Cum poate cineva ca tine să fie,
Preţ de o singură secundă,
Singur
În lumea în care niciun accident nu mai e
Posibil?
În care perfuziile, lacrimile şi regretul
Au încetat de mult...?
Toţi copiii pierduţi se întorc acasă.
Mamele plâng din nou.
Lumile-acestea paralele vor pieri şi ele,
Spulberate, cândva.
Gândurile rele vor bate la uşi unse cu mir,
Dar pan' atunci noi vom trăi sute de vieţi.
Vom converti pe cineva la credinţa noastră?
Ne vor urma întocmai, fiindcă de-acum
Nu mai avem nevoie de martiri.
Vom fi tot noi,
Ca ieri, ca azi?
Nu ştiu cum cineva
Aşa cum eşti tu
Poate fi singur,
Repetă un disc vechi de pick-up,
Luându-şi masa de prânz.
Nici eu nu ştiu...
Apoi mi-am amintit de mine.
Şi dintr-un ghem de lână
Am făcut tăcerea.
(Iertarea născută din clatinarea buzelor tale
E un act infinit mai barbar
Decât crimele ce se-odihnesc
În dosare...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu