joi, 17 octombrie 2013

în fiat

uneori fierbi in mămăliga ca să uiți 
scuipă tot 
poemele despre așteptare
femeile care vad altceva
altceva ca o mitralieră mult prea mare 
pentru mâinile tale 
mult prea mare pentru pieptul ăsta al meu 

n-o sa mai rămână nimic până la apelul de dimineață
cui îi pasă
colonelul o să zică 
v-am zis io bă boilor că ăștia e din ăia cu sinuciderea
idioților
tâmpiților
cu voi îmi mănânc io zilele, mă?

examenele 
scările de bloc din care ies și intră în același timp 
foști iubiți ai aceleași femei care iubește viața
lovindu-se umăr în umăr
fără să spună îmi pare rău asta e acum e rândul meu
ai vrea să înghiți toate astea și să fierbi 
să te trezești vorba ei într-o lume mai bună

dar patul tău de acasă e tot ce ai 
știi asta
poeziile sunt triste
știi asta
mie-mi place de tine dar nu știu să spun asta decât în scris
ce bălegar de casă mai e și asta
să mă ierte să te ierte să ne ierte
a bătut ora patru 
ce ușor e să scrii ce greu e să trăiești 

paunii încă mă mai privesc în ochi 
și eu râd
și ei se plimbă târându-și coada colorată pe jos
pentru că ei au altfel de vise
pentru că pe ei nu-i supără nimeni

17 octombrie
2013
paralel cu strada conștiinței colț cu pasărea phoenix

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

visul anei

dac-aș fi aproape singur pe-o insulă pustie aș vrea să vii cu mine să mergem la cofetărie să facem călărie să ridicăm o brutărie să fim astr...