Să nu fi stat împreunaţi,
Nici ghemuiţi, ascunşi
După un nod prea bine strâns,
Nici goi, nici grei, nici tremurânzi.
Să nu fi stat în ziua-n care s-a cerut să fim mai blânzi,
Să fi fugit de pe pământ.
De pe purtările lui noi,
Să fi crescut în bulbi ce stau în ceţuri,
Aşteptând.
Aşa numai ar fi trăit.
Aş fi putut să fiu o dată orb.
Nenorociri s-au arătat în ochii mei destul,
Sprâncenele-mi plonjează greu în dimineţi,
Sunt un bătrân, te văd în ei
Şi-ai mei pomeţi te simt oricând mă pierd,
Cu vorbe dulci,
Sfătos şi înţelept,
Ei te cunosc cu mult mai mult.
Aşa numai ar fi trăit
Şi azi şi mâine, zale dintr-un mit,
Aşa ar fi ştiut şi ei,
Aşa numai ar fi trăit.
Să nu sfârşim ca într-un ghem
De viermi ce seamănă cu noi atât de mult,
Să nu scăpăm busolele-n butoaiele cu gem,
Să ştim c-aţi stat doar voi, dintru-nceput.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu