poeţii nu mai vor să scrie
se aşează în rând şi-şi plâng de milă
au şi ei oglindirile lor de care să-ţi fie ruşine
cititorule
cer înţelegere şi bunăvoință
cine ştie când o să-i mai poţi vedea pe toţi
adunaţi laolaltă
vor femei tinere care să ştie să se îngrijească de rănile lor vechi
războaie din care au ieşit mai mult sau mai puţin învingători
mai mult sau mai puţin oameni
de unghiile mâncate din carne (crescute mai mult decât e cazul)
înlocuind gustul de fiere cu aburul cald, ne
sfârşit, al iertării păcatelor
miercuri, 5 septembrie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu