băieţii plâng noaptea să nu se vadă
nu ai pic de încredere în tine, animal de pradă
te-ascunzi ridicol, îngerii se dau pe balustradă
plictisiţi să te mai apere
salina asta-i mare ştiu
înoată oxigenul e tot mai aproape
la mine poezia se-aude, se vede
pierde-te pe urmele mele
azi plouă
eu mor puţin, tot ce rămâne las vouă
am o turmă de oi şi un laborator deschis pe nouă
nu m-a mai strâns nimeni atât de repede
viața pe trepte, greșelile mi le repet cu atenție
ru încă fuge pe străduțele inimii mele
ce favele proaste, împușcă-te-n cap, soldatule
nu-mi mai scrie din ploaie, că mă vindeci
cinci la un leu, abține-te
ține-te bine pe umerii mei
urmează potopul cu aromă de vinete
în gura lupului e răcoare
pastelul ăsta viu mă face om din floare și respir
și țip și râd și parcă anotimpul trece-ncet
ascunde-mă în tine ca într-un sertar, încă aștept
duminică, 3 noiembrie 2013
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
sunt sensibil ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer ca o limbă peste cer zmoală cabotin ca un mare baladin ca un mare baladin ca u...
-
într-o zi o să accept totul ca și cum aș fi înțeles totul arcul unei naivități la care eu nu mă mai pot întoarce alerg la 6 dimineața în înt...
-
la sfâșit ce rămâne nimic din toate astea regele e mort praf și oastea dar tu ce credeai până la sfârșitul zilelor și-apoi în rai poet bun...
#
când câmpul cântă cresc arbori
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu