elena

câinele se duce fără lumânare

și toți tac că le e rușine

aduc păsări la groapă și apă bunâ de bâut

pe stelică

o mică amintire din mahala când venise circul și era să plec cu el

o mirare

o minciună

o rugăciune

ajunge câinele pe partea cealaltă a lucrurilor și poate nu uită de noi

se va întoarce vara când alți oameni abia morți sunt transportați în covoare calde și moi

când nu trage peștele

când elena se iubește cu băiatul cel nou și știe că asta nu va dura

când se face nuntă si parastas

atunci se va întoarce deja mare

și își va face casă în grădina asta

cu pruni și castani tineri gata să de-a ceva oamenilor cu familii dar și ălora singuri

să dea umbră și aer de respirat

și vise pentru călătorii cu barca

vâslașii ce se trezesc devreme să mai vadă o insulă