niciodată nu suntem ceea ce suntem
într-o goană absurdă
scaunele fac tot mai mult zgomot
rar se mai opresc trenurile
şi ne dau de ales
fiorul revoltei
vânzătorul de pălării
actor - copil neînfricat,
dar câţi ani ai?
atâta vreau să-mi spui!
îl întrerupe cineva silabisind
lume nechibzuită
cu prea multe metropole
fug nebunii să caute ajutor şi nu se mai întorc.
eu nu-nţeleg cum vin atâţi
oameni frumoşi înspre mine
/
le-oi semăna
eu nu mă prind cum naiba nu mai vin.
şi m-ocrotesc şi îmi poartă de grijă
fără măcar să-i rog sau să le fac ceva frumos
/
sau poate ţi se pare ţie că-s frumoşi
sau poate ţi se pare ţie că vin
când ei de fapt sunt într-o continuă plecare.
pâş-pâş
joi, 9 februarie 2012
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
spune, fii liber ca o caracatiță în marțea asta fii liber treci tu pe la mese și întreabă-mă, eu n-o să-ți mai răspund aș putea să știu cine...
-
suntem puntea fără să știm trecem prin timp cu timpanele pline de griji un elefant îmi arată calea seamănă cu mama, cu tata, cu bunicii când...
-
mergi tu să aduci o lumânare? chiar trebuie? doar n-o să stăm aşa, în beznă, o zi şi-o noapte de unde ştii cât are să ţină? nu ştiu atu...
iubire
iubire uitare și așternut pădure un cerb pierdut un diamant ce stă doar în frunte acolo îl vei găsi călătorind călătorind cu picioarele goa...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu