gm

grea meserie poezia
grea vocație viața
obrajii cad îmi spun nu-i nimic 
aici totul e veșnic sau
nu-i nimic aici
totul e veșnic
patul de spital din care puteai să nu mai ieși
puteam să nu mai ies 
dar uite că pe noi ne ține cineva aici 
doar el știe de ce
retarzi poetici cu inimă mare de rechin și dinți de lut 
acum spune-mi
ce se ascunde dincolo de semicercul căruia oamenii i-au zis semi-lună
ce stă în spatele ochilor georgianei
când o să putem sta și noi ca oamenii 
ce fac dacă nu găsesc lalele mov
nu știu ce altceva ar mai vrea să primească și 
e atât de greu să respiri
e atât de greu să renunți 
să nu renunți 
să alegi drumul greu 
să scrii poezia care se scrie singură 
aranjăm o ploaie un taxi la scară o sticlă de vitriol o trompetă la care să știu să cânt sau eu sau tu 
o poartă spre noi
gândul care te ajută să faci lucrurile exact așa cum
arcurile pe care le făceam la patru ani
încercând să prind cine-știe-ce