ana

calm

tot mai calm

până când romanele devin realitate

printr-un telescop văd lumea

și ea mă vede pe mine

ana are mere

ana are bacalaureatul

ana fuge-n vama veche

ana se întreabă ce se va întâmpla cu viața ei

ana iubește pentru prima dată

ana se trezește prima

ana face ceai

ana se bucură că e vie

soare cât cuprinde

autostradă

muzică

mult râs

unele lucruri se scriu acum

dacă nu ești atent, tu ești fraier

ne putem opri să alimentăm

să cumpărăm de băut și să ne cerem iertare

nu neapărat în ordinea asta

nimic nu e de fapt al tău

lucrurile contează atât timp cât le lași să conteze

poezia e o cutie goală o umplem cu ce putem și-apoi o lăsăm să cânte

nu contează dacă faci stânga sau dreapta

dar ajută să nu rănești prea des

nu te poate ajuta nimeni să eviți tâmpeniile

poți să le duci 

știu că nu pare

acum

condu și amintește-ți că ești aici

am un cadou pentru tine

însă nu ai voie să-l deschizi decât când ajungem acasă

n-are fundă

nu e împachetat frumos

dar e pentru tine

întrebări

cine cade în orașul cu lumini?

cine rumegă vârfuri de pin?

cine privește cu ochiul în afară?

cine nu mai vrea să fie vară?

cum se face că suntem încă aici?

nu știe nimeni să spună

cine poate să sărbătorească, sărbătorește

cine vânează capete de pește?

cine mă iubește când nimeni nu mă iubește?

quan fără răspuns

om ascuns

obrazul plâns e mai frumos decât celălalt

dar noi am obosit 

ne facem casa aici și gata

tu ești mama tu ești tata

și gata

și-așa a fost

unde ești, bre, nimeni? III

în lumea aia a ta te putem salva cu toții că nu pricepi

știu, că și eu am fost acolo și toate vorbele în afară de alea pe care le voiam păreau false

și dacă ne-am aduna la podul odessa cu pâine și sare, femei tinere și struguri copți tot n-ar ajunge

știu pentru că și eu am fost acolo și oricât de sus aș fi sărit, tot mi se topeau aripile

poate nu știu

poate vezi tu lumina prin luneta ta de aramă și astronauții admirând minunea

de unii singuri

dar chiar și-așa mi-e frică și nu știu cum să-ți vin în ajutor

d-asta mă zbat ca ultimul pește în ultima baltă din oraș

acolo pe fund sunt comorile dar n-ai tu ce să faci cu ele

avem de stat aici să ne dăm cu bicicletele să mâncăm și să nu murim

#

un soldat japonez luptă pe o insulă din Filipine împotriva soldaților americani

deși războiul se terminase acum treizeci de ani

avioane aruncă pachete cu fotografii si alte dovezi 

dar soldatul crede că asta e o altă capcană

promite că se va preda doar dacă comandantul lui va veni personal să-i spună că războiul e gata

se întâmplă și asta

multă dezamăgire și mult amar la aflarea veștii că poporul lui pierduse

dovezile sunt ușoare ca o până

altceva atârnă greu înăuntrul omului

un soldat japonez luptă 

pe o insulă din Filipine împotriva 

soldaților americani 

deși războiul 

se terminase acum 

treizeci de ani

doi

sushi doarme la picioarele mele

în lume e război

mă gândesc că cineva o sa găsească bilețelul ăsta și pe noi

cine știe adevărul

apa curge

poate doar am trăit foarte mult timp singur și le-am dus așa fără să știu că se poate și altfel

supă 

o plită mică

desene 

și multă iubire

undeva un călugăr se roagă

nu știm pentru cine

omul

e-n multe feluri

dar îi trece

dum dum dum

pe drum

e bine

avem tot cu noi

trei pisici nouă măsline 

si-un motan bine crescut

#

unde sunt eu cel de demult

pai, nu mai sunt

se înnoiesc celulele din șapte-n șapte

în căbănuța mea cu șoapte se ascundea un unchi hoinar un urs polar și cineva mutat dintr-un oraș în alt oraș

nopțile eram plecat pe mare ziua la soare sâmbetele la petreceri 

un cal căuta sfârșitul

sfârșitul nu i se arăta

își ascundea copitele-n nisip

era din ce în ce mai mic

își ascundea copitele în sare

era din ce în ce mai mare

un cal căuta sfârșitul

sfârșitul nu i se arăta

#

în fond nu ai decât să accepți

totul

ca un ogar cuminte 

flamand dar cuminte 

ce-și dă socoteală doar lui

el găsește de mâncare el o mănâncă

el găsește culcuș el se culcă

măcar o vreme până când ajunge în casa omului

acolo alte reguli și mai multă liniște

și omul își spune dintr-un balcon privind la vecinii lui vorbăreți

la timp și la ce mai are pe lângă el

în fond nu ai decât să accepți

totul

un carnețel

am scris să demonstrez

să demontez să uit

pentru că nu mă puteam opri nu înțelegeam cine a ascuns zimbrul

am scris cald am scris ploaia am scris și dup-aia

și floarea soarelui și floarea de sub ape și mama și tata imaginari și grădini zoologice fără cuști

și zebre mici din care să muști

am scris nimic renunțare pauză arcuș gara de nord

sunt scrisul într-o dimineață cu soare peste ochii mei

dum-dum-dumnezeu schimbă becurile la mine în casă și în cartier

știu că mă iubește îmi aduce cd-uri cu Handel și cântă

mr lonely

un câmp de floarea unde sunt

un mic dejun un nene bând

bun venit pe insula imigranților unde fiecare e singur în felul lui

mai vorbim între noi dar scurt și stângaci

într-un loc cu mulți nebuni fiecăruia i se pare că celălalt e cam dus

aici nu există conducători planuri fixe

acesta este un portret

ați ajuns aici cu o barcă cu motor peștii au rămas ascunși

pe tălpi dar mai ales în ochi se vede o rușine confundată cu sunt libertatea

o apă mare

faptul că nu văzusem marea

și drumul cu mașina cu apa ieșind dintre blocuri parcă ceva nu era la locul lui

să știi că asta o sa fie doar așa 

și dimineața nu știa pe unde să mai fugă ca o găinuță fără cap

nu putem cântări una ca asta

fiecare cu margaretele lui în vârful capului

până la urmă n-am mâncat din aceeași farfurie și nici nu ne-am salvat unul pe altul de la înec

marele înec

într-un oraș din Rusia adolescenții încă visează

și eu cu ei visez de departe

hipopotami și harpoane false care ne spun

fii liniștit ai în tine o inimă care să te ducă mai departe nu există oameni mai buni ca tine sau mai răi

până și eu

faptul că sunt călăuză e o întâmplare

un animal cu aripi

un animal cu brațe un animal cu aripi atât îmi aduc aminte

nuntă cu orez și coronițe de aur

și bălării mâncând tristețea

să fie bine

să fie

și pescuiau și peștii nu erau destul de mari

și pescuiau și adormeau pe ei

pe solzi pe burți pe burți pe solzi 

pe cozi și luna peste ei

cel puțin așa îmi imaginez

#

și uite-așa îmi găseam ceva de făcut în orice situație

ridicam doar ferestre mă întrebam

cum îl chema pe băiatul ăla gringo 

poate sunt gelos pe toți cei care aruncă sulița departe știind că n-am mâini de aruncat nici câmp cu îngeri nici mutră de olimpiadă 

ba de-asta am

e clar că ceasul deșteptător nu e pentru oamenii deștepți 

oricum n-am prea văzut din ăștia aici

la radio război

ne preocupă tot felul de lucruri

pâinea grâul 

grâul pâinea și dus a fost

te iau acasă

era un pod între noi ne făcea oameni

crocodilii stăteau sub noi liniștiți 

e ușor să scrii de la căldurică

cocoșul scrie cu cretă decretul secret cu cretă secretă în secret 

sun la cea mai apropiată alo cine-i acolo au plecat toate trenurile nu va mai deranjați

cu câini de vânătoare așa ziși paznici puznici

caracatițe în apă curată și mama grade pe umăr și pe termometre

acum cine poate spune ce e real și ce nu

asta auzeam în receptor de la un flamingo albastru cu rubin în frunte și nume mic

te iau acasă, i-am zis, dar nu cred că înțelegea limba oamenilor

nici de ce am salopeta murdară și becuri în cerul gurii

#

ar fi putut să fie altfel 

dar nu e

marte cu capul în jos

glorificăm

glorificăm

glorificăm trecutul

deși acum douăzecișișapte de sâmbete 

glorificam altceva

ciudați șoricei oamenii

de fiecare dată altundeva

pisicile vor să fie vulpi

vulpile castori

castorii pompieri

și tot așa

ce păcat ce păcat

să ai totul și totuși să cauți orb o fărâmă de lumină

într-un oraș plin de felinare carul mare

saturn bloc turn tei maci nuci fragi 

ce minune mergătoare e omul chiar și atunci când nu știe asta

#

bat clopotele

parcă știu ele ceva

despre orașul de pânză de deasupra

pune-ți mâinile la urechi și prefă-te că știi pașii

și poți dansa mai departe 

și mai departe

unde ești, bre, nimeni? II

când a zis poemul ăla al lui am râs toți

ia uite, ăsta simt al umorului

autoironie, ce om deștept și după nu mai știam pe unde să scoatem cămașa prin ce gauri să mai băgăm portocale și foite cu pomelnice

că nu știam că nu ne-a zis nimeni, că alb, că negru

dup-aia furie și porții de mâncare tot mai mici, c-așa cântăream noi

n-avem cu cine să mai vorbesc despre asta

era ca un tunel din care, pe care, înțelegi tu

tumbele nu mai erau la fel și orice cântec era un cântec de spaimă

povestea asta

nu știam cât e a lui și cât e a mea 

de unde era să știu

așa că mă rugam în secret să nu facă măgăria și să găsească un sens sau o femeie sau cufărul blândeții și să stăm pe mal să vedem peștii cum se rotesc 

așa visam

unde ești, bre, nimeni?

și i-aș fi zis orice numai să termine cu gândul ăla al lui

nu înțelegeam că nu o face dinadins

că nu e prima oară și că a mai cerut ajutor

că deși mi se părea mie că semănăm asta nu seamănă

e un alt animal cu care își dă târcoale cel mai jovial dintre pământeni

dacă suntem cuminți aici ne lasă la piscină

primim biscuiți cu gem și antibiotice și râdem toți de situația asta în care ne aflăm

nu are nimeni cheie pentru sufletul meu, ce nu-ntelegi

dar eu îl știam pe nimeni ăsta și voiam să-l găsesc să-i scot mațele să îl întreb: de ce nu-l lași, mă, împace? ce mai vrei de la el

așa că plecam cu noaptea-n cap

atât de devreme că și felinarele se-nfrigurau

și mă luptam mereu cu altcineva, căutandu-l pe nimeni

care nu-l lăsa în pace pe prietenul meu

#

pesemne peretele exterior se spărsese 

aveam de mers acum mult mai mult pe un drum care ducea nicăieri

dar ce cântece și ce tamburine ne-au stat pe la urechi și câte îmbrățișări ne-au încălzit piepturile

numai câțiva dintre noi știu

#

e greu să fii om

să fii sincer

să aduci pepeni acasă deasupra capului

și să cari toată pădurea după tine cu toate vietățile neînțelegând

greu Grigore

ehe, păi în ritmul ăsta ajungem nicăieri

apa curge număr ordonez fulgii ca pe soldați

bine că mai avem de unde să născocim povești

orașul vapoarelor de săpun

orarul trenurilor de hârtie

acum omul doarme 

ce se-aude

ce se-aude de peste mare?

e călătorul cu o singură cizmă

ce se-aude de peste mare?

e sfântul gheorghe și balaurul nemuritor

stau la taclale, au uitat de săbii și coroane

ce se aude de peste mare?

e râsul copilului meu

ce se aude de peste mare?

meduza unsă cu mir și brațe multe pentru o familie în care e bine

ce se aude de peste mare?

păpușa de sare schimbată în alte lumi

poeți violenți poeți plăpânzi

pisici vestind nesfârșitul 

ce se aude de peste mare?

var vara

aceasta este o copie a cuiva

o limbă moartă din care gustăm cu toții extaziați

mamă, frate, ce mișto e viața, apoi îți aduci aminte

apoi, stai așa, că ceva nu funcționează-n ceasul ăsta la care ne uităm toți

băi și apare nu știu de unde și ne predică și are ochii mari și frumoși

și știm că va pleca așa că-i punem vin în sacoșă și carne din ultima luptă de azi

vară care nu te-ai mai duce

vară care n-ai mai veni

corpurile noastre de oameni

limba arsă și ochiul dezamăgit că n-a văzut nimic dincolo de groapa adâncă, cea mai adâncă

o dată

sau de câte ori vrei tu dăm caseta înapoi și-o să vezi că nu e nimic

și cei care trag sunt mai speriați ca tine

soția și cel ce vede

nevasta poetului scrie mult mai bine mult mai plin

asta o știm și o știe și ea și totuși nu o privește

plin și atotcuprinzător

oare de ce bărbații nu au încredere în ei

poate pentru că știu că ei au furat focul ei au dat din măr

ei nu știu să strângă în brațe ci doar să fie strânși

e, lasă că ne venim noi în fire, orice ar însemna asta

și o să vezi cum călărim cum mușcăm din toate

cum clădim cu căldură

dromaderul omul

vulpea și tot ce are aripi

așa mă încuraja numai el știa de unde să luăm cele necesare vieții

așa c-a decis să ne spună și nouă

ziua în amiaza mare

pentru că deși ne despărțea o catedră, asta era doar o convenție

nu se știe cine crapă primul și de ce așa că hai să-ncingem o petrecere

și nimeni nu ne știa

iar când a plecat am făcut liniște și am uitat că nu-mi plac mormântările

și m-am dus, dar nu l-am privit altundeva decât în mine

cât tu ce eu

cât tu faci treabă prin gospodării eu stau în pat și scriu cinci poezii

cu pelicani curcani

cu aer cald

cu lumea e aici sau aici sau aici și de fiecare dată când articulez pierd un pic

în vecini un câine se face auzit

lângă noi e un bloc mare pentru oamenii cu bani

și ei trăiesc la fel și ei fac piața

e totul atât de normal că nu pot să duc

totul e la îndemână totul e aproape și deci pe dos cu

ce știam eu să trăiesc

un

doi

un doi

regrupa-rea

dar soldații stau deoparte la soare și nu se gândesc prea departe

și-atunci și căpitanul pleacă în căbănuța lui

și stă acolo ca un pește bătrân

așa

așa eram culcați pe flori de nuc am tot promis c-o să mă duc

dar la porți îngerii dar la mine-n cap plânsul dar la bariere flori de nu poți să treci dincolo

tu tu tu cel care ne privești de undeva din lunetă

tu tu tu cel care pe toate le știi

de ce nu-mi ies cântecele de ce trebuie să iau totul cu binișorul

și întrebările caută răspuns cum caută și noul venit o familie în care să poate fi cine știe că e

aici

nu e loc de-nchis un ochi

nu e loc de spus un cântec

m-am închipuit cu sufletul deschis înaintea soarelui

cu arene de copii învățând ce e viața

cu trompta după gând sfidând disperarea

dar vorba proverbului nu tot ce zboară se mănâncă

cu o floare nu se face primăvară - sau impresie

râde ciob de oală spartă iar facem o evadată

a fost o dată ca niciodată un dromader și-o pasăre cu traista-n spate

caută să înțeleagă cel ce

caută să trăiască cel ce

caută comori cel ce

caută omul cel ce

nu

aici se pare că eram un om

aici se pare că eram un vultur

aruncam scrisorile cu avânt

și prindea cine ce prindea și se bucurau băieți de câte-o veste bună

eu alergam pe biciclete îmi ziceau poștașu' credeau că nu știu

triunghiul

și inspirația s-a dus ca un sturz ca un ursc ca o stea în cădere

s-a dus ca un autobuz dincolo de plumbuita dincolo

de limita mea stângă și de limita mea dreaptă

și nu mă mai strigă și n-o mai chem

nu tu ocheade nu tu mese-n familie nu tu reproșuri și critică

nu tu aia nu tu aia

aici nu mai ai ce să cauți

și așa e - nu mai aveam, acolo nimeni nu se mai ocupa cu căutatul

fiecare-și udă florile cum știe fiecare e grădinar pe barba lui dacă are barbă

și-apoi în acvarii stau doar copiii eu eram un fel de nu știu exact ce căutând

o casă cu camere mari mari

un soare porționat un cântec atunci când

dacă am văzut că nu se mai poate și nu se mai poate am plecat

dintr-un punct a într-un oarecare punct b

e și-o bucurie și-o urmă de suferință dar mă uitam doar cu ochiul drept și îmi aminteam tot ce nu voiam să mai știu

pe câmpul de luptă zice

pe câmpul de luptă nu mai rămâne nimeni

și deși toți fugeau era plin de bălți de sânge în care înota nimeni

se salutau bărbații în semn de te văd în semn de sunt ca tine

și asta era

și ăștia eram cântăream viața cu încetinitorul știind

că altcineva stabilește unitățile de măsură și n-avem decât să ne aliem sau să credem că vom câștiga omorând totul în jur

apoi plânși vom găsi o profesie onorabilă care ne va învăța să fim smeriți

și să primim loviturile cu demnitate

să facem ce vedem că e de făcut fără zgomote

luna

dacă vrei să conteze fii serios, fii greu

apoi șterge, râzi, vei uita cine ești 

și virgula și casa și baloți împreunați 

nu e nimic de-nțeles

toți fugim fiecare cum poate și cu ce poate după el 

taxi taxi doișpe treizeci aeroport 

o casă cu câine doar pentru mine periuță de dinți electrică

cotrobăi albastru și dau de stima mea de sine între chiloți puși la spălat și victoria pe ultima sută de metri

de parc-o scrisese cineva

e singur Bucureștiul când ești mic

și toți îți cer să crești să crești

nu știm de ce pentru ce oricum noaptea e extrem de liniște și aici și pe celelalte străzi din apropiere

asta pot garanta fără să verific

ghindele cad 

urme

și un telefon de la care nu poți să suni fără să plângi

așa sunt poemele triste

dar ăsta nu e un reper

tu vezi viața cum te-așteaptă fără să vrea nimic de la tine

limba

cu totul nou cu totul gol cu totul după mine

când ai face orice pentru o scânteie o aruncătură sinceră un bob de orez un glob de trage tu primul apoi vedem pe cine facem vânător în familia asta călcată de boli și furie și 

copilul de sub o masă îngână el știe ce 

dacă pleci e mai bine

întorc pagina și văd chiar văd

dacă te inspiri nu înseamnă că furi sau că nu meriți

apa în cadă e peste gât

jobenul pus pe dos într-o bărcuță 

nu mă asemui cu nimeni că-ți tai limba licuriciule zice

și zbor ne-am făcut și mansarde și toba mare și cuib și clar de lună

nu mă asemui cu nimeni că-ți tai limba licuriciule

și nu mai facem baie-mpreună

și nu ne mai holbăm la semafoare

și nu ne mai aducem aminte cum era deși nu prea era 

nu trecem răul pe încredere datoriile pe caiet și copilăria pe noi am făcut totul dar totul se schimba în trosc bang și îți mâncai sinele de pe jos

pe râu în jos pe râu în jos

dar ce frumos

acum spune tu cum a fost și nu te mai întrerupe nimeni 

dar mirosea a oțet și a mine

de nu vedeai la doi metri 

și nu era ceva anume de făcut

admir admir

cum cade colosseum cade 

fără urmă de praf și plânset

fotografii blitzuri

câini deranjați

am făcut-o și p-asta cumetre

acum o să nu se pară că am fost liberi

și nu e nimeni să spună altceva

dar mirosea a mine și a beznă și era bine

nu mă asemui cu nimeni că-ți tai limba licuriciule, zice

și o tăia și o punea în supă și mâncăm ca mântuitorii pe săturate tot ce se găsea

și eram grei și un timp nu mai știam frica

#

război

răzb

ră

r

pace

ră

răz

răzb

război

acestea sunt doar câteva litere

nu schimbă și nu ajută pe altcineva decât pe mine

cineva ia micul dejun la geamul unui vagon gol

acum suntem în pauză

mă întreb unde sunt soldații americani

și ce facem cu marfarul

și sacii plini de muzicuțe din magazii

zice

or să le dea cu contractele în cap

nu sunt pregătit să mor

am o fiică de care să am grijă

o lume

de ce nu aud nimic de pe partea asta a drumului

răz

boiul

e acolo unde

suntem și noi

de foarte sus părem altceva

cu cine să las totul

rugăciunile nu trec de plafon

sau poate trec, de unde să știu

încă avem rezerve și nu șuieră nimic în jur

și o voce ne spune să avem răbdare

o aud încet și nu știu dacă mă sting eu sau ea

pescuiesc pentru un batalion întreg

și mănânc ultimul

elefanții netezesc poteca pun nuferi și pițigoi înaintea noastră

peisajul se schimbă des, des

nu știu cine scrie și cui

simt totul 

precis

și cânt 

și țin ochii cat pot de bine închiși când e nevoie

foc

fum

liniște

trec dincolo de rău

și el cu noi

cu saci și copii și vise și încredere în oricine poate fi de ajutor

ajutor

a fost

a fost odată-un împărat

avea o fată dar voia băiat

a fost odată-o-mpărăteasă

avea o fată pe care o voia bucătăreasă

a fost o dată-un cal de mare care voia la curse tare

a fost o dată o pisică ea nu voia nimic deși era atât de mică

untitled

poe

zis

poe

zis

pie

pal

parte

pact

aloe

poe

zis

zi

devreme

soarele peste ochi ca o mână peste o inimă ce tremură

nu știm și asta ne definește 

de ce îți e cel mai frica de întuneric sau de lumină

am nevoie să scot capul în lume

nu dând foc la mașini sau plângând

nu sunt cel ce vine doar o dată

nu sunt câinele trecut dincolo

iubesc cum pot pe cine pot

spăl vase

înnoit înnoit cu ancora la braț

sunt desertul de după și haina de bal

colb

tac

tactil orașul 

if you don't say it don't play it

nu scrie cu literă mare că e păcat

el se desface în fâșii fașiuțe și ne uită de-a lungul râului

e o mâncare asiatică care ne place nouă

atât

un Dumnezeu care ne place nouă

un Zorba

pescuind în liniște

maki

sunt semne peste tot sunt semne dar doar noi le vedem încălecați

după ora 4 pe strada pe care nu circulă mașini și nu țipă nimeni

aici toată lumea e bine salută politicos și florile cresc în legea lor în timp ce

dăm prioritate evadăm cu mașina doar noaptea și ne plimbăm în principiu doar pentru noi

ținem minte cât ține minte și-n rest asta e

cercîntr-uncerc

ex

experiment

fulg

în iulie

la barieră îmi cere mâna inelul cuvântul de bărbat

îmi cere pielea ursului din pădure

diamantul din fruntea ursului brun

eu o plasă cu de toate

o trompetă returnată la magazin foc-rapid

empatie

cineva ține orașul curat

grădina neatinsă

ce e de spus spun azi

o pictură

melcii stau privesc spre mare citind cărți despre trecut

eu caut luna carul mare și-o elice să mă duc

să aduc trei flori marine fără țepi pe dedesubt

melcii stau privesc spre mare cât eu număr peste umăr

un doi un doi un doi

palat de farse fete frumoase

ce ai să ne spui culegător de gutui care stai la noi acasă

fructele se lasă mâncate

ochii închiși 

nimic de adăugat peste ceea ce e deja rotund

ce bine

ce bine să dormi până târziu cu ochii sub chipiu burta sub soare

îmbrățișări ample și o pisică pentru fiecare om din casă

apă fierbe-n fierbător mie nu-mi mai e nici dor nici foame

pe fereastră vecini dezordine poate se adună ei

înăuntru cald și tine

un oraș mic de albine care stau

apă rece apă caldă cărți în cadă fulgi în barbă

ce bine să dormi până târziu

contur

când pereții au emoții și oglinzile au cântec

și monezile-și rotesc tot cântarul peste suflet

și om care vrea să vadă o fântână gust de vișini

sunt uitare camp deschis

nu-mi mai văd trecut de scris

calea lactee calea moșilor calea ultimă

cârtița merge înspre lumină fără să știe că e final

o alta face galerii

alta face piața alta-și duce viața

tu în teneșii de plastic

profu' zice: nu știu ce caut aici, nu mă înțeleg cu nimeni, nu e nimic de schimbat

apoi mi-a adus o carte acasă apoi a murit

mult puțin

norii mei sunt norii mei

un concert de Bach e un concert de Bach

pășim cu tălpile de-a-ndoaselea să nu deranjam îngerii

să nu deranjam îngerii care fac omletă

sărituri paralele sol

cal cu mânere cal în rezervă

ce frumos e orașul ce frumoși sunt oamenii

ce frumoasă e geometria

și pisica clara care vine să mă pupe dimineața și mă păzește

frumoasă frumoasă frumoasă frumoasă

simplu

sunt aici

în casa nouă împodobită de dei

cu lustră frumoasă și draperii mari galbene

pisica se împiedică între noi dar rămâne

încredere oarbă de matelot

sushi plânge și ea la ușă 

sub duș e apă caldă

noi nu ne mai certăm demult

eu am dramele mele artistice în discuții de cate trei ore

cumva, nu mă uită Dumnezeu chiar de tot

poate are el un plan, sper că are

alegeri decizii pachete cu surprize

tu faci troienița asta, tu cânți colindele și fiecare vocișoară din cor

ai face bine să fii pregătit, vânătorule

mereu suntem pregătiți 

cu creionul după ureche alergând armăsari repetitivi

sunt pământ

sunt malick într-o zi în care nu prea merg rotitoarele

în fond poate să ți se pară că nimic nu e o minune sau că totul e o minune

știm ce vom alege dinainte să fi ajuns aici

venetia e un oraș frumos 

mănânc paste merg pe ape ca știm noi cine o rusoaică ne primește înăuntru și pe străzile alea cu nimic de făcut, parcă țin minte cine sunt

înfulecând pizza și stele întregi și bărci de agrement

bărcuțe

steluțe 

la hotel așa zis hotel

la duș

la mare depărtare de casă

și totuși știu de ce sunt aici

dar nu pot să spun

respir, văd și în mine e un fel de liniște

mirifica, scurtă

dar pe care nu o pot uita nici dacă mă străduiesc

o liniște vastă vie

totul e la locul lui aici și acolo

nimeni nu ne legitimează

și nu avem nimic de făcut

un desen

un crocodil mestecă luna

un copil de nouă ani construiește cel mai mare avion din lume

coborâm treptele unei piramide

și construim o navă cu ochi, gură și o singură aripă

stegulețe, microfoane

sori, o tricicletă minusculă

măști

baloane pe deasupra orașului

și o căsuță în copac din care sar pene și o pasăre

care azi va afla zborul

angela

în nopțile în care scriam foc-rapid 

și soldații mărșăluiau pe strada de lângă noi

când andrei își scuipa plămânii doar așa, pentru că așa alesese el

iar tu ai plecat cu prima mașină care ducea departe de-aici

am știut

că nu e ziua mea

și n-am cântat și n-am pus dorințe

am cules flori într-un coș mare și le-am pus pe toate pe pânză fără să văd nimic

a doua zi, poliția mă căuta în toate camerele cunoscute

spuneau c-aș fi făcut ceva grav despre care nici eu nu știam

pentru câteva ore capul meu fusese un ananas

corpul ăsta fusese un câine

dar în toate visele nu fusesem nici măcar puțin tu

auzeam trenurile bucurându-se prin gări

poate în ciuda mea

sau poate doar își făceau programul de seară

acum, că știu toate canalele toate potecile și toate părerile de rău

am început să alerg tot mai repede

dum-ne-zeu despărțit în silabe întrecut într-o clipă

miere cu bere

prune cu solzi de pește

solstițiu de primăvară

sub noi sunt unii fix la fel care speră și speră

și nu se văd cât de slabi sunt

cum nici eu nu mă văd

e sâmbătă și-mi e greu

calc cu piciorul gol calm orașul

și el are răbdare și-mi arată tot ce nu vreau să văd

toate animalele care nu vor să mai stea în garsonieră și să-mi cânte

și eu pot să privesc

quan

sunt

văd

respir

prin binoclu o pădure cu ramuri vaste care cresc numai ziua

bate

sună un ceas 

sună un câine

bate un bas

bate pe 

toba mare

pe cartiere

sticle de bere

bate

bate

pe difuzoare

pe limba mare de la ceasul spart

bate

bate pe spate

pe mere coapte

pe unde te-am pierdut pe tine când nu eram atât de om

bate cu toate

se-aude până mai aici

bate

bate să nu uiți cum era să fim ascunși

să numărăm ramuri de pin și sticle mici de vin

bate

bate bate

bate

bate

bate bate

bate

bate

bate

nada

prima regula la fightclub

care fightclub

linii-n nighclub

lungă e linia cunoașterii când pe toți ne paște final

fără scrisoare-nainte fără să ai timp să sau să ai timp să

sunt un punct din ce în ce mai mic pe o hartă imaginară

imagini cu papa la vatican

imagini cu tata în cadă

alegi ce poți și faci un sens din toate dacă vrei doar dacă vrei

altfel o să culegem și n-o să mai știe cine vine anotimpul următor

nici cine era-mpăratul, nici cine ținea visele cu dobândă nici pe mine trecând marea-nnot

și nu e vorba că

sau că sau că

e că

și-apoi se face iar zi

și răstigniri și boabe de mazăre și nici măcar nu știu să-mi cer scuze

acum când norii sunt ușori și apa curge-n forme curate

alandala se pun toate prin cutii de colorat

în memorii colorate decupat

caracatița agale automat

nouă gloanțe și-ncă unul de rezervă pentru cine va întârzia

și cu tort și piulițe nu-i așa

iertare

tată, iertare, nu vreau să mor

și e liniște

și nu se mai plânge

nu se mai sapă gropi adânci

nu se mai speră

nu se mai

nu se mai scrie

nu se mai

nu se mai caută

nu se mai

acesta a fost sfârșitul

acesta e

chiar dacă e-mbrăcat un pic altfel

și miroase a altceva

apus

alt apus

altul

să fie cu băgare de seamă, soldat

poemul lui billy

alo billy

billy

unde ești

unde o să ne trezim la noapte

mâncăm iar lămâi întregi

buzunare scuturate

scuturi

unde ești billy

barul barca sunt pregătite pentru fuga cea mare

am adus niște ajutoare pentru ce urmează

suntem toți pe poziții

ca niște iepuri gata-gata de atac

avem tacuri gloanțe geci grele și avioane cu motor

dar nimeni nu ne iubește

nu ne caută de purici 

nu ne primește cu bună cu căldură în cuib

toate cifrurile sunt desfăcute

dar privirile noastre nu bat departe

calul la c4

alcool pentru răni

râuri pline cu pește 

down is the new up

thom yorke e kurt cobain care a tras greșit a scăpat și-a zis

frate, o las mai moale, asta-i situația

dau chitara pe pian, oricum, din pian cresc mai repede florile

și ce-o fi să vină după duc cu capul sus dansând

ce dac-o să treacă și n-o să mai rămână nimic din noi

nicio dovadă nimic

nicio lumină pâlpâind

down is the new up 

cu cât mă uit mai adânc mă găsesc tot pe mine

cu fața mai blândă cu ochii calzi

zâmbind fără să vreau să spun ceva

e camera ascunsă

e ultima șansă

e ultimul vot

ultima săritură de sus

ultima cântare cu oamenii

ultimul fluture sinucis

ultima pasăre

ultimul colonel în rezervă

ultima piață de flori

cometa va lovi pământul 

cometa va lovi la ora două

cometa va lovi marți

cometa va lovi doar mamele cu copii că ele poartă greul și frumosul din lume

stațiile de radio se închid și se redeschid aleatoriu

bogații aruncă cu bani în zonele cele mai populate

trecătorii strâng doar o parte din bani, dar foarte, foarte lent

lucrurile au cursul lor

cârtița găsește lumina fără să moară

totul se pregătește pentru impact

pentru impact

cu o viteză asurzitoare și provizii

sunt soarele întrupat în om

am mâinile legate și un telefon cu un fir foarte lung

să mă ducă la sfântul petru

să fumăm trabuc american și să schimbăm opinii

să mâncăm raci și uluitor

să privim oamenii

toată

toată dragostea de pe pământ ar putea să încapă într-o sticlă foarte mică

de 0.50

din care beau bogății

și frații lor și surorile lor și frații lor și surorile lor

seara, cu vioară și pian

totul se întâmplă acolo,vdar nu numai acolo

vezi asta și în suburbii, rar și la periferie

și în cartierele mai sărace din Italia

și pe apă și în beton

cu frunze și lămâie și ce mai născocesc scriitorii

se ia un corp geometric perfect

se împachetează în sine

se aruncă de la o distanță oarecare

pe margini sunt multe lucruri

prea multe să fie spuse

și pene și lene și crocodili

iubire și coapse și case și-o groapă mare în care punem jucării și pește și flori galbene de mă iubește nu mă iubește 

până când într-un gând ne vom pândi

soldații

trec soldații peste case

peste capete deschise

și mă caută și mă caută

dar eu las flori să mă culeagă pe alt mal și să-mi pună întrebări la care nu vor răspund

trec soldații peste case

peste capete deschise

și mă caută și mă caută

dar eu le privesc de alături înduioșat și tac și aștept să fie liniște

trec soldații peste case

peste capete deschise

și nu mă mai caută

au obosit de prea mult sine, de prea mult greu, de prea mult sânge

și-acum altcineva le vindecă încet

foarte încet

barca

trec peste cei cărora li se pare că vor muri cu un camion aproape stricat, albastru

ei nu strigă nu spun nimic dar țin ochii deschiși

sunt deja câteva luni

din când în când cineva fuge din cuib de-adevăratelea

în serile cu suporteri arzând

tolba

o burtă peste

farfurii să acopere orașul

o fanfară timidă în costume mici

un elan

o tragere aleatorie

frunze 

vulpi vene

antic

ating mâinile

mare minune viața când cu o mână uiți

un lătrat de câine care vede

astăzi trenul nu mai ajunge

te rog

și sare și n-o mai putem vedea

totul se strânge într-un cântec de sărbătoare

toți beți dar nimeni nu cade de pe picioare

dimineața ne trezim toți însurați cu câte cineva

și mai cântăm o dată

și iese fum din case și se văd curcubeele între ele

se dau vorbe de duh și răbdare

scrisorica

cu certitudine rămân

aici

unde munții se fac din cărți

căldura din blană de pisică

supărarea din lucruri mici

împăcarea oricând e nevoie

să plantăm să culegem

să fie greu, de ce sa nu fie?

oricâte blocuri s-ar construi

oricât de mari

și oricâți oameni au alte planuri cu tine

pune un hamac acolo și stai liniștit

cât e nevoie

oricum știi doar tu

nu e nevoie să fie altfel

dai cât poți

plantele cresc încet sub ochii voștri

iernile țin cat țin

verile țin cat țin

trompetele se pot repara

și chiuvetele și cuptoarele 

și inima ta

spune cel ce a fost acolo si-acum respiră păduri și grădini

portocali și pâine bună

din aia de ți se pare că ești în franța chiar și când nu ești în Franța

nu agonisi

nu cauta sfaturi

știi și tu că stelele nu se numără, se adulmecă

timpul e o jucărie

pentru cei ce fac corturi pe acoperiș și se zgâiesc la flori

și la mimi

și la cine mai aduce voia bună

un covor zburător la ecuator

un copil explorator lumea la picior

o fetiță azi om mare 

dor de mare

o bărcuță făcută de mâinile noastre

Titi, Ethan and I

1. Afară din oraș

De fiecare dată când deschid ușa de la frigider, găsesc ceva nou. Nu știu cine se face responsabil pentru asta. În orice caz, nu noi. 

Ethan e la garajul de mașini demolate, mănâncă căpșuni și așteaptă cărăușii să le dea câte ceva de făcut. Între timp, numără bacșișul de noaptea trecută. Nu e ca și cum ar mai fi făcut asta. Dar se simte ca peștele-n acvariu. E trecut de doișpe. În cartier nu mișcă nimic-nimic. Am un gol în stomac. N-am mai mâncat de câteva ore. Am început să visez la mâncare de pisici. Mai bine rămâneam blocat în lift.

Deși e o zi ca oricare alta, nu e o zi ca oricare alta. Ceasul ăla mare din oraș troncăne ce vrea el. Și noi cu el. Ba vindem skate-uri, ba suflete de drac, ba prosoape de bucătărie. Punem toți banii deoparte, că nu se știe. Dup-aia vopsim garajul, demontăm toate lanternele și ne facem că n-am fost noi. N-ai nevoie de mai mult de 3 zile să ne cunoști. 

Cineva pune muzică după-amiaza, dar nu-l cunoaște. Cred că nici el pe noi. Cu franceza mea nu pricep nimic, dar nu contează. Cuvintele sunt oricum de umplutură. Nu mai e nimic de schimbat pe-aici, așa că gata. Sper să se întoarcă amândoi acasă și să putem discuta următoarea mutare. 

Eu aș pleca din oraș. Așa zice și Titi. Și Ethan vrea să plece. Nu știu ce ne mai ține aici. Probabil nimic. Dar vezi tu. Patru orașe mai încolo o să fim tot noi. Aceeași monotonie puturoasă, pești de acvariu, bocitoare, turnuri lăsate singure. 

- Ceva are să se schimbe, zice Titi.

- Are să se schimbe pe mă-sa, zice Ethan

- Tre să se schimbe, n-are cum să nu se schimbe. Și ar fi bine să ne pregătim pentru asta. 

După am aflat că Titi avusese niște probleme acasă și d-aia răspundea, așa, cu delay. Nu ne-ar fi zis. N-avea cum să ne zică. Se strica meciu'. Prefera să țină în el și să se facă că nu-i pasă. Așa erau vremurile. Asta te făcea un adevărat. Nu mai aveam nimic de dat la schimb și nici timp pe ceas. Așa că am luat-o la picior. După ce ne-am pierdut vremea cu câteva benzinării, am plecat mai departe. Trei zile mai încolo, ne-am trezit de unde plecasem. Nu știu care-i faza. Și oricum asta nu e o poveste din aia-n care ne certăm toți trei. N-avem cum să facem asta. 

Da, suna a final înainte să-nceapă, zice Ethan

Final, final, zice Titi, cu toate nodurile după el.

Am stat și-am scris o grămadă. Poate-poate le descos, dar nimic. La alte câteva zile am aflat că părinții lui Titi erau ok. Ea zice că oricum nu s-ar fi întors, că n-are rost. Noi am urcat în primul tren, aveam biletele cumpărate deja. Și-am mers așa, dintr-o țară în alta, într-un timp destul de scurt, fără să ne mai oprească nimeni. E ca și cum am fi într-un loop în trenul ăsta, deja de multă vreme. 

- Trei idioți în tranzit, zice Titi, îneându-se de la râs. 

- Idioată ești tu, răspunde unul dintre noi, în timp ce molfăie un biscuit din ăla marfă de la auto-servire. 

- Cum ar fi să fi murit deja?

- Cine?

- Noi

- Cum adică?

- Adică, să nu ne fi trezit azi dimineață și de fapt să fim într-un fel de trecere, un fel de...

- Păi și, ce, am murit toți o dată?

- Da, normal.

- N-are cum

- Ba are.

- Nu, io n-aș plănui o d-asta cu voi. 

- Atunci cum îți explici că mergem cu trenul ăsta de zile-ntregi și nu ne bagă nimeni în seamă, iar rezervele astea de mâncare și băuturi se umplu de la sine, fără să vedem pe nimeni?

- Măcar avem Vivaldi.

- Da, mă, mare șmecherie Vivaldi în tren. Cu sunet din ăsta bun. Și oricum trenul ăsta e orice dar nu românesc. Arată prea bine. Miroase prea mișto. Iar cerbii ăia de pe geam, nu știu, să mor io, n-are cum. N-are cum s-arate atât de bine afară. Suntem într-un fel de câmp din ăsta de prea mult timp.

Ethan scoate trompeta și bagă ceva. 

- Aș fi vrut și io să-nvăț instrumentul ăsta, zice Titi.

- E, cu plămânii ăia ai tăi, oricum n-aveai cum, zic, și râdem toți. 

- Măcar suntem împreună.

- Ăhă

- Vă dați seama că mulți oameni n-au nici măcar asta?

- Cum adică nici măcar asta? Adică asta e foarte puțin?

- Hai, lasă, zi, măcar te simți mai bine?, o întreb pe Titi. 

- Da, mă, hai s-o lăsăm pe aia cu părinții sunt bine. Știu că au murit, zice Titi și dup-aia se pune pe plâns. Nici nu știam ce să zic. Apoi a adormit vreo oră și s-a trezit ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

- Deci unde mergem? întreb

- Să găsim tâmpenia aia de mașina timpului și să-i aducem înapoi pe toți oamenii care-au murit în accidentul ăla de pe autostradă în care erau și părinții lui Titi. 

- Deci s-a confirmat? Se poate face?

- De unde să știu. Nu știu. Dar mergem oricum. 

- Deci tu știi unde duce trenul ăsta?

- Nu, dar dacă nu ne învârtim în cerc, sigur ajungem unde trebuie.