alte guri

Dar tu mă ştii şi-mi numeri îngerii pe degetele cu păcat până adorm

Preşul din faţa uşii s-a-nnoit

M-am depărtat ca un arici

Aici, pe pernele cu pene de prin secolul trecut

Şi ne iubim şi uit şi ne întunecăm şi-nmurmurim

Maestrul, Margareta, Sceptrul  

Cum se mai schimbă ploile când eşti într-un balon cu aer de la ea

Ceaiul arde minciunile, mă pierd

Într-o cetate-nvolburată-n gem au încetat din viaţă lupii

Îmi schimb eu versu', da' năravu' ba.  

Aşa mă vezi  

Dă-mi restul în secunde verzi.

Aşa, în pas de dans, am fost unde nici nu gândeşti.

  

Ceaşca asta îl ascunde pe Dumnezeu de apocalipsa începutului de lume.

ultima

Aş da toate cămăşile să pot să-i scriu povestea

aşa cum au văzut-o îngerii din pieptul ei...

aşa cum n-am văzut-o eu..  

aşa cum ştie ea c-ar trebui să fie mai mareu..

  

Ai coborât din bolţi cu lacrimile înnodate-n sân,

cu ochii mari, cu mâini pe post de adăpost.

am fost atât de jos, atât de sus, că ameţeam noapte de noapte,  

neştiind nimic.  

  

Nu ştiu, bună dreptate, nici acum;  

aş vrea să-mi spăl mâinile mele far' să plec.  

te-or condamna cu toţii în afară păsărilor din cuier.  

cel fel de viaţă ai purtat în tâmple, pentru ce?

  

Nedrepţi ţi-s toţi, iar eu

nu-s cu nimic mai bun pe scara asta ce suspină a uitare.  

o să-mi iau pălăriile, spinările, umerii  

şi-o să plec ca un al-nimănui

  

  

El n-are niciun nume, au să-şi spună

au să-şi spună "Povestea Asta

nu se sfârşeşte niciodată."

Le-am dat cam pentru tot un pumn de galbeni dintr-aceia noi - mi-au dat rest... un poem!

Astea-s frigurile pierderii cu numărul o mie.

Învie îngerii şi din sicrie,

Le cer celor rămaşi un altul loc de veci.  

Ce treci aşa far' să priveşti?

Ce-ţi stau sprâncenele atât de sus?

  

O lumânare nouă şi-un surâs,

O voce caldă-mi spune "Nu mai pot să scriu."

O gură veche mă întreabă dacă l-am citit.

Acum e timpul pentru rău.  

Acum şi altcândva nimic.  

  

Îmi torn pleoapele tale peste grumazul ce arată daca-s viu.

Un aer greu, un abur: "Par de neatins."

Încet, cu ochiul suspectând închis,  

Am dat peste un cufăr cu minunaţii.  

  

Ia-mi mână de pe sloavele acestea arămii,  

De suflet ai în piept şi nu tăciuni.  

Din când în când hai, adă-mi lemn de foc

Să nu mai ard în sobe doar ciulini.

Fabulă la micro-scop

o pălărie plină cu ciuperci

o pălărie plină cu şuruburi hexagonale

piramidele sunt o enigmă

egiptenii le-au lucrat cu greutate

concluzia: gândirea la scară mare sau

prea mare

poate ucide.  

  

gândirea la scară mică sau

prea mică -  

la fel,

poate ucide.  

  

morala: fii precaut! -  nu pune niciodată ciuperci în pălăriile primite

drept recompensă.  

Pro log (II)

De la o vreme uit tot,  

Poate de-aici şi insomniile repetate.

În-fi-e-ca-re-sea-ră,

Cai-ne-le-mor-ţii-îmi-plân-ge-pe-u-mă-rul-drept-nu-mai-are-pe-cine-slujii.

Eu îi plâng în dimineţi că n-au înflorit păpădiile şi cireşii şi merii şi nucul pe care nu l-am avut niciodat'

Femeile din viitor imi scriu pe degete.

  

"S-aduci o mână de dude!"

A-ici-nu-creş-te-ni-mic-dar-în-cer-căm

În-cer-căm-un-cas-tel-de-ni-sip-cu-ge-mu-le-ţe-pen-tru-lu-mi-nă.

Nu-i vina nimănui, de când am ochii dezlipiţi, soarele s-a schimbat într-un fel de ce-le-lal-te-hai-ne-a-le-lui.  

Amin. Clopotele nu mai înseamnă nimic.  

  

Versurile mele nu se rescriu.  

Versurile mele nu se citesc decât de trei ori pe zi.

  

Te uit pe tine.

Vocea, chipul, părul tău, parcă se şterg într-un râs ce nu-i din astă lume,

Iar-în-mi-ne-ră-mă-ne-ce-va-a-se-mă-na-tor-cu-n-ne-cu-nos-cut.

Mă uit pe mine,  

Iar-în-ti-ne-nu-ră-mă-ne-pro-ba-bil-ni-mic.  

  

N-am s-o cunosc nici pe ea, iubita comună..  

Iubită mea şi-a lui A.,

Pe care nu l-am mai scris aşa niciodată.  

N-o să-l cunosc nici pe celălalt-eu,  

Plin de curaj, plin de forţe ce nu şi-au găsit locul aici,  

Plin-de-o-ne-pă-sa-re-ce-te-scoa-te-din-MINŢI!

  

Cu toate că eu iubesc cu ochii, cu pieptul, cu mâinile,  

Cu aripile plutirii spre cine-ştie-ce.