Te las în grija florilor de mai,
Te las în soare să te duci la ei,
Te las din lanţurile lui Sisif,
Căci de azi, mi-eşti femeie.
În grijile pământului am să te las,
El creşte şi pe cei mai cruzi şi laşi.
Acum va crede iar într-un sfârşit,
Când secetă îl va brazda.
Astfel cu tine, ştii, va fi ca nou,
Şi plante noi, stufoase vor zări,
Locuitori la fel de noi,
Ce-ţi mulţumi-vor zi de zi.
Te las în grija florilor, sub curcubeu,
Aste culori te-au întărit mereu.
Te las şi eu şi toţi cei dinaintea mea,
S-ajungi la unicul tău zeu.
Alte poteci te vor întoarce tot aici;
Te voi lăsa din nou
Până când voi, ca doi copii cuminţi,
Va veţi găsi şi veţi aduce ploaie în deşert.
Te las cu bine şi cu gândul bun,
Mă laşi şi tu,
În scrieri nu te mai adun,
Minte stiloul ce mă-nţeapă azi mai tare ca oricând.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu