Am tot dat înapoi, în timp,
Crezând să văd primul moment.
Am derulat ca un nerod,
Am răsucit, aşa cum mă cunoşti,
Eu, benzile ce nu s-au erodat.
Le-am pus apoi la loc cu un creion,
Aşa cum se făcea-n trecut.
Ştiam, ca printre lacrimi, că
Stupefiat o voi privi.
Aceeaşi scenă cu-n copil, ce neştiind,
Ce neputând să zboare-atat de sus,
Să ducă-n pieptul lui soluţii dulci.
Iar am crescut.
Aştept un ceai.
Un cuvânt bun.
Un obraz cald.
O mână caldă.
O poveste.
O pagină ruptă.
Un refuz.
Un EU căutându-mi drumul
Către mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu