vineri, 21 septembrie 2012

de pe copertă

o femeie deosebit de tânără
mult prea tânără pentru o inimă de vârsta a treia
se plimba în voie prin burţile noastre
râzând şi spunând bancuri
ca şi cum lumea

24 de ani
atunci când boabele de grâu cresc singure
aşteptând bătaia exactă
mărșăluia
fără să simt nimic

acum când scriu ochii mi se închid căutându-se
spunându-şi
nu am rămas singuri
trebuie doar să aprindem o lumânare
ca şi cum lumea noastră s-ar afla
dincolo de uşa asta

pe care o putem pipăi
de la care putem cere o grămadă de lucruri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

oamenii mici

se face că trecutul mă pândește se face că eu sunt trecutul care mă pândesc îmi fuge mintea pentru că mintea nu poate fi prinsă de nimeni al...