nu mai știu ce scriam la 20
pe cine iubeam la 20
ba da, știu
ce mai contează, nu erai tu
era ea, cu privirea aia de crocodil afară din cușcă
ce am de dat lumii ăsteia tu să-mi spui
și-o să dau drumul tuturor animalelor din grădina mea zoologică
te-am învățat că despre poezie nu se vorbește
poezia se trăiește
atât
ca la 20, ca la 70
azi mi-a venit să vărs de la sânge albastru
de plăcere
de uimire
o gaură se cască înăntru și nu știu încă dacă poezia ne alege pe noi
am sunat pentru că voiam să știi asta
pentru că tu înțelegi
nu, nu ești calul meu de curse
nici mama
nici păsările mele nebune
te iubesc
asta să fie clar
nu-mi pasă dacă cineva o să se supere
poate pentru că nimeni nu o să se supere
nu inovez dar vorbesc cu tine iar pentru asta poezia
chiar trebuie să însemne ceva
fără să văd planșele, treptele, cadourile date pe sub mână
e greu aici, dar nu-ți fie frică
mi-am făcut o casă din pene și-o să rămân
știu că e adevărat pentru că asta nu e o promisiune
e o poezie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu