opturi

vultur

vampă

vectov  

vezuviu

  

animalele plâng de la atâta frig şi tu pleci

ca într-o proză de...da' ce mai contează

când nimeni nu iubeşte pe nimeni  

când nimeni nu poate să-ţi spună când te-ai născut

când nimeni nu-i acolo dimineaţa să-ţi spună  

că s-a făcut, într-un sfârşit, dimineaţă.  

  

amuleta asta pe care o porţi amar împrejurul gâtului - nimeni  

nu ştie de unde şi cum a apărut

protestul sau

mă plouă

sau

nu am nevoie de niciun fel de umbrelă de data asta.  

  

asceţii ştiu ceva mai mult şi cu toate astea

cuburile nu ne ajută la nimic

şi cu toate astea nu ţi-am adus nicio poezie

pierde-mă în tine ca şi cum nimeni nu şi-ar da seama de dispariţia

mâinilor mele

ca şi cum eu te-aş fi rugat să mă faci praf de puşcă şi să mă înghiţi politicos

  

andromaca sau ce-mai-vor-oamenii-din-ziua-de

cutremurul i-atunci când stelele îşi pierd echilibrul

prea multe păsări, prea

multe răspunsuri

te rog uită-mă

te rog pricepe ceea ce nici eu nu pot pricepe despre mine, căci

cineva trebuie să priceapă

  

cineva trebuie să înţeleagă

şi cineva trebuie

să pună capăt

stai jos

n-ai lipsit niciodată

stai jos, iar dacă

nu stai jos atunci când trebuie

o să mori

  

ca un bondar sau lumea-asta-care-ne-urmăreşte

ca un pelican sucindu-şi gâtul în faţa tuturor

acum sau oricând te vei trezi din visele tale

acum sau fluturii vor pleca şchiopătând pe balustrata cea

verde şi fără de prihană

amin sau cum să sfârşeşti fără să laşi urme

am un corb înăuntru  

şi nimeni nu întreabă de ce

m-am săturat

de poeziile mele leneşe,  

dar mama nu-şi părăseşte niciodată

dar mama

dar

mama