undemiepacea
strigă copernicus aruncând ultima piatră de pe pământ alunecând
pe ultima coajă de banană
mă repet: poate totul are un rost
fata din reactor fata de la alimentară fata din inima mea pe când aveam 5-6-7 ani
un fel de orășel al copiilor
serile în care gemenele erau doborâte de epilepsie iar noi ne miram
crezând că nu suntem una cu ele
ecaatuncicândcazidepebârnășinimănuinuipasăcăfuseseiunmaresportivsau
poate interesează totuși pe cineva
vizite dese cearșafuri pline de rahat
puțin rușinos pentru o femeie, o să spui
nu contează aici nimeni nu e mai bun
ieșeam pe poarta spitalului la câteva zeci de metri era un bar ca pentru oameni normali
știam că rămăsesem de fapt înăuntru
că totul e o iluzie
opriți la lumina roșie și rămâneți acolo
subconștientuldumneavoastrăosăvăspulbere
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu