ziua apei - lose yourself

mă găsești jos pe pavaj acoperit cu-n ambalaj 
c-așa-ncep toate până într-o oarecare noapte
când s-ar putea să dispar ar fi mult prea simplu d-aia zâmbesc amar 
ating cerul cu palmale nu m-aude doamne-doamnele 
unde te-am pierdut unde-am greșit și de ce n-am mai putut
te uiți de sus la mine mă uit de jos la voi 
nu mai am de mult pe nimeni și nu mai visez la nori

în primul pom în prima stea în prima zi așa era
în primul pom în prima stea în prima zi așa era
în primul pom în prima stea în prima zi așa era
în primul pom în prima stea în prima zi așa era

te-aduni tu oricum nu poți să lași totul așa 
te-aduni tu oricum multe vor mai urma
te-aduni oricum și iar scria 
umplea blocuri și case și oase de câini 
căuta doar flori albastre

aude tot acum dar nu spune nimic ar vinde tot acum și nu pot să-ți mai zic că 
de fapt sunt eu se rupe cordunul e plin salonul de oamenii mari așteptând salvamari 
dar aici nu vine nimeni sutem toți măcar  
nu poate să fie totu-n zadar sau totul un zar găurit am venit m-ai găsit 
cu nasturi o mie și-o poezie scrisă în copilărie când nu mă-ntrebam ce-mi revine mie

mă-ndepătez tot mai mult mă-ndepărtez tot mai mult nu știu unde sunt 
planeta nu mai moare a apă miroase doar a pământ
singurătate ștearsă nimeni la masă dar cui îi pasă 
pe planșeta albastră am lăsat ponturi pentru fiecare 
zilele-asta nu sunt zile sunt abatoare

crede că moare dar scapă iar 
că moare dar scapă iar 
până mâine seară nimeni pe tavan
pe hârtie ce labirind murdar