nu știai cine ești adunătură de oase în parcul carol
diamante cuvinte scumpe suferința nu se-ascunde fericirea stă la pândă
ca o mitralieră pentru îngeri georgiana nu mai plânge
votcă pe haine în suflet în sunet sună rău toate mă prind din urmă
îmi deschid aripi plec niciodată pentru niciodată ultimul cântec
tresari când descântec ar fi trebuit să mai stau vreo două luni în pântec
microfoane petrece pietrele râmân apa-i rece
bordurile sunt pline nu mai ține-n tine o să fie bine
sânge cald pe carpetele primite de la ea în beznă totul pare mai real
mâine dimieață o să suni și o să zici știi am ajuns deja aici
am plumb în gură codrul cântă când se întâmplau toate astea
fluturii trăiesc o singură zi țestoasele trăiesc mai mult decât noi nu s-au plictisit să știi
în gara noastră mică ceasul bate fix lumea asta nu s-a stins
cercuri concentrice indecent ca o caprioară-n centrul ei
balansoar întrece-te gustul ei pe degete
ref-ren
ref-ren
ref-ren
nimeni în teren viața ca un ghem de ace nu ne face nimeni nimic o să fim lăsați în pace
carduri păsări farduri în dulapul ei stau așezate și așteaptă
pete pe tavan cânt un țigan singur ca un han o s-adorm
oricum nu mai am ceea ce aveam ceea ce scriam când erai mai aproape
tăcerea din pleoape lumina din pleoape seara-i aproape seara se-mparte toxicomanii-mi bat în poartă
n-o să uit câți înăuntrul meu voiau să-și facă cuib iar încep să scuip spiritul rămâne deșteaptă-te cristi pixul se ține glume
în capul meu se-ascund atâtea sperând să plouă ce lume nouă
în saxofon ne face loc un pinguin și frații lui mai mari producătorii de pelin
ce zbor fin cât mai avem devin oxigen
cele ce nu se văd acum mă văd e divin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu