dimineața mai ales cred că mi se face seară
ca un domn fără permis peste casa de la gară
peste casa cu păpuși mă lovești fără mănuși
dor de ducă dor de ea vaselină și pișcoturi
drag de țară și de sfoară și plezneală și aglaja
în bidoanele cu smoală uneori cade și ploaia
zece negri singuri pier pe insula de pe care
am plecat cu toții ieri lacomi dar purtați de soartă
înc-o dată și-nc-o dată până nu rămâne nimeni
în grădina cu petale plastic peste gura ei
mi-ar cere nu știe cum aș las-o dar nu-s sigur
de semnul pe care-l face ba cu ochiul ba cu mâna
cu picior peste câmpie trag departe până mâine
iar mâine ne despărțim cu țambal și blugii rupți
și-mbrățișări amabili că așa ne place 9
vineri, 27 martie 2015
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
iubire
iubire uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu