totuşi, cumva, ştiam ce trebuie făcut
poate ţineam asta numai pentru mine
draperiile batistele
draperiile batistele
cerul
mă pun în faţa biroului şi nu pot să scriu niciun adevăr
nimic
un fum greu şi toate celelalte aripi ale zoei
mi-am promis
mi-am promis
dumnezeu ştie
şi numai el
în intimitatea unui ţinut
despre care am să pot povesti fără să mă opresc
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
am ştiut atunci că Ruxandra fusese un caz fericit am ştiut că toţi ne vom fi citit poeziile cu teamă şi nepricepere din vârful unui bloc c...
cocor
mă uit la tine cum stai pe călcâie asta e o invitație, de aici se zboară în brațele tale e bine poate oamenii se despart, unul ia zidul c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu