grea meserie poezia
grea vocație viața
obrajii cad îmi spun nu-i nimic
aici totul e veșnic sau
nu-i nimic aici
totul e veșnic
patul de spital din care puteai să nu mai ieși
puteam să nu mai ies
dar uite că pe noi ne ține cineva aici
doar el știe de ce
retarzi poetici cu inimă mare de rechin și dinți de lut
acum spune-mi
ce se ascunde dincolo de semicercul căruia oamenii i-au zis semi-lună
ce stă în spatele ochilor georgianei
când o să putem sta și noi ca oamenii
ce fac dacă nu găsesc lalele mov
nu știu ce altceva ar mai vrea să primească și
e atât de greu să respiri
e atât de greu să renunți
să nu renunți
să alegi drumul greu
să scrii poezia care se scrie singură
aranjăm o ploaie un taxi la scară o sticlă de vitriol o trompetă la care să știu să cânt sau eu sau tu
o poartă spre noi
gândul care te ajută să faci lucrurile exact așa cum
arcurile pe care le făceam la patru ani
încercând să prind cine-știe-ce
joi, 26 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
de câte ori m-am învârtit în jurul soarelui și câte mese de unul singur o să-ți dăruiesc un cărtărescu cu un pistol între pagini, cu o pasăr...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
#
you is beautiful in this recording of you saying poem don't know how to say it so i say it how i say it do they have Christmas in the UK...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu