Te-aș lua cu mine într-o sticlă.
O sticlă rezistentă la căzături.
Peste tot te-as lua, dar mai ales în bodega aia cu miros prost,
Unde toți bărbatii de peste 30 de ani vin să-și bea, apoi să-și verse frustrările.
Niciodată cu femeile lor.
Nici cu femeile lor reale, nici cu cele semi-reale, imaginare.
Prea rar cu femeile altora, căci femeile altora,
E literă de lege,
Nu se duc la bodegă.
Singuri-cuc!
Ei singuri, sticlele singure,
Grijile, stau singure și ele în așteptare,
Pe spătare de scaune aduse parcă din muzeele de artă,
Pe unde ne plimbam în nopțile când reușeam să fim copii.
Aș scăpa de dop și tu-ai ieși ca un duh fermecat
Din lampa mea cu cele mai multe posibilități de viață,
Iar când inveți sa te încrunți, de moarte.
Ar realiza, în sfârșit, ca s-au ratat
Și s-ar arunca de pe podul
Pe care tot noi l-am construit în prealabil pentru ei.
Cât i-am iubit!
Cât de mult i-am iubit!
Când iubirea dintre noi a devenit mai mult decât suficientă,
-caci s-a întâmplat și minunea asta-
Atunci, am început să-i iubim și pe ei.
Și uite cum au sfârșit!
Într-un mic lanț de sinucideri la o primă vedere cusute cu ață albă,
Cu verigi moi,
Moi ca oasele Cătălinei.
Cătălina e departe de noi acum.
După naștere, imediat după naștere, i-am dat stire
Că am făcut tot ce a depins de noi.
Ca o iubim nespus, dar că de-acum e de datoria ei
Să creasca, sa creasca un bărbat, un copil,
Să ridice o casă, un abator, cine știe?
Poate dintr-o regretabilă greșeală aș uita că ești tu acolo
Și o dată cu lichidul ăla tăios,
Te-aș aspira înăuntrul meu.
Atunci nu ți-ai mai face nicio grijă.
Ai fi liniștită, ai fi cea mai liniștită femeie din lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu