și viața capătă sens sensul tău
după săptămâni cu țipete și tomberoane ce nu erau oricum ale noastre
cerul meu e limpede și știu în sfârșit (că vocea ta e vocea ta)
paris-praga-măgurele
să porți poezia asta
e despre tine iar tu ești tot ce am mai de preț acum
dacă aș avea un tt l-aș vinde pentru tine aș lua o barcă cu acoperiș
sub care să stăm multe zile în căutarea insulei noastre
care există & ne așteaptă
doar 2 cuvinte venite de la tine mă fac să scriu cele mai frumoase poezii
să nu-mi mai fie frică de nimic
să nu mai vreau certitudini
sau bani
sau altceva
.
joi, 19 iunie 2014
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu