totuşi, cumva, ştiam ce trebuie făcut
poate ţineam asta numai pentru mine
draperiile batistele
draperiile batistele
cerul
mă pun în faţa biroului şi nu pot să scriu niciun adevăr
nimic
un fum greu şi toate celelalte aripi ale zoei
mi-am promis
mi-am promis
dumnezeu ştie
şi numai el
în intimitatea unui ţinut
despre care am să pot povesti fără să mă opresc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
oamenii mici
se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu