vultur
vampă
vectov
vezuviu
animalele plâng de la atâta frig şi tu pleci
ca într-o proză de...da' ce mai contează
când nimeni nu iubeşte pe nimeni
când nimeni nu poate să-ţi spună când te-ai născut
când nimeni nu-i acolo dimineaţa să-ţi spună
că s-a făcut, într-un sfârşit, dimineaţă.
amuleta asta pe care o porţi amar împrejurul gâtului - nimeni
nu ştie de unde şi cum a apărut
protestul sau
mă plouă
sau
nu am nevoie de niciun fel de umbrelă de data asta.
asceţii ştiu ceva mai mult şi cu toate astea
cuburile nu ne ajută la nimic
şi cu toate astea nu ţi-am adus nicio poezie
pierde-mă în tine ca şi cum nimeni nu şi-ar da seama de dispariţia
mâinilor mele
ca şi cum eu te-aş fi rugat să mă faci praf de puşcă şi să mă înghiţi politicos
andromaca sau ce-mai-vor-oamenii-din-ziua-de
cutremurul i-atunci când stelele îşi pierd echilibrul
prea multe păsări, prea
multe răspunsuri
te rog uită-mă
te rog pricepe ceea ce nici eu nu pot pricepe despre mine, căci
cineva trebuie să priceapă
cineva trebuie să înţeleagă
şi cineva trebuie
să pună capăt
stai jos
n-ai lipsit niciodată
stai jos, iar dacă
nu stai jos atunci când trebuie
o să mori
ca un bondar sau lumea-asta-care-ne-urmăreşte
ca un pelican sucindu-şi gâtul în faţa tuturor
acum sau oricând te vei trezi din visele tale
acum sau fluturii vor pleca şchiopătând pe balustrata cea
verde şi fără de prihană
amin sau cum să sfârşeşti fără să laşi urme
am un corb înăuntru
şi nimeni nu întreabă de ce
m-am săturat
de poeziile mele leneşe,
dar mama nu-şi părăseşte niciodată
dar mama
dar
mama
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu